[Interviu] Lucia:„Mi-aș dori ca fiecare ascultător să își creeze propria interpretare.”

Incă din 2012, de când cover-ul ‘Silence’ a fost intens promovat si comentat, Lucia a devenit un brand al artiștilor români. Muzica ei dreamy, acest indie pop te face adesea să te pierzi intr-o lume fantasmagorică cu creaturi care mai de care, dar în final te aduce în planul real, lăsându-și amprenta dulce pe sentimentele și trările tale. Am avut ocazia să discutăm cu Lucia, iar în interviul de mai jos vei găsi detalii atât despre un viitor turneu național, cât și despre ura ei pentru stafidele din cozonac.

Bună, Lucia! Melodia Silence, cea care te-a și propulsat în lumea artiștilor, a strâns până în prezent peste 27 milioane de vizualizări, mai mult decât melodia originală a celor de la The MOOod. Cum privești înapoi la acel moment? Ce te-a făcut să alegi această piesă și dacă te-ai așteptat să te aducă aici?

Încă mi se pare complet ireal la cât de multe urechi a ajuns. Hmm, cred că e o combinație de bucurie, nostalgie, mândrie, tristețe, “auăleu am îmbătrânit”. Pot să folosesc clișeul ăla cu “nu eu am ales piesa, ea m-a ales pe mine”? Ca baghetele în Harry Potter? Cred că piesa m-a găsit într-un moment potrivit și eu m-am lipit de ea. Singurul lucru la care m-am așteptat când am pus înregistrarea pe net era ca trupa să o asculte, să vadă cât de mult am apreciat-o, ce piesă bună și relatable e, cum sună și cum se simte din perspectiva altcuiva.

Lumea are tendințe să compare, să alature, să judece după ceea ce cunosc deja. Care este elementul distinctiv, ceva-ul tău muzical?

Sinceră să fiu, nici eu nu sunt sigură că am un “ceva” muzical, încă sunt într-o căutare continuă, dar cred că albumul Samsara se apropie cel mai mult de ce mi-am dorit dintotdeauna să fac. Probabil elementul meu distinctiv e modul în care îmi folosesc vocea, dar, asta se aplică pentru orice vocalist.

De ce ți-a fost cel mai teamă când te-ai apucat de muzică?

Cred că teama mea legată de muzică a fost și încă este aceeași: să nu reușesc să mă ridic la propriile mele standarde. Multă lume nu înțelege că frica de scenă nu înseamnă întotdeauna frica de oamenii din fața scenei, ci frica de posibilitatea propriului tău eșec în a prezenta ceva așa cum știi că poți să o faci cel mai bine, așa cum o faci când ești singur.

În ultima vreme pare că ai fost peste tot, ai cântat cu Muse Quartet la Guerrilla, ai avut concert în Expirat, după ai fost invitată de Omu Gnom să cântați împreună tot la Guerrilla, iar în martie urmează să performezi la TEDXBucharest – Women March Together. Devine vreodată extenuant? Sau tocmai bucuria cu care faci muzică te ajută să înfrângi oboseala și toate cele?

Am fost peste tot, am făcut ce-am vrut, am rămas la fel. Glumesc. Oboseala fizică persistă indiferent cât de mult mă menajez, mereu am fost o persoană bolnăvicioasă și ușor “obosibilă”, dar am învățat să navighez în jurul ei. Totuși, absolut nimic nu se compară cu thrill-ul a ceea ce fac și probabil asta mă ține în picioare. Plus, legat de ce spuneai mai sus, inclusiv de la oamenii cu care colaborez mai “fur” niște energie (disclaimer: nu, NU sunt un vampir energetic).

Cum decurge scrierea versurilor pentru un cântec? Te ajută cineva în privința asta sau doar tu compui? Și de unde crezi că pornește ideea de bază?

Pentru ultimul album le-am scris singură și a fost un exercițiu foarte bun. N-aș zice niciodată nu unei colaborări pe partea asta, în special dacă ar fi vorba despre un compozitor pe care îl admir. Cred că versurile pe care le scriu sunt destul de autobiografice și în ultima vreme am încercat să mă bazez mai mult pe simplitate decât pe “uitați-vă la mine cât de profundă sunt aici, am descoperit sensul vieții”. De multe ori se bazează pe un exercițiu de sinestezie, sunetul ăsta sună a cuvântul ăsta sau a imaginea asta. Sau pur și simplu cadența unei linii melodice mă inspiră să inventez niște pseudo-cuvinte care își găsesc până la urmă echivalentul într-o limbă reală. Ei, și toate astea în scris sună a “uitați-vă la mine cât de profundă sunt”-ul pe care încercam să-l evit, great success.

Când ascultătorii își fac timp și parcurg toate piesele tale, cu ce vrei să rămână la final?

Cred că îmi doresc să îi fi mișcat cu ceva, cu orice, oricum, în orice direcție. Cred că prefer inclusiv ca oamenii să critice, să reacționeze în orice fel, pentru că asta înseamnă că s-au implicat, că și-au rupt o parte din timpul lor pentru că au fost mișcați cumva.

Care consideri că este cel mai bun cântec al tău și de ce? Care este povestea din spatele lui?

Nu cred că aș putea alege unul singur, aș spune că “cel mai bun cântec” al meu este albumul Samsara. “Catastrophe” este, într-adevăr, printre preferatele mele, dar e greu de ales unul singur. Noua mea politică e să nu mai explic ce e în spatele pieselor pe care le compun. Mi-aș dori ca fiecare ascultător să își creeze propria interpretare și să facă ce vrea cu ea.

Ce artiști, indiferent de domeniu, ți-au atras atenția în ultimul an?

Uf, greu. O să vreau să menționez doar artiști români: Second Wave, Valeria Stoica, Cristina Frei, Livia Fălcaru, ‘To the South, Bluebird’, Mona Vulpoiu (UTOPIC), Max Konstant, Baby Elvis și mulți alții, doar așa, off the top of my head.

Când ascult Lucia ar trebui să…

…ascult activ? Deși e mult de cerut, mi-aș dori ca oamenii care îmi ascultă muzica să o facă în mod atent. Nu zic că muzica mea n-ar funcționa și ca zgomot de fundal, dar promit că e o experiență mult mai plăcută dacă ești atent la detalii.

Într-o treabă d-aia “știați că:”, legat de Lucia, ce ai pune după două puncte?

Hmm…știați că nu mă pricep deloc la a găsi random facts despre mine atunci când încerc să mă gândesc în mod conștient la asta? Glumesc. Un “știați că” de care m-am lovit foarte des în ultima perioadă, în special pe motiv de cozonac: urăsc stafidele cu ardoare.

Dacă melodiile tale ar fi un soundtrack pentru un film, ce ai alege? Ce poveste are avea filmul?

Clar filmul meu autobiografic, regizat de mine, în care mă joc chiar eu pe mine. Un fel de Jacobs by Marc Jacobs for Marc by Marc Jacobs.

Ce ai zice dacă ai știi că, de fapt, destinul ți-a pregătit altceva decât ceea ce gândești tu că vei ajunge?

Îmi place să cred că destinul meu ESTE ceea ce gândesc că voi ajunge. Pentru mine nu există conceptul de “o forță supremă pregătește un plan pentru mine și n-am nimic de zis în asta”. Prefer să merg pe “cum îți așterni așa dormi”.

Ce planuri ai în continuare? Lucrezi la un album sau ai în minte un turneu național?

Lucrăm de ceva timp la piese noi și cred că vom lansa primul single în curând, cel târziu în primăvară. Începând cu 14 februarie, cu primul concert de anul ăsta la Iași, deschidem și sezonul de “turneu național 2020”, care deși nu e unul compact sigur o să ne ducă în mai multe orașe ale țării. Noi anunțăm tot atât pe Instagram cât și pe Facebook, așa că ne auzim acolo pentru update-uri!