Din spatele măștii, natura umană și-a antrenat cele mai viclene priviri. Ascunzișul din care, asemeni unui animal feroce, poți pândi liniștit slăbiciunile semenilor, pentru a le devora în judecați care mai de care mai îndoielnice. Masca a reprezentat, multă vreme, frunza aceea din reproducerile biblice care acoperă goliciunea caracterului uman. Nu știu cât de multe s-au schimbat, însă, odată cu perioada pe care o traversăm am senzația că masca devine tot mai mult un accesoriu vestimentar.
Trecând peste aspectele înșirate mai sus, masca reprezintă o formă de exprimare artistică. Am fost mereu fascinat de măștile acelea venețiene, pompoase dar și extrem de expresive. Lucrări care, luate în parte, separat de vremuri și istorii ascunse, erau în sine niște opere de artă.
Ei bine, cum am ajuns și la artă, e cunoscut faptul că arta este, până la urmă, un mod personal de înțelegere a lumii. Nota pe care o aducem, o adaugăm la întreg. Poate fi și un soi de reașezare în timp a celor ce, cândva, păreau pierdute prin sertarele și rafturile memoriei.
În urmă cu ceva vreme, am dat peste o colaborare la care îmi stă gândul încă de atunci. Zile la rând am stat, cu mintea mai mult decât cu ochii, priponit în fotografiile realizate de Luciana Apetroae, măștilor create de designer-ul vestimentar Andra Handaric. Hai să vedem, pe scurt, despre ce e vorba!
Mai multe despre Andra Handaric găsiți pe: Facebook | Instagram | Website
Mai multe despre Luciana Apetroae găsiți pe: Facebook | Instagram
Nicolae Baldovin
Latest posts by Nicolae Baldovin (see all)
- Lavinia Erghelan, designer: “Încerc să creez o punte între natură și om prin artă” - December 3, 2024
- Descoperă Kenosis, universul în care lemnul prinde un alt soi de rădăcini - November 29, 2024