MARIUS Muntean este genul acela de tip pe care e bine să îl ai prin preajmă, mai ales dacă te declari un împătimit al sonorităților șlefuite pe nișă și nu ai, încă, pe acasă stive de albume. Cu o activitate în scena underground autohtonă ce a dus la apariția unor materiale de un impact aproape absurd, (vezi, The Thirteenth Sun) pentru condițiile de pe aici, Marius ne-a povestit câte ceva despre ce pune la cale în perioada următoare. Noi am ciulit bine urechile, ochii, tot fiindcă se anunță treburi mișto de tot.
Salutări! Cu ce gând ar trebui să pășească un împătimit al sunetelor, din afara nișei, pe cărarea asta pavată cu muzica Black Water?
Salutare.
Muzica Black Water se adresează tuturor, dar mai ales celor pasionați de perioada muzicală new wave a anilor ’80-’90 și care au o înclinație spre sonorități mai melancolice, contemplative. Ne plac trupe din zona The Cure, The Sound, The Chameleons, Joy Division / New Order și cred că asta lasă o amprentă asupra stilului pe care îl cântăm.
Există, la noi, o teamă de descoperire aproape viscerală, mai ales când e vorba de un act artistic. De unde crezi că survine repulsia asta față de nou, de acel ceva ce vine din afara obișnuitului?
Nu știu dacă este vorba de teamă, mai degrabă o comoditate. Ești acolo, în bula ta, în zona ta de confort și nu îți mai trebuie nimic sau asculți ce ți se recomandă de către diverși algoritmi. Eu sunt mai old-school așa, petrec destul de mult timp pe Discogs, îmi place să cumpăr CD-uri și vinyluri. Mi se pare că experiența este mult mai intensă atunci când asculți un album și în același timp răsfoiești booklet-ul sau te bucuri pur și simplu de imaginea coperții. Toată lumea ascultă single-uri, playlist-uri, prea puțini sunt cei care mai ascultă albume, time is money, cum ar spune englezu’.
Treaba asta cu exemplul de afară pare sortită eșecului la noi, tocmai pentru că îi aplicăm rapid un strat sănătos de nuanțe autohtone.
Pentru scena muzicală de nișă ce crezi ca ar fi mai potrivit? Să începem să lucrăm cu ce avem, corect și sincer, și să lăsăm influențele occidentale deoparte sau să le aplicăm mai sistematic, mai strict, pe acestea din urmă?
Cred că sunt cam greu de evitat influențele din afară, mai ales acum, în epoca internetului. Muzica s-a cam inventat acolo, la fel și trupele care ne plac, sunt tot din străinătate și, vrem sau nu, își lasă o amprenta asupra noastră. Dacă am renunța la nuanțele astea autohtone, cum le spui tu, am avea de câștigat cu toții, atât artiștii cât și ceilalți implicați în scena muzicală.
Uite, mă gândeam, la un moment dat, că dacă fiecare trupă din sfera asta ar cumpăra un material al altei trupe când aceasta îl lansează, la câte proiecte există, ar însemna un ajutor considerabil pentru acei artiști. Iar, evident, tu când lansezi ceva, să se întoarcă gestul. Am impresia că și aici, într-o artă ce ar trebui să iasă din tipare, se stagnează în aceleași metehne cu capra vecinului and shit. Ca să lamurim:
De ce există impresia asta cum că toți artiștii se sprijină între ei, dar, dacă te uiți mai atent, parcă fiecare stă puțin întors cu spatele la celălalt?
Cred că este doar o impresie, în Brașov cel puțin, mi se pare că s-a creat o comunitate destul de unită și oamenii se ajută între ei. Eu unul am simțit tot timpul atât suportul cluburilor (Rockstadt, Visssual/Amural), cât și al altor artiști sau comunități, cum ar fi Fine Sounds.
Pentru proiectele muzicale mai îndrăznețe, ca să zic așa, plus un public obișnuit să primească mai totul moca, concertele online pe bani, reprezintă o variantă? Sau e mai bine să aștepți deschiderea locațiilor specifice și să mergi pe varianta clasică?
M-am uitat anul trecut la multe concerte online, unele mi s-au părut chiar reușite dar, până la urmă, cred totuși că varianta clasică cu public este cea mai benefică, atât pentru spectator, cât și pentru artist.
Apropo de treaba asta cu pomenile, preferi să ai o mână de oameni la concert, dar ăia să plătească bilet, sau e mai ok cu locația plină, dar cu lista de invitați cât pomelnicul în zi de sărbătoare? Cum te simți mai artist referitor la cele două situații?
În general, prefer concertele cu un public mai puțin numeros dar mai inimos ca să zic așa, mai atent la ceea ce se petrece pe scenă. Una dintre cele mai intense experiențe pe care am avut-o a fost chiar prima apariție cu Black Water, într-un subsol unde cred că erau 20-30 de spectatori. Muzica noastră fiind de o factură mai contemplativă, melancolică, nu știu dacă se pretează neapărat pentru locații cu mulți spectatori.
Am avut destul de multe experiențe, ca spectator, în care lumea din jurul meu era atentă la orice altceva, mai puțin la ceea ce se întâmpla pe scenă. Până la urmă, mersul la concerte este o formă de socializare dar, măcar în timpul în care chiar se cântă, poți renunța la discuții despre noua ordine mondială sau calitatea berii.
Cum ar arăta acea zi în care te-ai duce la job doar ca să îți dai demisia, eventual să îngâni o înjurătură șefului, fiindcă acum scoți suficienți bani din muzică?
(Râde) Mă îndoiesc că se va întâmpla asta. Știu oameni care cântă în trupe destul de cunoscute dar au în continuare un job la care, din păcate, nu pot renunța. E cumva un cerc vicios, nu ai timp să te ocupi mai mult de partea muzicală, iar dacă ai renunța la job, nu ai mai avea resurse pentru echipament, înregistrări etc.
Black Water tocmai ce a lansat un nou video pentru “Together as One”, adică cea de-a doua piesă extrasă de pe viitorul lor album, “Oceans of Scars”.
În ce fel, aceste eforturi, fiindcă știm că ele există și sunt în multe forme, vă sunt practic răsplătite? Se observă ceva la nivel de feedback, de mișcări pe rețelele de socializare, se interesează lumea de voi? Cu alte cuvinte, dacă aș avea o trupă și aș vrea să fac și eu la fel, ce m-ai sfătui?
Răsplata cea mai mare este reacția publicului la concerte care, din păcate, în perioada asta nu există. Într-adevăr sunt niște eforturi financiare dar mă bucur că am cunoscut niște oameni care ne-au înțeles, financiar vorbind, și cu care am colaborat foarte bine. Mă refer aici la Andrei Istoc, pe partea de studio și Gina Săndulescu, pe partea video. La unul dintre primele noastre concerte în București l-am cunoscut și pe Florin Stanca, care de atunci a devenit practic fotograful oficial Black Water și care ne ajută necondiționat, ori de câte ori este cazul.
Într-adevăr, în momentul în care lansezi un single/videoclip se crează așa un val de interes mai crescut, poate apar și niște recenzii, dar cam atât. Mie unul mi se pare că un clip trebuie să transmită ceva, o stare, îl văd ca pe un act artistic în sine, nu neapărat ca pe un mijloc de promovare. Văd muzica cumva ca pe o refulare, o exprimare a unor sentimente, nu neapărat ca un mijloc de a-ți câștiga existența, pentru că atunci ar apărea inevitabil, compromisurile.
În timp, Black Water a suferit o serie de retușuri, mai mici sau mai mari, iar aici mă refer atât la partea compozițională ce a căpătat un plus de complexitate, dar și la nivel de vocal. Care a fost planul din spatele acestor schimbări?
Black Water a crescut organic iar schimbările au venit cumva de la sine. Primele piese au fost compuse de mine, iar Teo a venit efectiv cu părțile de chitară peste ceva deja creat. Aşa a luat naștere “Heartbeats”, primul nostru EP, care a avut parte de reacții destul de pozitive. Apoi, am început să lucrăm împreună și asta s-a văzut cumva în evoluția stilului. Piesele au început să capete o tentă post-rock, shoegaze. Totodată, ne-am mărit componența cu încă doi colegi și așa am scos “Castaway”, practic primul single de pe viitorul album.
Faptul că am început să cântăm cu tobe, devenind totul mai loud decât înainte, s-a simțit cumva în interpretarea lui Silviu, care părea că nu mai are așa mult control pe voce. Am încercat și cu monitorizare inear dar poate ne-am grăbit puțin. Anyway, long story short: am decis de comun acord să căutăm pe altcineva și așa a apărut în schemă Yokko, noul nostru solist vocal. Mă bucură faptul că Silviu a reușit să depășească acel moment și a decis să începem un alt proiect împreună.
Povestește-ne, te rog, mai multe despre acest proiect pe care îl pui la cale alături de Silviu Pop! Personal, din diverse motive, am niște așteptări cât casa.
De Silviu mă leagă o prietenie de 20 de ani și tot timpul am simțit că avem un loc comun al nostru din punct de vedere muzical. Astfel, am început să ne vedem și să lucrăm din nou împreună. Primele idei sunt din zona synth-pop, darkwave, iar proiectul se va numi The Killing Moon. Sperăm ca prin martie să ieșim cu prima piesă și să îți confirmăm așteptările. (zâmbește)
Şi dacă tot suntem la proiecte și lămuriri pe seama lor, zic să mai stăm puțin aici. Așadar,
The Thirteenth Sun:
Proiectul l-am început în 2013, împreună cu Radu Barna. El tocmai plecase din Indian Fall și mi-a propus să încercăm ceva în zona asta de avantgarde/ progressive metal. Amândoi ascultam Opeth și Arcturus, și cumva restul a venit de la sine. Am înregistrat în același an EP-ul “Genesis”, care a beneficiat de reacții foarte pozitive atât din țară, cât și din străinătate. în 2017, am semnat cu casa de discuri Aural Music, unde am scos și următorul material, “Stardust”. În 2018, am primit invitația de a cânta la festivalul Prog Power din Olanda, unde am trăit una dintre cele mai tari experiențe, fiind și prima dată când am cântat afară.
Momentan lucrăm la următorul material care, probabil, va apărea în 2022.
În 2018, într-o discuție cu Flavius Retea, i-am propus o colaborare pentru următorul album Methadone Skies, o trupă care mie îmi plăcea foarte mult. A fost de acord și astfel am înregistrat părțile de clape la două piese de pe albumul “Different Layers of Fear”, apărut în 2019.
Colaborarea noastră a continuat și pe următorul material care va apărea în acest an.
Tot anul acesta a apărut și noul album Kultika, “Capricorn Wolves”, pe care, de asemenea, am înregistrat părțile de clape.
Sikorsky:
Aici sunt doar eu, cu toate nebuniile mele. Piesele pe care le compun și interpretez singur sunt cumva într-o zonă mai electro cu ceva influențe krautrock (un curent muzical de care sunt foarte atașat). Poate voi scoate și un album la un moment dat, cine știe, deocamdată planul este să filmez 2 sau 3 piese, într-un live session, la prietenii de la Fine Sounds.
Ce ar trebui să știe oamenii despre tine și încă nu le-ai spus?
Îmi plac foarte mult The Beatles! (zâmbește)
Mai multe despre proiectele lui MARIUS MUNTEAN puteți găsi aici:
– BLACK WATER: Facebook | Instagram | Bandcamp
– THE THIRTEENTH SUN: Facebook | Bandcamp
– SIKORSKY: Facebook
Foto credit: (c) Radu Bârsan
Nicolae Baldovin