Știu, da, titlurile sunt făcute cu intenția clară să te prindă… sau nu?! The Wax Road și muzica lor care sună cumva vs treaba asta cu Moldova și statul ei în Europa. Păi sunt două chestiuni cât se poate de certe. Acum, na, că vorbim despre diferențe de gândire și raportare la societate, e altceva, dar nu poți nega că nu există niște legături între cele implicate. Trupa este din Rep. Moldova și sună foarte altfel.
Piesa, deși super prinsă în sound-ul ăsta modern de implicație alternative/stoner (da, e o combinație și asta), are un ceva care, chiar după mai multe ascultări, mă trimite pe la începutul anilor ’90. Cum să dai într-o piesă direct cu solo d-ăsta foarte electric, baladico-heavy aşa, mai pui și un ton de Ugly Kid Joe, mai găsești și o pleată gen plouată a la Whitfield Crane și să nu te trezești în anii ăia? Mie îmi place maxim vibe-ul degajat aici, mai ales că ți se livrează și o bucată cu trimiteri tehnice în stilul Tom Morello, man, e bine. Bun că încă de pe la începuturi, acest proiect, The Wax Road, a mers pe combinațiile astea și chiar au făcut o treabă reușită, zic eu. ‘The World Goes To The Dogs’, cred că și prin melancolia asta, nu pot spune exact prin ce dumnezeu, pare cea mai legată compoziție. Da, bro, știu ce vrei să zici, dar nu pentru că este cea mai recentă apariție îmi dă impresia asta, chill! Uite, deși ca subiect, ca temă așa, pare o piesă liniară, versatilitatea de pe instrumental te face cumva să te abați de la subiect și practic integrează perfect versurile și vocea în același peisaj. De multe ori te găsești că îți place ori una, ori alta, mai ales în genul ăsta secătuit de subiecte, ca să zic așa.
Bun, am primit un comunicat în care scria că piesa este despre nu știu ce speranță, regăsire and shit. O fi. Mie mi se pare că este o piesă pe care aş bea un pahar de tărie, fără gheață de data asta, undeva înfipt pe un scaun la bar, ‘The World Goes To The Dogs’ să meargă în fundal și, undeva pe acolo, o tipesă să se miște cumva, iar eu să o privesc și să o înțeleg. Acum fiecare cu imaginația lui, însă, prea se merge cu tragicul ăsta înspre orice fel de trăire și mai știu eu ce. Ei bine, viața e mult mai simplă și mult mai pretty dacă este înțeleasă în mod corect. Ah, da, ar merge și un apus aici, pe o plajă şmecheră, adică goală, fix cu tipa care dansa mai sus. Da, să revin, cred că și muzica, în general, ar fi alta dacă nu ar fi gândită atât și nu s-ar merge atât de mult pe subiecte și mesaje în trend. În fine, mi se rupe fix de ce scrie în comunicatele alea, cred cu tărie că piesa asta este dovada clară a acelor trăiri simple, dar reale, pe care oamenii ăștia le-au trăit la un moment dat. Mai pui și un moment de maximă inspirație în care totul a curs în total flow și cam asta e. Cheers!
Mai multe informații despre The Wax Road găsiți pe: Facebook | Website
Nicolae Baldovin