Lucian Prună este un pictor realist contemporan din Drăgănești-Olt, însă nu asta ne interesează neapărat. Ca tehnică, evident, privind cu un ochi neavizat, pictura sa mă duce cu gândul la un soi de Paul Cézanne al lumii moderne, cu motive ce au devenit clasice în azi-ul permanent.

Artele clasice își găsesc cu greu locul în societatea actuală, având acest parfum de lume aparte și soioasă, există o migală a minții care cu greu se încadrează în concepțiile vieții zilnice. Bun, că aici stau la bază lacunele noastre educaționale și sensul lăuntric defectuos al acestui neam, este o discuție pe care o lăsăm pe altă dată. Nu știu câtă inovație poate să mai aducă exprimarea artistică la nivel de tehnică, iar aici vorbesc în general, când cam toată muzica s-a cântat și toată iubirea s-a cam scris. Mai există totuși motivele acestea naive care se plimbă prin fața ochilor asemenea unor diapozitive puse la repezeală, de un părinte grăbit și pe alocuri iresponsabil. Dar gata cu cutumele astea care sapă (ce profunzime capătă și câte implică cuvântul ăsta la noi!) în inima poporului ca un puroi d-ăsta crescut în fundul curții, gras și frumos, în catacombele spiritului.

Lucian Prună este, așa cum văd eu, mai mult un businessman care vine cu propuneri de frumos. Alternativa sau machiajul, cu cele mai dezvoltate skill-uri, ale plictisului imagistic al lumii actuale. O Baba-Cloanța care a trecut din poveste în lumea reală și pe care o mai vezi scormonind prin gunoaie sau pe post de femeie de serviciu la o multinațională, asta ca să fim pozitivi. Un personaj care e luat, aranjat, scos din bezna ridicolului vieții și pus într-o perspectivă și-n niște haine cu care se poate prezenta la o întâlnire cu oameni de soi. Da, e o lucrătură atentă la acest univers, o migală care transformă mucegaiul din vârful tavanului, despre care nici măcar Arghezi nu știe nimic, într-un colț de cer, spre care, așezându-ți ochelarii pe nasul minții, privești cu alți ochi și simți cu alt suflet. Lucian își duce arta la un nivel aproape prietenesc, mă!, e ca un amic din ăsta care te ia de-o parte și îți spune că nu e chiar așa rău. Este o îmbărbătare, da. Cred că în distrugerea asta cu care se împachetează lumea nouă în propriul sicriu, arta trebuie să fie îmbărbătarea care, fie te pune pe picioare, fie îți alină somnul.

Lucian Prună – masterand al secției Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă din București;
Absolvent al cursului de vară organizat de Academia de Artă din Florența, ediția din 2015;
Absolvent al secției Artă Sacră (Restaurare) a Facultății de Teologie Ortodoxă din București, promoția 2012.

Mai multe detalii despre artist găsiți pe: Facebook

The following two tabs change content below.