Pe sculptorul Dragoș Neagoe, acest personaj de o boemie și o creativitate de-o sinceritate cosmică, l-am descoperit în urmă cu vreo doi ani când, de altfel, am realizat și un interviu pentru CVLTARTES. Modul său de a crea în pântecul pământului m-a fascinat și de aici am început și eu săpăturile mele. Evident, de altă natură dar care, împreunate cu gropile lui Dragoș, rupte parcă dintr-un cer plămădit invers, m-au găsit clădind viziuni noi pe pereții unor hăuri inspiraționale.

Ei bine, ca să nu mă întind prea mult și să devin prea misterios, Dragoș Neagoe este genul de artist care, odată ce l-ai pătruns în profunzime, se fixează în memorie. Tocmai din acest motiv, în momentul în care se pune la cale o expoziție cu lucrările sale, este mai mult decât indicat să nu ratezi momentul.

Despre un astfel de moment o să vorbesc mai departe, anume, “Head(s)#3”, o expoziție desfășurată la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu. În cadrul acestui eveniment au fost expuse o serie de lucrări de referință ale artistului și nici că se găsea un loc mai potrivit pentru o astfel de activitate. Știți voi, Târgu Jiu, Brâncuși, sculptură de geniu…

Din 2002, Dragoș Neagoe a expus și participat la numeroase expoziții personale și de grup, s-a implicat în proiecte culturale și educative în satul Crevedia Mare (unde locuiește), Hațeg și București, având lucrări în spațiul public și în colecții particulare, atât în țară, cât și în străinătate.

”Sunt impresionat de felul în care natura, prin procesele ei mecanice, fizice sau chimice, transformă/re-modelează volumul și îl asimilează în universul ei. Pentru mine, forma se completează/ coabitează cu natura, devenind copac, stâncă, apă sau lut.

Orice petec de pământ, din orice locație geografică, ascunde o parte din istoria omenirii. În orice banală săpătură poți găsi o amprentă conservată în timp de nisip, pământ, lavă… Această amprentă poate ascunde un artefact/o sculptură/ o locuință/ un locaș de cult, ș.a., ce ne oferă informații prețioase despre civilizații dispărute, obiceiurile și modul lor de a trăi.

Eu re-creez în groapă acest proces al istoriei, modelând în negativ lucrări ce au, în ansamblul lor, caractere diferite. Particularitățile și/sau individualitățile portretelor mele provin din compoziția pământului cu care lucrez: mai gras, mai nisipos, mai tare, mai negru sau argilos. Un aspect important pentru mine este și ce descopăr în groapa mea, ce lume organică sau minerală mi se oferă. Viața insectelor contribuie și ea decisiv la alegerea caracterului și a nuanțelor sculpturii mele. Astfel, încerc să găsesc o legătură organică, minerală a pământului cu care trebuie să colaborez și să construiesc forma, structura/mărimea gropii în care eu voi încerca să unific cele două dimensiuni, una fizică și cealaltă spirituală. Este o apropriere dificilă, pentru că nuanțele fac diferența, iar groapa mea devine situl comun al celor două identități.

Iubirea știe să aproprie oamenii, îi ajută să comunice între ei, știe să ofere, să dăruiască și să inspire. Inspirația mea vine din iubire și ea devine dalta mea perfectă.”, spune artistul.

”Inspirat de natură și microuniversurile care se creează în mod natural și pe care artistul le observă, Dragoș Neagoe este, de mai mulți ani, apicultor profesionist. Aparent o preocupare care nu are legătură cu arta, albinăritul îi păstrează și chiar sporește artistului capacitatea de mirare în fața naturii și materiei. Neagoe a devenit chiar și o voce a acestor mici ființe, implicându-se în proiecte vizuale și nu numai care au ca scop conștientizarea pericolului în care albinele se află din cauza acțiunii omului în natură și, mai ales, a importanței acestor insecte în viața noastră.

Identificându-se (și) cu această parte a vieții sale, Dragoș Neagoe inserează albinăritul în artă, în portrete și mai ales autoportrete. Prezența fagurilor creează atât de multe contraste care, de fapt, (re)construiesc complexitatea artistului.

Perisabilitatea și fragilitatea fagurilor în comparație cu duritatea și durabilitatea pământului; exactitatea și disciplina cu care albinele construiesc structura perfectă din ceară, un triumf asupra materiei, versus lucrul în groapă al lui Dragoș, unde artistul nu are un control total asupra formei finale; caracterul exterior al fagurelui – făcut nu de către sculptor, ci de altceva sau altcineva din afara lui – versus materia care se transformă sub acțiunea directă a artistului ; toate acestea și multe altele mi-au atras atenția asupra artei pe care Dragoș Neagoe o face.” (Dorina Cioplea-Văduva – curator)

The following two tabs change content below.

Nicolae Baldovin

Editor / Rockstar at Cultartes Magazine

Latest posts by Nicolae Baldovin (see all)