Au scris alţii cu mult înaintea mea că în grădina Edenului s-au întâmplat lucruri mişto, bărbatul şi-a găsit perechea, omul a descoperit cunoaşterea şi alte fructe d-astea, dar o mai zic şi eu. Băi, una peste alta, eu am descoperit că muzica asta acustică, semi-acustică, mă rog, cu instrumentele departe de priză, poate fi savuroasă, vie, deloc amară şi peste măsură de lacrimogenă. Chiar renunţasem de tot să mai dau play la astfel de tentative de muzici cu mesajul lor trist as fuck de poet onanist. Nu ştiu ce m-a împins acum să dau drumu’ la piesa asta, dar mă felicit că mai dau ascultare şi unor astfel de impulsuri. Bun, ştiam că tipii de la The Different Class au un potenţial din ăla de firmă de curierat mega profi, căci ei mereu livrează ceva marfa fix acolo unde trebuie, atunci când trebuie, tot pachetul aşa cum îl aşteptai de fapt.

‘Innuendo’ te ia din scurt şi te prinde cu nişte acorduri uşor sad, ce-i drept, dar calde. Uiţi de ele, le laşi undeva pe fundal şi eşti numai urechi şi urechi la şarmul din vocea lui Cris Paul. Personajul în sine are un farmec aparte, am mai zis-o, o repet, e ok, am observat că lumea a şi înţeles, e bine. Să trecem mai departe, undeva după jumătatea piesei, când ritmul se schimbă de nici nu îţi imaginezi. Un ska-punk din ăsta de zici că băieţii se ocupau cu genul ăsta de când lumea, transpus într-o piesă cu o vibraţie, vai!, mai ceva ca astrele lu’ Neti în zi de graţie, cu planetele mai la linie ca momentele de inspiraţie ale lu’ Mutu la Chelsea. Mişto rău de tot piesa asta, te cam face să dansezi, lasciv, calm, cum vrei tu, să mişti o coapsă chiar de eşti cel mai rigid metalist întunecat, pădurar d-ăsta de nordul Europei.

Ca s-o închei cu chestiunile ce ţin de look & stuff, un factor important de altfel, chiar dacă la noi în under amănuntele astea sunt caca, ei bine, totul e aranjat cât să se completeze în tot acest coolness. Avem, deci, landscape-ul ăsta de toamnă fără fiţe, îl avem pe Flavius Retea cu nişte ochelari uber cool ce îl prind într-un mare fel şi îl avem pe basist care, cu favoriţii ăia zici că e coleg de platou cu Flavius într-un film poliţist vintage cu priză la dame de zici că-i scenariu lu’ nea Piţi de la un joc de poker.

Nu pot să mă prind în apăsarea aşternută în versuri şi nici nu cred că se doreşte asta. Pare, într-adevăr, o destăinuire cât se poate de sinceră, personală şi poate că e mai bine să rămână aşa până la un punct. Uite, e o piesă pe care ai putea să o înveţi la chitară şi să i-o cânţi iubitei când te lasă pentru altul cu maşină şi cu banii lu ta-so în cont. Dacă vorbeşti cu Paul să îţi divulge şi ceva secrete ce ţin de tonalitatea asta mişto, poate faci rost şi de ceva sex de împăcare. Oricum, învată piesa asta dacă tot îţi prinzi degetele în chitara lu’ bunicu’, e mult mai bine aşa decât să o arzi toată ziua haiduceşte şi cu Andrii Popa-n gură.

Urmăreşte THE DIFFERENT CLASS pe:
Facebook | Instagram | Youtube | Spotify | Website

The following two tabs change content below.

Nicolae Baldovin

Editor / Rockstar at Cultartes Magazine