Atunci când buruiana ce sapă-n asfaltul pe care, buimaci, îl tot umblăm, ca niște poteci către nicăieri, devine ultima noastră legătura cu natura, te mai apleci înspre suflet doar ca să-i umbrești lumina. Când lutul din care ești plămadit apasă zborul, iar larva ce-ar trebui să se preschimbe-n fluture e doar râma care-și sapă-n permanență groapa, spiritul împietrește atât cât să-ți mai grăbească curgerea prin lume. Şi curgi ca și cum nicio albie măreață nu te-așteptă la vărsare și nicio piatră nu-și mai caută luciul și forma în apa tulbure care ești.
Dar te întorci. Nu te poți desprinde de susurul acela molcom care pare că te trece prin lume cu toată lumina și liniștea cu care aceasta a fost creată. În vârful picioarelor te reverși în Natură. Ş-asculți.
Asculți ca și când portițe către înțelesurile străvechi ale lumii s-au deschis. Ei bine, astfel de stră-luciri îți recompun universul de la primele adieri sonore cu care Daniel Dorobanțu brodează această nouă colaborare cu Alexandra Gîrbea. Un dans ce suspendă gândul, ce disipă ființa, pe care o traduce în glasul naturii. Te reîntorci în poveste, așa cum spun învățații, cuvânt în eternul basm care suntem.
Nu mai avem simțul plutirii, nu mai știm să ne răbdăm căderea, să adiem prin lume și ne întrebăm Creatorul de ce ne-a pictat atât de aproape pământul. Ei bine, aici, ca să concluzionăm, dansul este înfățișarea zborului pe care sunetul doar îl sugerează. Trezire. Trezirea din iluzie, pentru a păși în visare.
Daniel Dorobanțu:
Facebook | Instagram | Website | Bandcamp
Alexandra Gîrbea:
Facebook
Nicolae Baldovin