[Interviu] Daș Alexandru (Valerinne): „Trăim într-o extinsă perioadă decadentă unde totul e la modă.”

Daș Alexandru este un soi de păianjen d-ăsta artistic, care își întinde pânzele în toate direcțiile, ca și când ar vrea să cuprindă în viziunile sale, ca într-o singură minte, toate formele neînțelesului. Cu alte cuvinte, îl știm de la Valerinne, îl știm ca și grafician, ca producător audio-video și parcă nu îl știm suficient.

Pe orice drum pășim, inevitabil, dăm peste piedici. Pe drumul ăsta creativ ce duce către piese noi, ce fel de piedici apar, independent de cele inspirative?

Piedica cea mai mare e uneori lipsa timpului pentru a te dedica total conceptului unui album nou. Independent de voința noastră, trebuie să luăm tot felul de pauze, sau ne vedem prea rar la sala de repetiții. Alteori piedica cea mai mare e comoditatea și falsa impresie că timpul îți este la îndemână.

Un proiect ce și-a găsit oarecum calea muzicală mai caută printre dosarele inovației sau e suficient să își țină pașii în direcția cunoscută?

Dacă te referi la faptul că suntem o formație instrumentală formată din trei oameni, atunci da, se pare că mergem în direcția cunoscută și e doar un rafinament al rețetei stabilite de la începutul Valerinne, dar lucrurile nu sunt atât de simple. Am putea face ceva complet diferit, dar fără a mai putea prezenta live albumul, astfel că uneori o altă regulă este de a rămâne în continuare fideli principiului de a putea prezenta albumele în concerte fără a avea nevoie de invitați sau backing tracks. Cine știe, poate vom surprinde într-o zi cu un album dungeon-synth pe care nu îl vom cânta în concert niciodată.

Dacă s-ar renunța la pupincurism, crezi că scena metal de la noi ar avea de câștigat datorită faptului că astfel vor exista păreri sincere, ca sa zic așa? Artistul și-ar face o impresie mai corectă despre munca lui și poate corecta ceea ce e greșit? Există, până la urmă, oameni care să aducă astfel de critici constructive?

Cred că aceste trei întrebări pot fi luate ca o singură întrebare în trei părți. Nu prea cunosc multe lucruri despre scena metal de pe la noi, dar m-aș feri de lucruri gen impresie corectă, până la urmă în toată zona asta de underground/muzică independentă fiecare își găsește drumul, ori ca identitate muzicală, ori drumul spre ieșire. Cât despre presa de specialitate, cred că e compusă în mare parte din bots și algoritmi AI care postează eterne comunicate de presă și biografii autogenerate, regurgitate și colportate la nesfârșit, și poate că este mai bine așa. Din când în când mai apare câte o recenzie de concert, și iată, câte un interviu cu un nebun. Impresia mea este că întreaga scenă underground în România poate fi descrisă prin sintagma aplicată de presa britanică muzicii shoegaze în anii ‘90: the scene that celebrates itself.

O industrie pentru a produce profit implică o dezvoltare multilaterală. Ce crezi că lipsește scenei metal de la noi pentru a începe să miște ca industrie?

Am putea spune că până nu produce profit, acel lucru nici nu se poate numi o industrie. Strict din acest punct de vedere, scenei metal din România îi lipsește profitul pentru a fi o industrie.

Te-ai putea închipui colaborând cu proiecte sau artiști din sfere muzicale, hai să le zicem, mainstream? Care ar fi ei, dacă ar fi, evident?

Nu sunt interesat de mainstream în general și cu atât mai puțin de “mainstreamul” românesc. Ar fi un exercițiu de imaginație obositor și inutil.

Valerinne pornește într-un mini turneu prin țară, alături de Methadone Skies. Ei bine, ce așteptări reale aveți de la aceste event-uri? Mă gândesc că a fost un plan pus la punct în spatele intenției.

Mă aștept să ne simțim bine pentru că e o potrivire muzicală între trupe dar și umană, să fiu plăcut obosit după patru concerte, si să ne simțim super pe scenă.

Ce preferi la un concert: un public numeros, dar concentrat mai mult pe a bea o bere, două cu prietenii sau un public restrâns care să înțeleagă ce se întâmplă pe scenă?

Ah, o întrebare capcană. Un public numeros care să înțeleagă ce se întâmplă, în timp ce bea o bere sau două cu prietenii care înțeleg și ei ce se întâmplă, pentru că de fapt fac parte tot din public.

Dacă muzica pe care o faci cu Valerinne ar deveni o modă, te-ai reorienta înspre alte sfere muzicale?

Suntem foarte norocoși, trăim într-o extinsă perioadă decadentă unde totul e la modă.

Dacă s-ar pune limită la pasiuni sau taxă pe pasiuni în plus, cu ce ai alege să ramai și de ce?

Dar există deja taxă pe pasiuni, sub auspiciul unei false valori, “munca”, redefinită ca privilegiul de a aduce un surplus de capital unei companii sau alteia, valoare ce ia forma timpului pierdut din viață, timp pierdut ce ia la rândul său forma unei ficțiuni devenită realitate, și anume banii necesari supraviețuirii și/sau menținerii unui anumit stil de viață, și necesari pentru finanțarea acestor pasiuni. Pasiunile ne sunt deja taxate într-o formă sau alta, mai mult sau mai puțin. Din fericire pentru mine, o pasiune de-a mea se suprapune cu profesia aleasă, și resimt aceste taxe ideologice și temporale mai puțin.

Te-ai gândit să pui în scenă și o expoziție de fotografie la un concert Valerinne?

Fotografia e doar un hobby deocamdată, dar nu.