Alone In The Hollow Garden este o trecere prin gând a unor forme de simțire. Un soi de conștientizare sonoră a lumii. Muzica reprezintă graiul prin care Universul comunică cu ființa. Abandonat într-un haos prestabilit, păgubit de orice formă de finalitate, Omul devine instrument în ghearele nemărginitului mister. Omul ca instrument de cântat… cu mintea-i în care suflă şi insuflă gând stelele. Știi cum e?! Ca atunci când, în toiul nopții, ochii, acești aștri lumești ce ne luminează bezna minții, ca o chemare acasă a cerului, țintuiesc înălțimile. Atunci nopțile devin zile, istoriile dispar, mitologiile și ele, iar tu te regăsești în toiul vieții cum asculți nedumerit la bătaia aripilor unui stol de stele călătoare. E o muzică aici, trebuie să fie.
Alone In The Hollow Garden reprezintă înfățișarea, cumva lumească, a formelor pe care Universul le capătă în Înțelesul lui Dan Șerbănescu. ‘Osculum Tenebris’ este scrâșnetul din dinți al unor zei ludici ce frământă un aluat ce pare că nu mai prinde sens. Este despre încheieturile ce scârțâie prin toate cotloanele Lumii. Formele cu care imaginația se joacă și se confruntă într-un absurd și repetat cotidian. Vorbim, în cele din urmă, despre o atmosferă ce pulsează în creieri asemeni unei branule cu temeri înfiptă în sinapse. Se crează un deranj, ca să zic așa, pe undeva la nivel nervos care poate jongla lejer cu sferele minții, asemeni unui circar priceput. Pornind, ca gen și abordare stilistică, din drone și mergând înspre zone de inspirație orientală, ceea ce mi se pare oarecum aparte, Dan Șerbănescu, caută, cu acest material, să controleze noi ascunzișuri ale muzicii. O combinație aproape alchimică între sunetele unor culturi pe care istoria, nu de puține ori, le-a adus alături și pe care le-a așezat cumva în același chip. Istoria este un fel de Dumnezeu.
‘Osculum Tenebris’, piesa care dă numele materialului, este o călătorie sonoră în beznele străvechi ale unui suflet ce nu-și găsește încă identitatea, finalitatea, rostul. Un film cu o poveste ce te absoarbe și în același timp te pune în fața experimentului. Simți golul, și recele îl simți, și tăcerea. În ecourile mute în care nu se întâmplă nimic, respirația greoaie îți devine muzică. Mergi pe cărări pe care, făpturi ireale parcă, te pun să calci. Le simți prezența, sunt închipuiri sau străbuni ce-și caută sensul, ce-și cântă regretul. E ceva ce vine din urma timpului, căci doar timpul lasă urme.
Avem, deci, un material ce nu are o țintă anume, tocmai fiindcă nu este lucrat în lumea asta. Cel puțin așa îmi pare, că logica acestei muzici se află pe alte tărâmuri, nu știu exact care, dar are o putere hipnotică. Ești chemat orbește către un cert disconfort, mă rog, exercițiu psihic, într-o bucurie, evident, neobișnuită. Alone In The Hollow Garden este genul de proiect care mă atrage, nu cu Noul în care se scaldă ci, mai ales, cu arhaicul autentic ce zămislește în dânsul. Piesele sunt asemeni mâinilor ce-și înfig ghearele într-un pământ în care pulsează nenumărate inimi.
Întregul material, cât și alte detalii, pot fi găsite pe pagina de bandcamp.
Nicolae Baldovin