Calea spre lumină este, de cele mai multe ori, un drum anevoios, un umblet surd către o lume în care fără simțire pasul nu este altceva decât o umbră a mersului, iar dincolo de ceața ce acoperă privirea, sufletul se deschide precum ochiul care-ți luminează calea. În acest context, se încheie seria evenimentelor dedicate celebrării Zilei Bifei Galactice – Galactic Tick Day cu expoziție de artă sacră, susținută de artiști tineri și copii.
În cadrul evenimentului, participă elevi și studenți coordonați de artist – pictor – restaurator Eva Veronica Sarga, lect. Univ. dr. Elena Teodora Necula, prof. Laurențiu Baltă, lect. Univ. Dr. Alexandrina Bădescu, lect. Univ. Adriana Gabriela Mardare și asist. Univ. dr. Lăcrămioara Anton și Cercul de pictură din Checea al Fundației ”Siguranța pentru copiii din România”, coordonat de Veronica – Jeanina Rogoveanu.
Mai multe despre ce presupune restaurarea unor opere de artă sau despre Galactic Tick Festival, am vorbit cu lect.Univ. dr. Elena Teodora Necula.
Bună! În primul rând, ce anume v-a dat impulsul acesta creator? Credeți că fiecare om are cumva o chemare a sa?
Buna ziua. Mă bucur foarte mult că ați întrebat acest lucru pentru că trebuie să știți de la început că un restaurator nu trebuie să creeze, ci trebuie să păstreze opera de artă într-o stare bună de funcționare, și să o aducă într-o formă cât mai aproape de imaginea inițială. Acesta este și motivul pentru care am urmat studii aprofundate în domeniul restaurării picturii, tocmai pentru că nu trebuie să creez sau să inventez.
Din punctul meu de vedere un restaurator nu poate fi numit artist, sau cel puțin eu nu mă consider nici artist și nici pictor. Faptul că știu să pictez pentru că am deprins niște mecanisme oarecum ușor de urmat, pe care le poate urma orice care muncește și studiază zilnic, asta nu înseamnă că îmi dă dreptul să mă numesc artist. Ca să poți deveni specialist într-un domeniu trebuie să studiezi în fiecare zi, timp de mai mulți ani, în acel domeniu, de exemplu dacă vrei să înveți să desenezi trebuie să faci măcar două-trei schițe în fiecare zi și apoi vei vedea rezultate.
Da, cred ca orice om are chemarea sa, și cred că eu mi-am găsit chemarea atunci când am descoperit restaurarea picturii. Este un domeniu complex și interdisciplinar care se bazează pe cunoștințe de: istoria artei, fizică, chimie, biologie, cromatologie, iconografie, etc. Activitatea de restaurare a picturii îmi oferă diversitate, un sentiment de curiozitate care duce la cercetarea aprofundată, dar și bucuria de a admira și trata opere de artă, fie obiecte de patrimoniu, fie monumente istorice.
Sunteți lector universitar la Facultatea de Teologie din Pitești, doctor în istorie, dar și restaurator de opere de artă și pictură murală. Ce v-a atras către aceste domenii?
Dacă stau bine să mă gândesc, pregătirea mea în acest domeniu are un parcurs lung și anevoios. Totul a început cu Liceul de Artă Margareta Sterian din municipiul Buzău, unde am urmat patru ani de specializare pictură murală, sub coordonarea domnului profesor Florin Menzopol. De aici a pornit drumul meu către arta sacră, când am făcut cunoștință cu primele detalii tehnice despre pictarea icoanelor pe suport de lemn. La un moment dat am crezut ca nu voi finaliza liceul de artă pentru că avea standarde foarte ridicate. A trebuit să muncesc foarte mult și să recuperez. La finalizarea liceului urma să merg la facultate, drept pentru care au apărut alte confuzii și din nou am avut îndoieli în continuarea studiilor, dacă urmez sau nu, artele plastice. Am avut momente dificile, ca orice tânăr ce încearcă să își găsească un drum în viață.
Acestea s-au întâmplat până în momentul în care am fost îndrumată de o colegă și bună prietenă, spre „restaurarea picturii”. Până la finalizarea liceului nu știam că există acest domeniu și aveam acea mentalitate pe care o au majoritatea oamenilor că restaurarea înseamnă repictare, cea ce, am descoperit puțin mai târziu, că este total eronat. Astfel am urmat cursurile secția de „ Conservarea și Restaurarea Operei de Artă”, Facultatea de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Arte din București, coordonată de lect. univ. dr. și expert restaurator Luminița-Dana Postolache. Persoana care m-a ajutat cel mai mult să devin ceea ce sunt acum, și care, pentru mine, a fost ca un model de urmat, un mentor atât pe plan profesional cât și de cultură generală.
Ca să vă răspund la întrebare, este evident că arta are scopul de a crea bucurie sufletului și atracția cea mai mare a fost în momentul în care am învățat să desenez și să pictez icoane. Posibil că mi-am dorit ca această bucurie să o pot transmite mai departe altor persoane prin îndrumarea studenților și astfel am ajuns să predau la metodologie de restaurare a operei de artă.
În care dintre aceste ipostaze vă simțiți cel mai confortabil?
Este evident că mă regăsesc în meseria de restaurator, pe care o execut cu mare drag de la vârsta de 19 ani și domeniu în care am obținut diverse atestate din partea Ministerului Culturii și Comisiei de Pictură Bisericească. Nu pot spune că am fost o persoană cu idei creative în domeniul artelor și tocmai de aceea m-a atras restaurarea picturilor de patrimoniu. Pentru că restauratorul nu trebuie să își impună calitatea de artist sau aria creatoare în opera de artă, care are valoare istorică, valoare artistică și valoare estetică, atunci nici nu poate denatura aceste valori prin acțiuni creatoare aduse contemporan.
O glumă bună pe care o spun tot timpul studenților: „Sunt o bună plagiatoare”! Ceea ce înseamnă că pot reproduce în detalii și cât mai fidele o icoană, un tablou, atât timp cât am model sau un fragment de pictură dintr-o lacună, atât timp cât am repere în proximitate de a continua forma care lipsește. Această calitate m-a ajutat și ghidat către meseria de restaurator, în care nu trebuie să creezi nimic în plus față de ceea ce a fost creat în urmă cu sute de ani. Unul dintre principiile restaurării spune că acolo unde începe ipoteza se finalizează restaurarea științifică, deci nu avem dreptul să inventăm sau să pictăm alte scene pe zonele în care pictura originală lipsește pentru a nu comite un fals istoric și estetic.
Sunteți, așadar, un fel de chirurg estetician al picturilor şi al icoanelor vechi. Ce presupune concret restaurarea unei picturi puternic alterate, în cazul căreia nimeni nu ştie exact cum a arătat originalul?
Sunt multe aspecte preluate din medicină în domeniul restaurării picturii. Pun accent pe cuvantul pictură, care, la rândul ei, poate fi pe diferite suporturi: murală (zid), lemn, sticlă, carton, pânză și pentru că restaurarea este extrem de complexă și poate presupune mai multe tehnici: carte, grafică, textile, ceramică, piatră, sticlă sau vitraliu, metal, tehnici diverse pe care încă nu le-am studiat. Dacă ești restaurator asta nu presupune că poți restaurare orice tip de obiect, atât timp cât nu ai experiență în acea tehnică.
Legat de modalitatea de gândire actuală putem spune că restaurarea unei picturi ține seama și de prezentarea sa estetică finală, dar nu aș asocia activitatea unui chirurg estetician cu cel al unui restaurator pentru a nu se presupune că acesta ne dă libertatea de a face modificări radicale, după cum știm că se întâmplă în ziua de azi în domeniul chirurgiei plastice. Noi ne ghidăm după anumite principii, cele pe care le și transmit studenților și fără de care nu ar mai exista imaginea istorică a unei opere de artă. O mică parte din etapele premergătoare și care se pot asocia cu cele ale unui medic sunt: analizele biologice, cercetarea preliminară, investigațiile fizico-chimice și diagnosticarea „pacientului” – pictura în cauză.
Pentru acest lucru se realizează o întreagă documentație de restaurare, care poate fi ante-execuție și post-execuție, în care se include anamneza lucrării, studiul istoric și iconografic dacă discutăm despre patrimoniul religios. Intervențiile propriu-zise se împart în funcție de starea de conservare a obiectului. Așa cum ați menționat în întrebare, în cazul în care obiectul este puternic degradat, se fac intervenții de urgență de stopare a cauzelor degradărilor. Spre exemplu dacă o icoană pictată pe suport de lemn este atacată de insectele xilofage și acesta este încă activ se recurge la tratament de biocidare, în urma recomandărilor biologului de specialitate.
În cazul în care există desprinderi ale stratului de pictură se vor executa asigurarea profilactică cu foiță japoneză sau diverse hârtii protectoare și un liant adecvat, cum ar fi cleiul organic, apoi se recurge la consolidarea definitivă a stratului de culoare. Toată acțiunea de desfășoară pe plan tehnic și tehnologic. Mai pot exista operațiuni de consolidare a suportului de lemn, fie prin injectare fie prin încleierea elementelor componente, cum sunt ramele, ancadramentele, etc. Acestea sunt operațiuni de conservare, urmând apoi cea mai spectaculoasă dintre toate; curățarea, denumită în limbajul de specialitate îndepărtarea depunerilor aderente sau ancrasate, în urma căruia vom readuce lizibilitatea picturii și vom descoperi imaginea acesteia atât cât se păstrează.
În cazul în care textul din întrebare „nimeni nu ştie exact cum a arătat originalu” se referă la faptul că lipsește din original și nu la faptul că aceasta este acoperită de un film de depuneri sau vernis brunisat ce reduce lizibilitatea picturii și a iconografiei, atunci răspunsul la întrebare ar fi că este susceptibil de a mai fi completat și nu putem completa lacunele extinse care depășesc 50% din suprafața câmpului pictural. Un aspect pozitiv este că experiența de peste 18 ani în domeniul restaurării și contactul cu atâtea opere de artă, deși fiecare dintre ele au un grad de unicitate, mă face să înțeleg încă de la început, de cum iau contact cu obiectul respectiv, ce fel de imagine ar fi putut să existe. Studiul pe care îl deprindem încă din atelierele facultății și practica din anii studenției se referă la faptul că trebuie să cunoaștem imaginile istorice ale picturilor încă din cele mai vechi timpuri până în epoca modernă și contemporană. Să cunoaștem stilurile de pictură, perioadele în care s-au realizat și tehnica în care s-a executat, toate aspectele fiind interdependente.
Cât a durat cel mai lung proces de restaurare la care ați participat?
Deși restaurarea este un proces minuțios, calculat la numărul de ore și decimetri pătrați, durata de realizare este specifică fiecărui tip de operă de artă în parte. Spre exemplu am participat timp de două-trei luni, în fiecare vară, pe o durată de zece ani la restaurarea unei biserici de lemn din Maramureș. A durat așa de îndelung din cauza finanțării eșalonate, în fiecare an câte o mică parte cu care se putea lucra pe timpul verii. Sau timp de 8 luni la restaurarea a două biserici de lemn din Cluj-Napoca. În schimb la restaurarea obiectelor, durata poate fi mult mai scurtă, în sensul că poți lucra câte o lună sau chiar două săptămâni la un obiect. Ceea ce pot afirma este că dintre toate tehnicile de execuție ale picturii cel mai îndelung proces de restaurare este cel al restaurării iconostaselor din lemn sculptat și poleit cu foiță de aur sau argint.
Presupune restaurarea şi credinţă? Trebuie să fie pictorul restaurator un “om al lui Dumnezeu”?
As putea să vă povestesc o întâmplare din școala generală legată de activitatea mea de acum ca să pot explica cum lucrează Dumnezeu și de ce am așa de mare încredere în puterile Lui. În clasa a VI-a se introducea a doua limbă străină studiată și, la clasa în care studiam eu, doamna dirigintă era profesoară de limba rusă, astfel a trebuit să studiem și noi trei ani. Părinți au fost puțin revoltați pentru că la celelalte două clase paralele se studia limba engleză și doream și noi același lucru, mai ales eu, însă nu s-a putut schimba nimic atunci, așa era programa școlară și așa am și urmat-o. Anii au trecut cu pași repezi și am descoperit, cred că din timpul facultății, că monumentele istorice, bisericile de zid au la intrare pisanii cioplite în piatră, scrise în limba română dar cu litere chirilice.
Abia atunci am realizat cât de mult m-a ajutat studierea alfabetului chirilic de la orele de limba rusă și cum lucrează Dumnezeu la a ne oferi exact ceea ce avem nevoie. Poate uneori nu știm ce este bine pentru noi și ar trebui să apreciem orice lucru care ni se întâmplă pentru că este dat de la Dumnezeu. Restaurarea la modul general nu obligă să fii adeptul vreunei religii, dar în momentul în care restaurezi patrimoniu religios, atunci da, pictorul restaurator trebuie să cunoască canoanele, iconografia, dogma și simbolurile creștine, cât să și fie un om a Lui Dumnezeu. De exemplu pentru a restaura pictura din bisericile ortodoxe se impune atestarea din partea Comisiei de Pictură Bisericească și pentru acest lucru trebuie să îndeplinești anumite condiții. Spre exemplu trebuie să fii botezat în credința ortodoxă și să ti se ofere o recomandare de la preotul duhovnic prin care se arată că ești un bun creștin. Consider că în orice domeniu ar trebui să existe credință în Dumnezeu, fără El nu putem realiza nimic.
Cum vedeți și mai ales cum credeți că o să se desfășoare această călătorie a dumneavoastră prin lumea artei? Unde ați vrea să vă ducă?
Mă gândesc la viitor pe termen scurt pentru că nu știu ce îmi rezervă Dumnezeu, am avut atâtea bucurii și realizări încât îi mulțumesc în fiecare zi pentru tot ceea ce am primit, nu mă așteptam și nici nu gândeam vreodată să ajung aici. Am avut oportunitatea de a studia patru luni în Polonia, cu ajutorul unei burse doctorale de tip POSDRU. În timpul acestora am participat la o prezentare despre bisericile de lemn la conferința internațională organizată de American Institut of Conservation (AIC), Miami, 2015.
Pe lângă activitatea mea ca specialist, pe partea de întocmire a documentației de restaurare, am descoperit, în urmă cu patru ani, arta miniaturilor de manuscris. Fără să vreau, am experimentat această tehnică, când unul dintre studenții mei îmi propune să pictăm reproduceri după miniaturi de manuscris. Am zis să încerc, suna foarte interesant. Am adus în atelier un album pe care îl aveam acasă în bibliotecă și de acolo a început totul. Am căutat hârtie manuală și alte materiale necesare pentru a pictarea acestora.
Prima expoziție cu miniaturi de manuscris a fost în primăvara anului 2019 în Holul Central al Facultății de Teologie, Litere și Arte a Universității din Pitești. Pe lângă faptul că trebuia să prezint tehnica în atelier după care să lucrăm, mă și intriga să stuiez cât mai mult, să știu totul despre arta medievală, executarea manuscriselor, pregătirea pergamentelor, realizarea bolusului pentru poleire, dar și studierea stilurilor de pictură ale acestora. Am observat că au un impact foarte mare asupra persoanelor care intră în contact vizual cu acestea, fie doar când le observă expuse, fie când le pictează. Bucuria și starea de bine pe care o oferă bogatele ornamente este inexplicabilă. Frumusețea adusă de aplicațiile cu foiță de aur a miniaturilor denumite anluminură a fost apreciată de fiecare dată. Impactul a fost atât de mare, încât, multe dintre studentele mele, care au devenit între timp, profesoare de educație plastică la ciclul gimnazial, au preluat ideea și au realizat împreună cu elevii lor, miniaturi de manuscris.
Ce instrument fizic sau spiritual ar trebui să caute în jurul lor cei care doresc să abordeze această meserie?
În afară de răbdare, să ofere timp de studiu doar în acest domeniu. Este nevoie de mulți ani de pregătire pentru a căpăta experiență în domeniul restaurării. Absolvirea de artă sacră sau a secției de Conservare-restaurare nu îți dă dreptul de a lucra pe patrimoniu fără coordonarea unui specialist și atunci trebuie obținut un atestat în urma experiențelor similare, după minim cinci ani de vechime. Cercul nostru, al restauratorilor de pictură este extrem de restrâns, pentru că tinerii studenți nu mai au răbdarea necesară de a studia ani de zile până la obținerea unor rezultate scontate. Foarte mulți dintre ei sar peste niște etape de bază și își doresc să ajungă în top cu foarte puțin efort. Acest efort implică lucru în condiții de șantier, dacă discutăm de restaurare pictură murală, șantiere în care trebuie să participi pe o durată de mai bine de zece ani până la dobândirea experienței necesare și obținerea atestatului. Meseria de restaurator conține multă frumusețe și bun gust pentru care este imperios necesar să ai pasiune. Însă, așa cum se spune: „Arta cere sacrificii!”
În general, când vine vorba de un act artistic public, oamenii au tot soiul de închipuiri, însă, ce așteptări aveți dumneavoastră de la o astfel de expoziție?
Așteptările mele au fost depășite de mult, în momentul în care toți vizitatorii, chiar din timpul vernisajului, se mirau și se minunau de lucrările expuse. Feedback-ul a fost primit. Aducerea în prim plan a acestor minunate „comori de artă”, nu face altceva decât să pună în lumină măiestria miniaturiștilor, medievali dar și a celor contemporani. Ne întoarcem la tradiție, la tehnici și imagini uitate de mult. Consider că acesta este scopul unei expoziții de a transmite bucurie și stare de bine ca o hrană pentru suflet. Emoțiile cu care oamenii au privit lucrările, nu a făcut altceva decât să mă bucure și să-mi transmită toată energia pozitivă.
Cum vi s-a părut experiența de a participa în cadrul festivalului Galactic Tick? Și cât de receptivă a fost lumea la expoziția ‘Luminarii’?
Orice experiență este binevenită. Implicarea mea în cât mai multe evenimente este un plus, atât pentru mine, cât și pentru studenții pe care îi coordonez. Cu această ocazie le mulțumesc colegilor mei, alături de care am avut plăcerea să expun în cadrul festivalului Galactic Tick: pictor-restaurator Eva Sarga (Kelemen), lect. univ. dr. Alexandrina Bădescu, asist. uni. drd. Lăcrămioara Anton, prof. Laurențiu Baltă.
Am rămas plăcut impresionată de colectivul de voluntari implicați la festivalul Galactic Tick, cu care am colaborat foarte bine și am reușit să panotăm lucrările într-un timp record. Este un lucru benefic atunci când ai posibilitatea de a cunoaște oameni noi, din diverse arii de specializare, cu care să interacționezi. Vizitatorii expoziției au fost foarte încântați de modalitățile diferite de abordare a reproducerilor după miniaturi de manuscris, dar și de îmbinarea armonioasă dintre icoană – miniatură ce face trecerea de la perioada medievală la cea contemporană.
Plecând de aici, unde se întâlnesc sacrul și planul cosmic în cadrul expoziției ‘Luminarii’?
Legătura dintre divinitate și cosmos este una directă, așa cum am studiat la orele de religie, încă din capitolul Facerea Lumii. Icoana reprezintă biblia transmisă prin imagine. Toate faptele, pildele, minunile, viețile sfinților, au fost transmise de-a lungul timpului prin intermediul icoanelor. Lucrările coordonate de mine și expuse în cardul expoziției „Luminarii” reprezintă scene iconografice preluate dintr-un singur manuscris francez ce datează din anul 1174.
Cele treizeci de scene au fost așezate cronologic, începând cu Nașterea Maicii Domnului, continuând cu viața și urmând apoi patimile lui Iisus Hristos. Unele miniaturi au strânsă legătură cu sistemul solar prin utilizarea motivelor „luna și soarele” ca simboluri ale începutului și sfârșitului. Astrologia este prezentă mult mai accentuat în miniaturile medievale de manuscris față de pictura icoanelor tradiționale bizantine. Legătura dintre sacru și planul cosmic este extrem de subtilă și trebuie analizată foarte bine.
Orice scenă iconografică are două planuri despărțite de linia orizontului ce împărțea imaginea între cer și pământ. Simbolul de „cer cu stele” reprezintă de fapt „Împărăția lui Dumnezeu”, Creatorul universului și Atotputernicul. Lumina divină este exprimată în miniaturi prin poleirea cu foiță aurie și face ca imaginea să transmită conexiunea oamenilor de pe pământ cu planul cosmic.
Expoziția „Luminarii” a fost un real succes mulțumită organizatorilor, dar și mulțumită elevilor și studenților care au avut răbdarea de a le picta.
Fotografii din galeria personală a Elenei Teodora Necula.
Mai multe informații despre Galactic Tick Festival găsiți, pe:
Facebook | Instagram | Official Event
Eveniment organizat de: ACT Negura
Nicolae Baldovin