The Killing Moon, proiectul de synth-pop/darwave și alte derivate obscure pe aici, tocmai a lansat “Strange Desolation”. Un material scurt, dar intens, așa, ca o cafea care, deși neagră și amară as fuck, că mna, asta e viața, mai ușor cu zahăru’, îți trece niște furnicături prin piele cât să te trezească la realitate, oricare ar fi ea. Avem, deci, un EP tematic, cu piese lucrate mai mult într-un anumit mood, decât într-un anume mod… stil, gen. Bun, despre ce temă vorbim? Păi, în primul rând, la spălăceala de muzică de pe la noi, ar trebui să fie temă pentru acasă. Să trecem peste, și, cum ziceam la un moment dat, The Killing Moon, dincolo de interpretările și încadrările stilistice, este un proiect personal, cu un substrat cât se poate de intim ce-mi pare tot mai mult că frământă sunetul cu palmele cu care viața-ți întoarce pe toate părțile aluatul din care ești făcut.
‘To Fall Quiet‘, ca să intrăm în pâine, că tot vorbeam de frământări și aluaturi ceva mai sus, este genul de piesă care îți dumică în ciorba asta existențială, sleită până la refuz de aburelile ce ți se servesc zi de zi, bucăți de inspirație compozițională. Marius Muntean reușește să creeze din extensiile astea synth-etice o pânză sonoră în care te prinzi ca într-un cocon în care-ți croșetezi viitoarele zboruri. Cu alte cuvinte, te redescoperi într-un sunet pe care îl percepeai, asemeni propriei ființe, prăfuit și stors de viată. Mai mult, este un dialog, practic, între două secvențe sau, mai exact, frecvențe diferite ca stare dar care, cumva, funcționează perfect în acustica interioară. Pe de-o parte avem melancolia asta contagioasă din vocea lui Silviu Pop, iar pe de altă parte, tonurile de synth ce secționează spațiul cu cadența unui soi de dans, ale lui Marius. Este o piesă care te așază în scaun, asemeni unui film care începe bine.
Și continuă în nota asta, de bine, de ce trebuie, rămâi țintuit chiar dacă ‘Love Is A Thief’ umblă la lumini și mai întunecă puțin cadrele. Referitor la piesa asta, ziceam cu ceva vreme în urmă că, pasajele instrumentale de synth și chitară se insinuează în piesă șoptind în ecou golul cu care simți că ți s-a umplut paharul. Simți o stare din asta ca un soi de nod în gât, de impas psihic, în care soluțiile sunt atârnate de crengile ce ies din pereții prăpastiei, ca firele alea rebele din părul iubitei abia trezită și cu cafeaua încă pe foc. Și amărăciunea asta, dacă are ca substrat dragostea, parcă altfel te face să te citești în zațul de pe fundul ceștii.
‘When We Were Young’, deși doar un interludiu, vai cât îmi place fragmentul ăsta, emoția surprinsă aici… Te dă cu capul fix în regretul ăla ce-ți povestește despre ireversibila trecere a timpului și a copilăriei ce nu are să mai revină. Și, uite că bine zice dicționarul când ne explică despre sensul interludiului: piesă muzicală care leagă între ele două momente (prezent-trecut) ale unei lucrări dramatice (eu).
Materialul se încheie cu ‘A Silence in Every Word’, o versiune reașezată, acustică, a piesei lansate anul trecut. Poate că nu este neapărat o altă piesă, mai cu seamă o continuare, o emoție de care artiștii s-au prins și simțind că încă nu au stors-o de toate esențele au mai trecut-o înc-o dată prin sita fină a inspirației. Excelentă decizie! Sunt niște subtilități instrumentale și vibrații vocale aici care efectiv te revigorează. O impresie ce tinde sa fie generală.
Urmăriți The Killing Moon pe:
Facebook | Bandcamp | Youtube
Foto: (c) Florin Stanca
Nicolae Baldovin