Există prea multe timidități și patinări în nimic/zero (din rațiuni de eficiență economică – nu mă bag că nu ies banii investiți) din partea organizatorilor și prea multă lipsă de poezie și nebunie (din lipsă de disponibilitate estetică – nu mă bag că nu e cum știu eu) din partea publicului. Sau invers că ele oricum sunt amestecate în underground.

Ăsta e principalul motiv pentru care, per total, avem un underground rigid, snob, nejustificat de pretențios, imitaționist și pompos. De-asta de cele mai multe ori artiștii nu “se aruncă la apă mare” în materie de creație și preferă să meargă pe drumuri deja bătătorite de alții și să consume materiale re-mestecate, clișeistice. De teama asta. Teama că organizatorii și publicul nu-i va îmbrățișa ci îi va ocoli rămânând ca ei, artiștii, să cânte în fața unui public minuscul format numai din câțiva prieteni și eventual câteva rude inimoase. Efectul acestei temeri dacă privești pe termen lung underground-ul românesc, 30 de ani să zicem, e că avem un fenomen slab calitativ, lipsit de expresie, lipsit de particularitate și (de)căzut în comercial sau în focurile devenirii sale comerciale. Numai că tendința comercială nu mai înseamnă underground – e comerț. Este important să înțelegi ce vrea artistul de la prima piesă dacă se poate, cât mai din fașă cum s-ar zice: umblă după succes și popularitate, caută un discurs ușor de digerat sau aleargă după o viziune interioară proprie, o nebunie, o demență a lui?

Degeaba te întrebi de ce nu merge underground-ul și speri să meargă mai bine într-un viitor neprecizat. Pentru că nu așa funcționează treaba. Underground-ul nici nu trebuie să meargă. Sau nu în direcția asta: către scene cât mai mari și public numeros. La noi e o înțelegere greșită a termenului.

Toți, și organizatorii și artiștii, vor de fapt succes și popularitate imediate, faimă și venit instant. Însă în zilele noastre, la ce tehnică și nivel cultural există, succesul, popularitatea, banii în cele din urmă nu pot veni fără o promovare susținută, profesionistă. Aceasta însă este specifică mainstream-ului. Oamenii nu știu să aleagă altfel. Dar e adevărat că nici nu au fost învățați, încurajați, ajutați să caute creativitatea, originalitatea, ungherele și proiecțiile artistului . Societatea nu urmărește în nici un fel acest lucru: să dea independență analitică/critică publicului. Iar artistul este nevoit să se adapteze la aceste așteptări.

De prea multă vreme la noi publicul este învățat să aprecieze 2 categorii estetice: imitația și hlizeala. Ambele bazate pe reacții primare, gregare, instinctive, pe gândirea pe termen scurt, flash. Mai nou a apărut și o tendință ideologică care nu face altceva decât să îngusteze și mai mult orizontul cu strictețe. Toate acestea se petrec pe fondul unei lipse totale a oricărui aparat critic, a criteriilor clar exprimate și transparente!

Pentru a avea un underground real, calitativ, care să nu fie viciat de ideea comerțului, trebuie să creezi un public de calitate. Cum faci asta? În primul rând trebuie îndemnat publicul să facă o imersie mai adâncă în materia artistică pentru a căuta autenticitatea, originalitatea, viziune proprie, independența artistului față de sistem și industrie. De ce? Pentru că un public de calitate prin cererea sa generează cu severitate la un moment dat un underground superior. Pentru asta trebuie să dispară din partea artiștilor sau organizatorilor cererile de like-uri, subscribe-uri, share-uri și alte invenții de acest fel deoarece acestea sunt proprii campaniilor comerciale, de marketing. De asemenea trebuie să dispară ideea că o piesă underground trebuie să sune și să beneficieze de un clip la concurență cu produsele marilor case de discuri, cu mainstream-ul. Își pierde astfel autenticitatea, trăirea, naturalețea. Ideea de target, termen ori dead line sunt de asemenea strategii tipice mediului economic. Teama că nu mai poate fi creat sau receptat ceva nou trebuie și ea îndepărtată rapid.

Toată această răsturnare trebuie practicată o lungă perioadă, susținut, până când e clar pentru toată lumea că underground-ul este ceva ce ține de viziune individuală și nu de grup, dirijat din afară. Abia pe urmă vor apare trupe autentice de underground și la noi.

Trebuie înțeles că în spatele micilor producători sunt de fapt marile companii de entertainment și sponsorii care dirijează indirect prin politica lor cine intră și cine nu intră în cărți, pe tv, în concerte, în locații, la festivaluri, inclusiv în locurile și la evenimentele mici. De aceea opinia mea este că avem de-a face cu un monopol chiar dacă nu are curajul să și-l asume nimeni. Efectul e același: calitatea slabă.

Cei care păstoresc muzica și care se prefac că nu au nici un fel de responsabilitate au suprimat cu bună știință orice urmă de comentariu critic, de clasament, de “control al calității” vizibil, transparent, determinând în felul acesta un soi de haos artificial în care pot face orice mișcare “de trupe” subterană. Ei sunt cei care refuză viziunea personală, considerată riscantă financiar prin natura ei față de mainstream, a artistului care nu se adaptează, ba mai mult, care se încăpățânează să-și urmărească sistematic propriile proiecții.

De ce spun că în România nu avem underground? Pentru că ceea ce avem sunt numai mii și mii de tentative de a răzbate în mainstream pentru a ajunge la scenele și festivalurile mari, avem o adevărată inflație, inundație cu proiecte mici care, datorită monopolului unora, nu au cum să încapă pe aceeași scenă pentru un motiv cât se poate de simplu: forța de promovare a celor care organizează evenimentele nu poate acoperi atâtea proiecte și trupe asemănătoare ca tendință comercială, nimeni nu-și poate concentra atenția/investiția către atâtea trupe astfel încât să nu dea faliment în cele din urmă. De aceea, deși sunt aproape identice, practic sunt identice ca valoare, majoritatea nu ajung sus pe parcursul activității lor și sucombă intempestiv după un an, doi.

Dacă întâmplător apar trupe underground autentice, independent de viziunea culturală generală, și evident că se întâmplă și asta, ele sunt percepute ca dubioșenii nefrecventabile, ignorate, chiar proaste. Taman acelea sunt autentice și ar putea da valoare în timp. Până atunci avem o cultură canalizată estetic spre pop, imitație și hlizeală. Din ce în ce mai mult.

Text: Dragoș NL

Foto copertă: sursa

The following two tabs change content below.