Nici nu știu ce m-a apucat să trec mizeria aia de prescurtare dintre parantezele pătrate. Adică știu că se cere și că așa-i etic și mai știu eu cum, însă, asta presupune și un soi de cenzură. Este, până la urmă, o atenționare către eventuale priviri aşa-zis, pudice. Îi cunoaștem noi pe pudicii ăștia de Dâmbovița, cei care nu știu ce să facă mai întâi, să sară cu report-ul la ăștia de se ocupă de social media sau să fugă mai repede în baie. În fine, comentarii vor exista tot timpul, pe tema asta sau altele, atâta vreme cât România a devenit o țară în care murdăritul în colțul gurii cu tot felul de impresii aruncate oricum și oriunde, se înțelege ca libertate. Bun, hai să ne întoarcem la ale noastre că o luăm cu aiurea dacă mai stăm mult în subiectul ăsta.
De-a lungul timpului, noi am tot scris despre arta neconvențională, subpământeana și de nedorit, mna, știți povestea. Am încercat să punem într-un balans tot soiul de artiști tineri care încearcă să își facă exprimările vizibile. Ei bine, ne-am zis să facem o paranteză și să prezentam totuși, pe scurt, pe lung, pe cum o ieși, o serie de artiști români care, deși și-au formulat deja recunoașterea, împărtășesc cumva spiritul ăsta wild and free. Nu sunt critic de artă, nu sunt niciun fel de critic, de nimic, așadar considerațiile, atâtea câte or fi și de ce natură or fi, sunt strict niște interpretări subiective. Ok, let’s do this!
Maurice Mircea Novac este un nume care nu știu cât mai trebuie prezentat, am să o fac totuși cât pentru a ne plasa în timp și în subiect. Artistul s-a născut pe 11 aprilie 1954, la Butoiești, o localitate din județul Mehedinți. În 1973, după absolvirea Liceului de Artă din Craiova, este admis la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, la departamentul de pictură. După obținerea titlului academic, pictorul se stabilește la Craiova și își amenajează studioul într-un fost pavilion de vânătoare înconjurat de un parc natural.
În septembrie 1983, Maurice Mircea Novac pune și de prima expoziție la Muzeul de Artă din Craiova, în care așează 20 de lucrări. În ’87, a venit și a doua expoziție, tot în Craiova. În ’89, se stabilește în București, unde pune la cale o nouă expoziție. Ei bine, perioada asta de început nu cuprindea chiar formele de exprimare pentru care ne-am strâns aici să discutam, totuși se învârteau intre tot soiul de teme deloc prietenești timpurilor. Căderea comunismului, împletită cu talentul cert emanat de operele sale, favorizează, cam ca la toată lumea, punerea piciorului în prag sau, mai exact, dincolo de prag, iar pasul următor este evident plasat în planul din afara granițelor. Dar nu ca fugă cum am văzut în alte cazuri, ci ca posibilitate de expunere artistică. Se face un salt dom’le!
Maurice Mircea Novac este recunoscut pentru stilul său încadrat, preponderent, în normele neo-expresionismului. Neo-expresionismul, curent care a dominat piața până la mijlocul anilor ’80, s-a dezvoltat ca o reacție împotriva artei conceptuale și a minimalismului din anii ’70. Lucrările pe care le vom prezenta aici fac parte dintr-un ciclu creativ desfășurat între anii 2013-2018. Pe lângă implicațiile și direcțiile interioare clare date de caracterul erotic al picturilor sale, artistul trasează aici o atmosferă cât se poate de incertă ce se încadrează undeva între bucuria desfrâului și apăsarea păcatului. Apăsarea nu este chiar a personajelor, sau nu se vrea a fi, ci, mai cu seamă, a celui din partea asta de dincoace de tabloul. A privitorului ce își duce înțelegerea către acest mod inoportun de viață. Vreau să zic că, în toată această dezlânare umană, deși e cam mult spus, există o apăsare legată de darea de seamă și de gândul acela care te reașează în logica lumii. În fine, nu știu exact care este logica acestei lumi și am renunțat oricum să o mai caut, deci să vadă fiecare ce e de văzut.
Sursă foto și informații: Website
Nicolae Baldovin