Cum Cardinal mi s-a părut încă de la început un fel de naționala de tineret a rock-ului românesc, dar echipa aia care ajungea în semifinalele Euro, ei bine, Daniel Boiangiu e un fel de Ianis Hagi doar cu mai mult Gică. Nu știi când tinerii de genul explodează și nu îi mai prinzi la vorbă, așa că am băgat repede un interviu.

Salut! Deci, Fuck Off and Dracu este primul material de studio Fuck You! Dracu. Trecând peste ce ar putea scrie cineva pe la noi despre, știi cum se zice, primul critic e chiar artistul. Cum ar suna un scurt review din mâna ta?

Salutări tuturor! Ziceam eu mai în glumă că EP-ul ăsta a fost ”400 years in the making”, dar adevărul nu e prea departe. Mereu mă apucă nebunia dacă știu că sunt într-o trupă și avem niciun material de studio scos. E ca și cum ai intra într-un bar fără pantaloni și te-ai aștepta să te și servească.

Materialul ăsta e fix de judecat după copertă: necompromițător. L-am înregistrat pe cont propriu cu un setup cât mai rudimentar (la insistențele mele), cântând melodiile live în sala de repetiții, urmând să tragem apoi vocile acasă. Spre exemplu, toată vocea lead de pe el e trasă într-un dulap căptușit cu pături groase la frate-miu în apartament. Ce altceva putea să iasă decât harababura asta de EP de punk românesc (cu versuri, atenție, în română!!).

Deci, pe scurt: întotdeauna e loc de mai bine, dar dacă nu era acum, nu era niciodată. Plus, tot produsul a costat în final aproape cât un pelerinaj la Mânăstirea Sfânta Parascheva.

Poză de Ioana Cîrlig

Dracu știe ce faceți voi și cu ce muzică îi asociați numele? Ce impresie credeți că are Dumnezeu despre asta?

Cred că nu degeaba și-a luat trupa asta numele de pe o scrijelitură făcută pe un perete într-un liceu din Constanța… Toată lumea știe că liceele alea sunt cele mai lipsite de Dumnezeu locuri de pe Pământ.

Mama lu Dracu, celebra Mama-Dracu, credeți că e mândră că fiul ei dă numele unei trupe de punk?

Nu știu, mie nu-mi mai răspunde la telefon.

Ca să fiu în trend pe întrebări de gen, de ce D.E.N.I.S. și nu D.A.N.I.E.L.? Cine scrie muzica, Daniel sau Denis?

Doar o mână de oameni foarte apropriați mă strigă Denis. E o poreclă mai veche din Constanța, și am zis că ar suna bine ca un soi de nume de ”artist”. Plus, îmi plac acronimele care nu înseamnă, nimic (vezi și: BOR).

Deci, ca să-ți răspund la întrebare – autoritățile nu vor găsi niciodată trupul lui Daniel. (semnat, Denis)

Cât de dificil, fiindcă știu că e dificil as fuck, să scoți un material DIY în România?

Mie nu mi se pare dificil deloc, indiferent dacă ești în România sau nu. E foarte ușor să scoți un material de muzică, când ai atâtea mijloace și scurtături la dispoziție acum în epoca internetului, să nu mai zic nenumărate tutoriale și posibilități de promovare online.

E doar fum și oglinzi concepția asta învechită, conform căreia un album trebuie făcut în studio, trebuie să sune toba nu știu cum sau vocea să fie înregistrată nu știu cum. Tot ce îți trebuie, la început, e un calculator și o direcție vagă muzicală în care să te îndrepți. Poate o să vrei să îl faci doar pentru tine, poate vrei să îl pui pe net – muzica e terapie și lumea ar trebui să știe că e o opțiune de a consuma niște energie când au nevoie.

Larvae este un proiect dintr-o zonă nouă de abordare, cel puțin din cele cu care ne-ai obișnuit, anume death metal. Ce te-a adus în sfera asta și ce a născut acest proiect?

Larvae a fost șansa mea să îmi canalizez dragostea pentru death metal și filme horror vechi în ceva concret. Când Lucilia Sericata (voce/chitară) a venit la mine cu conceptul și primele riffuri, am știut că e momentul să mă apuc să cânt la tobe și să punem treaba pe roate.

Chit că mă situam pe la nivelul unui neanderthal la tobe când am scos primul demo Larvae în martie 2020, surpriza noastră a fost că a primit o tonă de atenție, predominant de peste hotare. În prezent cred că am vândut cam 150 de casete, iar acum urmează să anunțăm presa americană a demo-ului, într-un tiraj de 100 de bucăți, ediție realizată de o casă de discuri din New York.

Mulți ar fi invidioși pe timpul tău care pare că se măsoară și se desfășoară altfel decât la noi cei care cumva rămânem mereu fără. De unde atâta timp de a pune la cale și de a te implica în tot soiul de proiecte? Nu erau artiștii niște pierde-vară? Ce e cu tine?

Eh, mereu fac loc și de multă frecangeală în programul meu, dar m-am obișnuit să păstrez acest ritm relativ activ. Dintotdeauna mi-am dorit să fac muzică, ilustrații, să creez concepte noi și să văd cum fac să le pun în aplicare, așa că mereu îmi stă mintea la următoarea chestie de făcut.

Încerc, cât pot, să mențin echilibrul și să nu ajung în situația cea mai neagră pentru mine: burn-out. Din pricina asta am fost nevoit în trecut să renunț la anumite formații (Cold Brats, Blanc) și să mai fac pauze de la activitate, decizii care nu mi-au fost niciodată ușoare.

Visul părinților mei era să mă fac strungar sau ceva legat de o meserie din asta “certă”. Crezi că părinții de azi visează pentru copii lor o carieră în freelance-ing, de exemplu? Cum e la tine?

Dacă nu erau ai mei să mă susțină cu orice pas, chiar nu cred că aș mai fi avut atâta tragere spre partea artistică. Deși studiez telecomunicații la Politehnica București și am clar ideea unei munci ”certe” în cap, îmi place să cred că nu trebuie să te rezumi doar la asta.

Cu schimbarea constantă a lumii profesionale la nivel mondial, probabil că părinții generațiilor viitoare ar putea să vadă și opțiuni mai variate de carieră pentru copiii lor decât clasicul doctor, inginer, avocat și eventual astronaut.

Ești toboșar, chitarist, basist în diferite proiecte pe genuri și ele cumva diferite. Cum ar suna un proiect solo în care ai folosi fragmentele instrumentale din acele proiecte? Care ar fi elementul de legătură între toate aceste forme de exprimare?

Păi tocmai ca să-mi exorcizez piticul de pe creier care își dorea controlul total am început să fac muzica asta solo sub numele D.E.N.I.S.

Bine, control total e mult spus, pentru că aș fi asemenea unui copil mic uneori dacă nu era Gabi Gîrghescu la butoane să facă magia lui de studio și să dea sens compozițiilor mele (și prin studio mă refer la sufrageria lui). Dar da, e o întrebare interesantă la care chiar nu m-am gândit. Probabil elementul comun ar fi felul repezit în care fac prea des unele chestii. Și solo-uri de chitară.

Îmi imaginez că timpul tău liber se arată doar atunci când dormi, deși am dubii și aici. Așadar, mai degrabă te-ai băga la un acord ceva sau te-ai pune să schițezi o ilustrație nouă, dacă ai avea curent și poate o conexiune bună la net, în somn? Apropo, te-a inspirat vreun vis în ceva?

Încerc să nu dau prea mare atenție la ceea ce se întâmplă în capul meu când visez, dar recunosc că am mai luat câteva sentimente (de obicei, negative) aduse la suprafață de subconștient în timpul viselor și le-am mai trântit în versuri. În general oricum visez numai prostii, fără legătură cu muzica.

Cardinal a venit pentru noi ăștia de mai ascultam muzici dubioase, ca o mană cerească. Proiectul a avut o ascensiune artistică, de zici că erai coleg cu Făt-Frumos și cu alte personaje din basme. Cum se vede din interior parcursul ăsta?

Ne-am bucurat mult, liceeni fiind, de toată atenția primită atunci. Revin la ideea de mai devreme, poate dacă am fi pornit și noi cu idei obosite de genul ”muzica e pentru cei cu experiență”, ”nu ai ce căuta într-un studio, te faci de râs”, ”îți trebuie 1000 de euro ca să filmezi un videoclip”, n-am fi realizat nimic. Nu ne-am impus limite și am pășit cu ceva încredere în noi la momentul respectiv. În felul acesta am reușit, de exemplu, să plecăm în primul turneu în 2017, 10 concerte în 10 zile, organizat tot de noi (și de Volodea Biri), deși abia împliniserăm toți 18 ani. Pentru că am zis toți: da mă, frate, de ce nu?

Poză de Alex Suciu

Știu că voi la Cardinal sunteți într-o continuă situație de pandemie, în sensul că nu stați tot timpul împreună. Mulți nu sunt în stare să se descurce nici dacă stau în aceeași cameră, așadar e chiar atât de dificil să ții un proiect alive, cumva de la distanță?

Mi-ar plăcea să dau un răspuns mai optimist aici, dar s-a mai întâmplat să ne pună bețe în roate treaba asta. Merge, dar merge într-un ritm mai lent. Eu spun, însă, că se va merita așteptarea cu vârf și îndesat. Până la urmă, când suntem toți 4 la un loc și intrăm în sala de repetiții se petrec niște chestii de pe altă lume. Victor, Marko și Vlad sunt absolut nebuni pe instrumente și pe scris piese.

Ne vom auzi cu vești în curând, Cardinal Is Coming, știți voi.

Ca adolescent într-o lume, să fim sinceri, incertă, e cumva underrated să mai visezi?

Niciodată! Cherish every day and make something out of it, chiar și dacă tot ce faci e doar un sandwich super delicios care te face să te simți mândru de tine.

Vă pupă Denis nu uitați să vă luați mâine concediu și să îmi ascultați muzica!

Ilustrație de Daniel Boiangiu, exclusiv pentru CVLTARTES

Urmărește Cardinal pe: Bandcamp | Facebook | Youtube

Urmărește D.E.N.I.S pe: Bandcamp

Urmărește Larvae pe: Bandcamp | Facebook | Youtube

Urmărește Fuck You! Dracu pe: Bandcamp | Facebook | Youtube

The following two tabs change content below.