Anul acesta, Timișoara s-a transformat într-un tărâm plin de magie, un ținut în care cultura își expune farmecele în cele mai radiante forme ale sale. Un loc în care vibrațiile interioare aproape că sunt palpabile, iar întru-poveste este o formă de a fi.
În acest context, Galactic Tick Festival, își așază pe umeri, ca un zâmbet croit în lumină, mantia fluorescentă a premierelor culturale și propune publicului o călătorie în care sufletul și mintea devin aripile cu care ființa își desfată zborul.
Astfel că, în perioada 4 – 10 septembrie, publicul este invitat să celebreze o experiență unică și să se lase purtat pe brațele cunoașterii către o lume a infinitei bucurii. Festivalul este organizat în jurul conceptului de Galactic Tick Day, o nouă sărbătoare globală prin care celebrăm odată la 633,7 zile mișcarea sistemului nostru solar în Calea Lactee. Anul acesta tick-ul galactic a fost stabilit în 9 septembrie.
Despre eveniment și însemnătatea acestei sărbători, dar și multe altele, am vorbit cu Alina Mafa, președintele ACT Negura și organizatoarea Galactic Tick Festival.
Bună, Alina! Oamenii de cultură din Timișoara te știu pentru evenimentele realizate prin asociația ta de artă tradițională ACT Negura. Ei bine, de unde pasiunea pentru valorile străvechi?
Bună, Nicolae! Am avut ocazia să lucrez în domeniul culturii tradiționale la Timișoara de peste 15 ani, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și astfel viața profesională s-a îmbinat armonios cu pasiunea și viața personală. Asociația Culturală Tradițională Negura a fost înființată în 2017 și, de-a lungul timpului, a realizat zeci de proiecte culturale și educative, legate de patrimoniul cultural imaterial, de explorarea contemporană a tradiției și alte activități alături de Crucea Roșie Română Filiala Timiș.
Recent, ai pus bazele unui nou eveniment, stârnit cumva de un alt soi de dorința de cunoaștere, Galactic Tick Festival. Cum se pătrund aceste două concepte, trecutul cu tradițiile atât de pământene cu ridicatul privirii spre un univers infinit și atemporal? Care este puntea care leagă aceste două lumi, ca să zic așa?
Galactic Tick Festival s-a născut din dorința de a aduce la Timișoara o sărbătoare nouă, o premieră în acest sens – Galactic Tick Day / Ziua Bifei Galactice – într-un an în care Timișoara este capitală culturală europeană a culturii. Celebrăm, prin acest festival, mișcarea sistemului nostru solar în jurul galaxiei noastre, care ne găzduiește, Calea Lactee.
Cei vechi ridicau ochii spre cer și înțelegeau mersul lucrurilor, după soare și lună, după alternanța astrelor și a ritmurilor din natură și astfel erau conectați cu natura și mișcarea universului într-un mod firesc, chiar în viața cotidiană. De altfel, în toate obiceiurile legate de ciclica vieții regăsim această temă a căutării omului, a cunoașterii de sine și a universului din care facem parte.
Astăzi, avem oportunitatea de a trăi într-o lume, în care știința ne aduce în conștiință informații precise (soarele se rotește în jurul centrului galactic odată la aproximativ 225 milioane de an, viteza cu care sistemul nostru solar de mișcă în jurul centrului galactic este de 828 000 Km/h), trăim aceeași curiozitate și sete de cunoaștere ca și strămoșii noștri. Poate suntem mai deconectați de aceste ritmuri ale naturii și aici propunem noi un festival în care arta, știința și educația și-au dat întâlnire. Conștienți și corect informați, facem parte din această călătorie nu doar pe Pământ, dar și în galaxie.
Omul are tendința de a privi cu o mai mare bucurie către niște timpuri trecute decât către ceva ce ar semăna a viitor, prezentul fiind inexistent practic în această ecuație existențială. Este o chestiune ce ține de educație, de cultura unui popor sau este vorba despre altceva?
Cred că aici fiecare înțelege lucrurile în funcție de cultura, educația și mediul din care provine.
Spune-ne mai multe, te rog, despre Galactic Tick Festival! Ce se întâmplă, mai exact, în această perioadă?
Galactic Tick Festival este un proiect cultural care își propune creșterea nivelului de conștientizare și educație în cadrul comunității locale, prin sărbătorirea mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee.
Galactic Tick Festival se aliniază unei mișcări internaționale prin intermediul unor evenimente culturale dedicate unei zi, în care celebrăm locul nostru în univers, știința, arta și umanitatea.
Festivalul este organizat în jurul conceptului de Galactic Tick Day, o nouă sărbătoare globală prin care celebrăm odată la 633,7 zile mișcarea sistemului nostru solar în Calea Lactee (o centi-arc secundă din anul galactic). Anul acesta tick-ul galactic a fost stabilit în 9 septembrie (https://galactictick.com/).
Proiectul propune cinci zile de festival (4-7-8-9-10 septembrie) în care se vor desfășura 12 evenimente culturale cu un public țintă, format preponderent din copii și tineri (expoziții de pictură și artă sacră, activități de tip flashmob, face-paint, teatru senzorial, ateliere de povești, paradă de modă pentru copii, dansuri, ateliere de modelaj în zahăr, ateliere de prim-ajutor, concert de muzică electronică).
Galactic Tick Festival face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul LoB2023+, derulat de Centrul de Cultura și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Știm că românii sunt un popor cu o anumită perspectivă în ceea ce privește lumea de dincolo de cer. Dacă te-ar întreba cineva, în legătură cu acest eveniment, unde este Dumnezeu, ce i-ai răspunde?
Galactic Tick Festival celebrează mișcarea soarelui. Sigur, în mentalul nostru soarele este asociat cu lumina, cu viața, cu experiența sacrului. Experiența este ceea ce propunem la Galactic Tick Festival – dorim ca fiecare participant să experimenteze în felul său, după credințele și simțirea sa arta, știința și, de ce nu, chiar sacrul – de la expoziții de artă plastică, la recital de harpă, la ateliere de povești și modelaj în pastă de zahăr, la spectacole de dans, la teatru senzorial și concertul ansamblului de artă sincretică Thy Veils din OnSet Studio.
Să ne întoarcem la ale noastre, probleme pământești cu derivări din cer și stele. Din această serie de evenimente din cadrul festivalului, de care te simți cel mai legată și de ce?
Am scris acest proiect cu o bucurie și o dorință de a oferi Timișoarei și publicului o experiență unică, în care, venind dintr-un background artistic, mi-a fost ușor să-mi imaginez cum arta poate fi un instrument de conștientizare și educație. Tematica abordată de festival nu este una care poate fi prezentată ușor, astfel publicul țintă fiind alcătuit din copii și tineri, mi-am imaginat ce mi-aș fi dorit eu dacă eram copil și mi-ar fi propus cineva lecții despre soare și planete.
Astfel mi-am imaginat libertatea, inocența și bucuria copilului care creează forme tridimensionale, având astfel posibilitatea de-a experimenta starea de creație artistică prin modelaj. Apoi m-am umplut de bucurie, imaginându-mi cum, creator de forme și galaxii, mi-aș fi arătat opera universului meu, care copil fiind este reprezentat de familie, și cu o satisfacție infinită mi-aș fi savurat opera, cu mare talent, mâncând soarele și luna mea. Apoi mi-am imaginat cum se mișcă astrele și cum se simte asta și m-am gândit la teatru senzorial, sau ce se spune despre astre și m-am gândit la povești, ori la ce se întâmplă când mersul firesc e deranjat și m-am gândit la prim-ajutor sau la ce lăsăm în urmă și m-am gândit la mesaje, mesaje frumos scrise, caligrafic.
Aici Diana Chu a venit în ajutor și am ajuns la caligrafie coreeană, și anume mesaje scrise frumos, transmise în galaxie prin scris printr-o expoziție care urmează mersul soarelui. M-am gândit apoi oare cum ar fi oamenii care se plimbă liberi prin galaxie și mi-am imaginat o paradă de modă galactică, iar Elena Mazăre și Manuela Marchiș au răspuns acestei idei cu mare entuziasm și dăruire.
Mi-am imaginat cum ar fi să fii tânăr să vezi arta plastică de calitate, un recital de harpă sau un spectacol de dans performativ Sufi sau un concert de artă multimedia al Ansamblului de artă sincretică Thy Veils. Răspunsul a venit singur, ar fi minunat! Din această minunare au decurs toate, nu aș putea să spun că sunt mai legată de un eveniment sau altul, ele toate alcătuiesc starea și experiența aceasta, pe care noi le numim Galactic Tick Festival.
Dacă efectiv nu aș înțelege despre ce este vorba în tema festivalului, ce mi-ai spune ca să mă faci să particip la eveniment?
Aș spune să vii să vezi direct despre ce este vorba, participând.
Referitor la participarea la eveniment, am observat o nouă abordare în acest sens. Adică, oamenii trebuie să completeze un formular pentru a putea avea acces la activitățile din cadrul festivalului. De ce această metodă care pentru mulți poate părea puțin pretențioasă?
Am introdus aceste formulare pentru a avea o organizare logistică eficientă, dar și pentru a monitoriza interesul publicului față de această sărbătoare unică.
Dacă Omul și-ar da întâlnire cu această, hai să zicem, însuflețire care mișcă totul în jurul nostru, unde s-ar petrece? Într-un loc din trecut sau undeva în viitor? Cum îți imaginezi că ar arăta un asemenea loc?
Este o întrebare interesantă la care îmi vin firesc în minte toate imaginile pentru promovarea festivalului create de Daniel Dorobanțu și dacă ar fi să îmi imaginez, nu ar fi un loc anume, cât o experiență anume, dincolo de timp și spațiu sau limitările lumii fizice, o stare, pe care fiecare o poate experimenta.
Ce îmi este dat să pierd dacă nu particip la Galactic Tick Festival?
O experiență.
Mai multe informații despre Galactic Tick Festival găsiți, pe:
Facebook | Instagram | Official Event
Materialele vizuale sunt realizate de Daniel Dorobanțu.