Explorarea în cazul fotografie lui Adi Bulboacă este un fenomen pe cât de prins în lumea asta pe atât de legat de înţelesurile ei cele mai absconse, fix ca într-un spectacol. Ei bine, am discutat cu Adi despre pasiuni, scopuri și vise, dar și despre Walk & Shoot și Atelierul de fotografie de spectacol pe care artistul îl pregătește, într-un interviu din care am mai învăţat ceva.

Salutare! În primul rând, ce anume ți-a dat impulsul acesta creator? De ce fotografia? Crezi că fiecare om are cumva o chemare a sa?

Știu sigur că impulsul și-a făcut apariția când aveam 5-6 ani, iar sor-mea, un pic mai mare decât mine, desena și picta fantastic pentru vârsta ei și pentru zero pregătire, deci era un talent înnăscut. De câte ori ne vizitau rude sau prieteni de familie și scotea sor-mea “mapa ei de lucrări” adică blocul de desen, toată lumea pica în fund și curgea cu laude – iar eu eram invidios. Cum nu puteam să desenez mai mult decât imaginea aia cu căsuța, două flori cât ușa, stolul de păsări în “<” și soarele în colțul colii de hârtie era clar că trebuie să caut alt fel de a mă exprima artistic. A durat ceva până mi-a venit prima idee.

(c) Andreea Retinschi

Pe la 12 ani ani am început să încerc să cânt la chitară, dar în 4 ani nu s-a lipit nimic de mine, nu am trecut nici de intro-ul de la “Nothing Else Matters”. În liceu am fost doi ani în trupa de teatru și am avut o super profă de română care m-a încurajat foarte tare să scriu. Îmi plăceau ambele, dar la actorie n-am crezut că aș putea fi vreodată bun, iar la scris, de la un moment încolo mi se părea că mă repet foarte tare atât în teme cât și în formă. Am căutat deci în continuare alte feluri de a mă exprima. Întâmplarea a făcut ca Vlad, colegul meu de bancă, să vină într-o zi cu un aparat de fotografiat la școală. Am făcut și eu trei poze și aia a fost, ăla a fost impulsul. Mi-am petrecut vara ieșind în fiecare zi la fotografiat, după două săptămâni știam foarte clar că asta e ceea ce vreau să fac. Învățam, experimentam și asta fac și acum, după 17 ani, un pic mai mult de jumătate din viața mea de până acum. Nici o zi nu arată ca precedenta, de asta fac fotografie.

Și da, cred că fiecare om are chemarea sa, de asta țin să povestesc mereu despre cum am încercat întâi să desenez, să cânt, să joc și să scriu înainte de a găsi fotografia. Iar după ce găsisem deja fotografia, am încercat să fac film, am făcut 4 ani de facultate de film gândindu-mă că dacă e ceva mai tare decât fotografia, lucrul ăla trebuie să fie filmul – 24 de fotografii pe secundă, dar nu a fost filmul chemarea mea.

Cât de important este echipamentul în momentul în care te decizi să faci din această activitate o meserie?

Cred că e important să ai un echipament competitiv în momentul în care te hotărăști să ceri bani pe fotografiile tale. Vestea bună e că prețul echipamentului poate fi optimizat, ca să zic așa, dacă știi cam care e zona în care vrei să te învârți. Adică nu trebuie să îți cumperi un teleobiectiv de mii de euro dacă nu o să faci niciodată fotografii de sport sau în safari.

Oricum, un secret pe care mă bucur să-l împărtășesc e că aparatul propriu-zis contează un pic mai puțin decât obiectivele, deci cu un aparat cât de cât profi și cu două obiective fixe și luminoase care pot fi cumpărate și la mâna a doua dintr-o sursă de încredere, you’re good to go.

Există artiști din alte zone de exprimare creativă care te inspiră sau de care te simți cumva legat?

Cu certitudine da. Fără să clipesc pot să spun că Radu Afrim e un artist care mă inspiră, mă motivează și mă bucură la fiecare spectacol (și sunt cu numărătoarea pe la 30 în 10 ani). Roman Tolici mă fascinează fără să știu să pun degetul pe detaliul sau detaliile care mă atrag atât de tare înspre lucrările lui, dar știu că a fost dragoste la prima vedere acum vreo 10 ani când i-am văzut câteva lucrări la MNAC. Și în rest, orice vizită în muzee de artă contemporană din lume se lasă cu un drive imens de făcut lucruri.

Am convingerea că arta e într-o evoluție permanentă și fiecare gest de creație le influențează pe cele care urmează.

Împreună cu cei de la Walk & Shoot ai programat un workshop de fotografie de spectacol, în perioada 27 – 28 Noiembrie. Ei bine, la ce ar trebui să se aștepte cei care participă la acest atelier?

Trebuie să se aștepte, în primul rând, să descopere o lume la care foarte puțini au acces. Aș crede că o condiție este să fii deja atras de teatru. După asta, să ai acces la bucătăria spectacolului e un deliciu și un lux. Să împarți scena cu actorii, să fii o parte din istoria unui spectacol prin intermediul fotografiilor făcute de tine, să împarți aceeași lumină cu actorii, lucrurile astea sunt neprețuite pentru mine. Asta într-o zonă un pic mai abstractă și care ține de emoțional, să zicem.

Concret, trebuie să se aștepte la un set de reguli și recomandări pe care le am de împărțit cu ei după mai bine de 10 ani de fotografiat un pic peste 1000 de spectacole și se mai pot aștepta la un feedback constructiv la urmă.

Care sunt atuurile acestui gen de fotografie? Ce te atrage și ce urmărești să surprinzi într-o fotografie făcută la un eveniment?

Pentru mine, un mare atuu al fotografiatului la teatru e acela că nu știu antrenament mai bun pentru orice alt tip de fotografie. Viteza cu care trebuie să te adaptezi la schimbările de lumină, challenge-ul de a fotografia în condiții grele de lumină, atenția pe care trebuie să o ai la relația dintre personaje și multe altele sunt exerciții excelente pentru orice situații de fotografiat.

Celălalt lucru care îmi place enorm e faptul că decorul se schimbă de fiecare dată, nu ai cum să te plictisești. Și actorii se schimbă și textul se schimbă și dacă nu se schimbă textul, se schimbă cu siguranță abordarea regizorului.

Cum vezi și mai ales cum crezi că o să se desfășoare această călătorie a ta prin lumea artei? Unde ai vrea să te ducă? Mai există vise în ceea ce priveşte acest drum?

Am intrat în lumea fotografiei cu gândul foarte clar că vreau să fiu artist, dar după 2-3 ani, odată ce am început să lucrez într-o zonă un pic mai pragmatică, mai comercială, mai pe brief, m-am resemnat la gândul că sunt fotograf și atât, fotograf profesionist să zice, nu artist. Well, fix aici aș mai lucra, îmi doresc să mă apropii mai mult de a fi artist și de a fi perceput ca atare.

Ce crezi că lipsește artistului pentru a trăi din artă mai mult decât prin artă?

În România îi lipsește, în primul rând, publicul. Cel puțin în cazul fotografiei de artă. Apoi, aș zice că îi lipsesc spațiile dedicate fotografiei, spații în care publicul să se întâlnească cu fotografia și cu fotografii. De asta suntem în egală măsură și noi, cei care conștientizăm nevoia asta și senzația mea, fiind și optimist din fire, e că lucrurile se mișcă aici.

Care a fost cel mai ‘încărcat’ moment de când faci fotografie?

Poate că au fost altele mai încărcate, dar acum mă gândesc la o zi în care am zburat alături de Asociația Blondie din București la Iași, Bergamo, Londra și înapoi acasă în 12 ore pentru a transporta bebeluși către spitale în care să fie internați și operați și pentru a aduce acasă alți bebeluși deja operați și sănătoși. Era zborul cu numărul 100 al asociației și și-au dorit să documenteze acea zi. Pentru mine era prima oară când vedeam o asemenea desfășurare de forță, la o asemenea intensitate, ceva împins strict din empatie. Momente asemănătoare am trăit și în MagiCamp.

Ce ar trebui să îți spună sau să îți facă Fotografia, atât cât să te facă să o părăsești pentru o altă artă?

Nu văd ce ar putea să se întâmple, mai ales că prin intermediul fotografiei am acces și în lumea teatrului, a celorlalte arte plastice, a filmului, muzicii și a altor domenii de care altfel nu aș avea nicio șansă să mă apropii altfel decât ca spectator.

Mai există în conștiința artistului gândul ăsta de a crea pentru posteritate?

În conștiința mea sigur există gândul ăsta. La prima mână aș spune că ceea ce fac la teatru este arhivare din simpla dorință de a păstra un pic din fiecare spectacol cu care am ocazia să mă întâlnesc.

Mai departe de-atât, am convingerea că arta e într-o evoluție permanentă și fiecare gest de creație le influențează pe cele care urmează.

Adi Bulboacă:
Facebook | Instagram | Website

The following two tabs change content below.

Nicolae Baldovin

Editor / Rockstar at Cultartes Magazine