Suntem obișnuiți să ne imaginăm muzicile astea de vară, cu soare, cu calmitate, doar în acele principii deja stabilite. Zdranga-zdranga, valuri, țigări stinse pe jumate și cine știe ce chiloți uitați de Chirilă pe vreun calorifer într-o cameră de cămin studențesc. E și normal, e greu să ieși din îngrădirea propriei mentalități. Imaginația se bucură de libertate doar când mentalul posedă un soi de relaxare ce îi poate da voie să zburde. Nu contează. ‘Soul poetry’, cea mai recentă piesă lansată de Marius Muntean cu proiectul Sikorsky, este o compoziție electro cumva ieșită din tiparele genului acesta în interpretarea și viziunea autohtonă. Vorbim despre un vibe care te trece lejer într-o stare, una pozitivă, fără să îți încrunți la maxim toate încrețiturile de pe creier ca să vii în acord cu ceea ce ți se întâmplă. Peisajul descris, iarăși o anomalie în circumstanțele de mai sus, este unul foarte chill, are și soare, și adieri plăcute de început de vară, și poate un cocktail aranjat frumos, și se întâmplă într-un prezent. Fără chestii complicate, chitara rece ce se strecoară punctat în fundalul sonor, este exact plusul ăla de prospețime, cam ca frunzele de mentă făr’ de care, cocktail-ul de mai devreme, nu ar fi altceva decât un pahar de tărie cu mult suc. Toate elementele sonore sunt parcă într-o așezare care, în afară de o eventuală freză, nu încearcă să îți deranjeze nimic altceva. Este o adiere.
‘Soul Poetry’ este o piesă a decomprimării în vremuri de mare grijă și teamă, o bătaie pe umăr (a frunzei de palmier) între atâtea bătăi de cap.
Nicolae Baldovin