Conceptul de brand este de multe ori tăvălit printr-o sumedenie de forme ale kitsch-ului şi împins, forţat chiar, într-o societate pentru care mediocritatea este noua lege existenţială. Cu filtrele atârnate de pereţi ca nişte site prin care înaintaşii noştri îşi cerneau pâinea cea de toate zilele, românul modern se regăseşte eminamente în modele submediocre şi se lăfăie în preajma unor branduri sintetice, toxice de-a binelea. Roadkill Festival vine ca o prelungire a acestui proiect muzical care-i dă şi numele şi care, în mod normal, în alte locuri, în alte circumstanţe, ar fi devenit un brand cu care oamenii s-ar fi putut identifica. Am stat de vorbă cu oamenii implicaţi în acest eveniment anume, Patricia Bîea, Victor ‘Vava’ Ferezan şi Mihnea Ferezan, despre toate aceste lucruri şi câteva în plus.

CVLT: Salutări! Este scena underground de la noi un sol propice în care să plantezi seminţele unui festival de nişă?

Patricia: Depinde din ce perspectivă priveşti lucrurile. Ideea în sine a unui festival de nişă apare atunci când identifici că începe să existe un interes, nu? Eu cred sincer că este. După cum bine ştim, din păcate, lucrurile la noi se mişcă mai greu. Uneori mult mai greu. Dar dacă tot suntem pasionaţi de un gen muzical, de o zonă culturală, în care de asemenea activăm şi aia e parte din identitatea noastră, atât ca oameni, cât şi ca trupă, de ce să nu încercăm să mărim gaşca? La sfârşitul zilei, ideea acestui fest e să strângem o mână de trupe cu care suntem prieteni şi ne ştim, să ne distrăm şi să aducem şi alţi oameni la party.  

Povestiţi-ne puţin despre cum aţi ajuns la ideea asta de a face un festival în toată regula dintr-o, hai să-i zicem, aniversare!

Vava: Noi am tras tare în sfera asta de 10 ani. Când am început să cântam cu RoadKill Soda stoner în România, prea puţini ştiau despre ce vorbim. În 10 ani am reuşit să scoatem capul în afară, să deschidem pentru trupe mari de stoner venite în România, să aducem stonerul în lineup la concerte şi festuri de aici. Bogdan Şerban o spune frecvent: “RKS este Olimpiada de stoner“. E normal să aniversăm 10 ani de muncă în sensul ăsta prin coagularea scenei locale, care a devenit o realitate şi vrem să facem un statement în sensul ăsta, să fim cât mai vizibili. Atât pentru noi, cât şi pentru trupele care au ales drumul ăsta.

Aşadar, principalul argument din spatele acestui eveniment îl reprezintă cei 10 ani de Roadkill Soda. Totuşi, ce v-ar îndemna, la modul decisiv, să luaţi munca asta de la capăt şi anul viitor?

Vava: Ediţia de anul ăsta este party-ul de majorat, dacă vrei. Este primul statement. Nu vrem să ridicăm baloane în stratosferă, să câştigăm premii sau alte prostii. Vrem să stabilim stonerul ca un stil deja înfipt în scena noastră, cu multe trupe mişto care au ales drumul ăsta, iar lumea să fie cât mai conştientă de asta şi să fie cât mai prezentă la show-urile trupelor ăstora. Iar artiştii din zona asta să ştie că există o comunitate deschisă unde se pot regăsi. Odată primul pas făcut, vom reveni cu ţinte mai mari legate de attendance, de invitaţi, de amploare. Dar de reţinut este că Roadkill Fest este party-ul stonerului din România, nu alt festival care aduce doar trupe din afară.

Care este cea mai dificilă treaptă peste care trebuie să treci atunci când pui la cale un festival? Există teama de insucces ţinând cont de faptul că sunteţi la debut? Cum ar arăta succesul în cazul ăsta?

Patricia: Festivalul nostru nu este unul foarte mare, deci nu prea există riscuri sau teamă în sensul ăsta. Succesul ar însemna să reuşim să creăm o comunitate, să vedem că există interes pentru genul ăsta de festival şi să facem următoarea ediţie mai mare, cu mai multe trupe, pe mai multe zile. 

Cred că publicul din România este blocat într-o zonă de confort. Nu există curiozitatea aia să asculţi mai multă muzică, să descoperi trupe noi, să cauţi următorul nivel de la muzica pe care o apreciezi deja.

Există la noi un public real care să guste în mod constat din landscape-ul ăsta sonor propus de voi şi desprins din Stoner, Sludge sau Psychedelic?

Mihnea: Acum, da. Acum 10 ani, nu. (râde) Când veneai cu piesele care au format primul nostru EP, “A fucked up trip gone bad“, organizatorii ne găseau prea soft pentru festurile de metal şi prea metal pentru restul. Erau oameni care ascultau stoner din afară, dar puţini, deloc coagulaţi într-o scenă locală şi care habar nu aveau de noi. A fost, ca peste tot, în orice domeniu, un crescendo în timp. Şi au ajutat enorm organizatorii şi oamenii din muzică dispuşi să fie receptivi la nou. Acum ai public care ştie şi a fost la trupe şi festuri stoner în afară, care aşteaptă diversificarea şi creşterea scenei şi la noi, la nivelul următor. Şi asta vrem noi să facem acum.

La nivel de cultură de nişă, România este, încă, un univers în formare. Unde ar trebui umblat ca acest proces să ajungă la o finalitate în timpul vieţii noastre?

Patricia: Cred că în România cultura artistică în general, fie ea muzicală, vizuală, artistică, ş.a.m.d, este un univers în formare. Şi cumva la cât se agită lumea în timpul pandemiei, te-ai fi aşteptat să fie o schimbare după. Dar sincer mi se pare că atitudinea e la fel. 

Cred că publicul din România este blocat într-o zonă de confort. Nu există curiozitatea aia să asculţi mai multă muzică, să descoperi trupe noi, să cauţi următorul nivel de la muzica pe care o apreciezi deja. Nu există cultura merch-ului. Nu se susţin trupele underground în niciun fel. Se vehiculează prin toate line-up-urile evenimentelor cam aceleaşi trupe locale şi cam aia e. 

Toată treaba asta e un cerc vicios: promoterii merg la sigur cu trupe care garantează public, trupele noi şi fresh dispar mai repede decât apar pentru că nu pot cânta live nicăieri, iar când prind un slot într-un line-up, e la început şi lumea vine să vadă doar headlinerii. Publicul ascultă aceeaşi muzică pentru că nu este expus live, la concerte care poate ar fi pe gustul lor, scena stă pe loc. Şi cred că ar trebui umblat la tot ce am zis mai sus ca să ÎNCEPI măcar să schimbi câte ceva. 

Un eveniment de genul Roadkill Fest, pentru oamenii care nu îşi canalizează energiile către spaţiul sonor propus de voi, poate părea o acţiune cumva elitistă. Ce credeţi că ar trebui făcut pentru ca şi astfel de acţiuni să fie aduse în sfera vizuală a publicului larg? Măcar de dragul diversităţii.

Patricia: Mmm, nu cred că genul ăsta de abordare are o nuanţă elitistă. Deloc. Genurile pe care le abordează trupele de la Roadkill Fest nu sunt deloc nişate pentru oamenii care ar putea avea interes în zona asta. Sunt subgenuri ale muzicii rock/metal şi sunt destul de ascultate. Că la noi există un public mai mic, e altceva, dar el există. Nu cred că ai cum să aduci în sfera publicului larg ceva ce el nici măcar nu e conştient că i-ar plăcea, oricât te dai tu peste cap. Important e să ajungi în sfera publicului despre care ştii că ar aprecia genul ăsta de muzică, de festival, de crowd, de abordare vizuală, şi să creezi o comunitate în jurul acestei ‘’nişe’’. 

Există percepţia asta că arta mai puţin convenţională trebuie să rămână într-un anume cerc, al celor care o “înţeleg”. Nu ar trebui arta, în toate formele ei, să fie universală? Nu este cumva ridicol ca un om educat, să zicem, în loc să îl îndrume pe cel neştiutor, îl arată cu degetul? Cum vedeţi voi această situaţie?

Vava: Eu am prins perioada în care erai fie metalist, fie depeşar, fie rapper. Sigur, era nevoie de crearea de identităţi la nivel subcultural, dar era o copilărie. După ce treci de primul impuls, trebuie să realizezi că muzica este muzică, indiferent de stil. Cât timp nu trăieşti într-un sistem opresiv, care te-ar obliga să asculţi doar un stil, e păcat să te obstrucţionezi singur. Descoperă arta per ansamblu. Nu îţi place, e perfect, dar măcar să ştii despre ce vorbeşti. La fel, este ok să apreciezi monştri sacri ai muzicii, dar să rămâi blocat în timp şi să nu descoperi artişti noi e… nu ştiu. O pierdere pentru toată lumea.

Ce credeţi, până la urmă, că ar trebui să se schimbe în plan social ca arta să devină un stâlp în dezvoltarea noastră ca popor, o fundaţie pe care putem construi?

Mihnea: Educaţia. Un neam educat va fi mai deschis la orice vrei tu, nu neapărat stoner sau rock sau mai ştiu eu ce. Va fi mai deschis, mai echilibrat, mai puţin violent şi mai puţin marginal în exprimare.

Să revenim la Roadkill Festival. Este un eveniment pe o singură zi şi sunt ceva trupe care vor urca pe scenă. Cum credeţi că se va raporta publicul la o astfel de călătorie, ştiind că românii sunt, înainte de toate, mari devoratori de headlineri nu neapărat al muzicii în sine?

Vava: Aşa este. Totuşi, am văzut că există şi la noi caracteristici externe, să le zicem, la publicul de stoner. Este o muzică nişată, da, dar care propune o călătorie senzorială, dacă vrei. Iar publicul este dispus să se bucure de ea. Un semn bun este că trupe noi româneşti se bucură deja de o prezenţă decentă la concerte. Feedback-ul pe trupele deja anunţate la fest este excelent. Asta ne face să sperăm că lumea va veni la întreaga experienţă, nu la headliner. Iar dacă nu, cum spuneam, nu este printre ţintele de anul ăsta ale noastre. Ar fi pierderea celor care nu vin să descopere ce propun noii artişti stoner din România.

Există ceva gânduri, aşteptări, emoţii poate, în legătură cu desfăşurarea Roadkill Fest? Sau lăsaţi totul să vină de la sine, să se dezvolte şi să respire organic, fără bătăi de cap în plus?

Patricia: Ideea acestui festival a pornit cumva fără aşteptări, dar nu în sensul negativ. Ci pur şi simplu avem o abordare relaxată legată de ce o să se întâmple. Ştim trupele, feedback-ul e pozitiv, dacă ne strângem şi facem o seară reuşită, e tot ce sperăm în legatură cu festivalul. Ediţia de anul acesta e o ediţie pilot, în ideea în care vrem să creăm acea comunitate despre care vorbeam şi să facem lucruri mişto mai departe. Un fest mai mare la anul, concerte între timp, party-uri, etc. Lăsăm lucrurile să se desfăşoare organic şi cel mai important e să se simtă bine toată lumea de la fest, de la trupe, la public. So, no pressure whatsoever. 

Cred că fiecare dintre noi a avut ocazia să adune experienţă şi să observe cum se abordează lucrurile la evenimente, fie ele din partea trupelor sau a organizatorilor. Şi atunci ştim ce să facem şi ce să evităm, astfel încât să fie o experienţă cât mai plăcută. Că ăsta e scopul final, să ascultăm nişte trupe care ne plac, să ne simţim bine şi să mai facem evenimente de genul. 

Ce ar trebui să știe cel care ratează acest eveniment?

Patricia: Tot ce am menţionat mai sus. 

Locație: Expirat, București
Data: 10. 10. 2021

Organizatori:
Roadkill Soda și Psychedelicious

Pagină oficială Roadkill Fest

Eveniment

The following two tabs change content below.

Nicolae Baldovin

Editor / Rockstar at Cultartes Magazine