Ce atmosferă creează gândul care-și spovedește trăirile în ecoul pictat la detaliu din naosul spiritului? Poate fi o muzică ceea ce auzi sau poate fi un scrâșnet plămădit din contradicția a două lumi ce se refuză, fix ca-ntr-un gest de iubire încă inconștient.

‘Detail and Pattern’, o schemă după care Universul se ghidează încă de la formare, într-un anturaj cosmic în care, cumva, apare și omul. Dar e la fel și la noi, în fiecare an se produc milioane de Big Bang-uri în toată lumea. Sunt pline maternitățile de astfel de explozii universaloide.

Ștefan Panea este genul de artist care, într-un fel, nu compune muzica ci o descompune, asemeni unui preparat desprins din gastronomia moleculară. Îți servește picuri de esențe sonore pe niște farfurii imaginare pe care spiritul i le întinde cu nesațul unor vremi cu foamete. Şi cred că acum când ne-simțirea devine simțirea noii lumi, astfel de materiale ar trebui înrămate în muzeul în care ființa se transformă. Răceala și ecoul surd specific unor construcții impozante și pline de istorie, cum este și Omul, se încrustează în expoziția propriilor trăiri. Prin ochii ăștia prin care altă dată priveai în interior ca prin niște geamuri imaculate, acum nu prea mai vezi nimic. Orice substanță din asta artificială disponibilă pe piață nu topește gheața de pe geamurile astea impersonale cu care privești acum lumea.

De ce, cum, când, am ajuns aici? Ei, dar astea sunt întrebări care nu își vor găsi răspuns, dar își pot găsi călătoria. Poți păși alături de ele în orice moment, așa cum mi s-a întâmplat mie cu acest material. ‘Deckard at his Most Mute, Arbitrary’ este locul în care, cu oarece sfială, mi-am lăsat pe preș, la intrare, toate murdăriile mintii strânse ca după un drum anevoios prin nămolurile firii și dus am fost în povestea asta cu frământări de natură drone. Poate cea mai contagioasă piesă dintre cele patru, la nivel de palpitații interioare.

Aș putea să mă mai întind, fiindcă am impresia că las lucrurile suspendate. Dar de ce să strivesc eu, ca un soi de Blaga împlinit de stângăcii, această corolă de minuni a lumii?

Mai multe detalii despre ȘTEFAN PANEA găsiți pe:
Bandcamp | Facebook

Artworks: (c) Alexandru Daş

Mix & Master: Marius Costache

The following two tabs change content below.