Andrei Stan este un spirit multifuncțional, o lume din asta nouă pe care, asemeni unui Columb modern, o descoperi, și pe care ți-o însușești. Tărâm într-o continuă dezvoltare, degajă o expansiune teritorial-interioară ce-ți plasează barierele fix la granițele incomprehensibile ale Universului. Este, una peste alta, un deal-uitor de povești. Le seamănă asemeni unui agricultor ce-și știe rolul, ce-și cunoaște terenul. În fond, ce-i atât de greu să presari, ici-colo, câte o sămânță de cunoaștere în brazda minții!? Da, e retorică asta. Mă rog, pe Andrei, ca mulți dintre voi, îl știam ca pe un om al, hmm, imaginii. Bun, că și prin proiectul său muzical, Themma, aduce în lume imagine, doar că pentru alți ochi. Ah, da, asta vroiam să zic! Andrei își așează măsurile creative și în note muzicale ce se compun, practic, din același izvor. Un izvor ce s-a format, parcă, din sudorile acelea pe care vara le trântește pe fruntea dimineților și pe care le tot prinzi de ceva vreme treaz, zici că le alergi, ca un atlet ce visează să poarte laurii cunoașterii absolute. Totuși, în apele cunoașterii există curenți ce te împing către malurile care-ți sunt alături, în stânga și-n dreapta, de-a lungul acestei curgeri, însă doar ca ispită. Solul de sub picioare, în cazul acesta, este doar tavanul pe care iadul își sprijină iluzia cerului. Este o luptă, dincolo de planul fizic al lumii, pe care o stârnești în structura ta umană atunci când încerci să atingi terminațiile nervoase ale Adevărului. Faptul că Andrei Stan nu doar că face din lupta asta un meșteșug, însă se întinde și pe mai multe câmpuri, expunându-se la diferite situații.

Așadar, Themma. Este o altă formă de interpretare a împrejurului, a spațiului ce nu are formă, ce nu se găsește în timp, ce nu suferă transformări. Themma, strict compozițional, reprezintă o expediție ambientală încadrată în tematici electro, synth, dar cu intuiții filosofico-poetice pasagere. Un discurs muzical motivațional, ca să fiu mai exact. “Shades of Light” este materialul care înrămează aceste paranteze existențiale sub forma a 5 piese. Cuvântul ăsta, piese, nu te trimite cu gândul către un soi de puzzle? Şi, da, cred că ele chiar se insinuează în simțuri asemeni unor bucăți de material, precis structurate, ce se compun într-o singură imagine. Şi uite cum ajungem din nou la imagistică. Revenind la sunet, “Shades of Light” este o producție de o calitate ce curge cu aceeași limpezime pe care o poartă și mesajul în sine. Compozițiile nu suportă niciun fel de forțare și sunt ca acel gând cu care te trezești în zori și îți este clar că trebuie să îl pui în practică. Există o naturalețe și un firesc în tot acest act artistic care te mâhnesc prin faptul că ajung, cam ca toate cele lumești, la un final.

Mai multe despre activitatea artistică a lui Andrei Stan găsiți pe: Website | Facebook | Instagram | Youtube

The following two tabs change content below.

Nicolae Baldovin

Editor / Rockstar at Cultartes Magazine