29 Iunie, București, Expirat:

Au revenit concertele. Nici nu știi dacă să te bucuri sau nu. Aceleași afișe cu aceleași trupe care cică adună public, ca și până acum, nicio schimbare, nicio treabă, aceeași foame-n gât pentru patronii de cârciumi.

Băi, dar într-o zi, ce să vezi, peste ce am dat?! The Nuggers și Bastos au concert în Expirat, anu’ ăsta, pe planeta asta, printre toți prăfuiții, ceva mai de soi. Mișto rău de tot!

O să fac și niște introduceri, deși le cam fac de ani de zile, nu știu câți mai citesc sau dacă citesc, câți bagă la cap, dar fie.

The Nuggers, niște omuleți super mișto din București care, de ceva vreme, de prin 2010, bagă material de zici că nu-s de pe aici. Nu-s, ca multi alții, dar măcar pentru cei care îs, concertul ăsta dă așa niște mâncărimi și neliniști de numa-numa, gen cu emoții și nerăbdare și bere rece și a doua zi stat acasă, sunat la job și spus că ai mâncat ceva aiurea, zacusca și carnații maică-tii de anu’ trecut, și vomiți ca dușu’ pe caniculă și nu ajungi azi. Hehe, ai prins-o?! E haosul ăsta care te pune într-o ordine. După el plângi de când cu perioada asta al cărui nume nu poate fi rostit.

Cam despre asta e și zbenguiala sonoră propusă, în genere, de The Nuggers. Te prinde rău de tot, te întinzi, o știi, dar îți place, că mna, tânăr vrei mereu să fii.

Bastos, un proiect complicat, cu toate că multi se laudă că-i ascultă (dă bine!), tare sunt curios câți le cumpără și muzica, îi recomandă la cunoscuți sau fac alte gesturi de genu’. Nu-i simplu să te apleci asupra unui proiect ce înglobează în sunetu-i cele mai zgomotoase grimase ale firii umane. Un fel de Screamo cu Post-Hardcore, cum îl descriu unii, totuși găsesc încadrarea asta cât se poate de insensibilă. De exemplu, ‘Willow’, cea mai recentă piesă, îmi aduce aminte de Suicidal/Rock-ul propus, pe ‘Dekadens’, de Lifelover. Un munte de subiectivism, desigur, care nu caută să rezolve nimic până la urmă.

Bastos este ceva-ul acela care face underground-ul de la noi să nu mai aibă fața aia de mucos care suferă de sine, cu ifose de nu-i ajungi la nas, până la prima bătaie pe care o încasează de la o fată mai mica decât el.

INSRT RAW este o serie de concerte ce promovează trupele și comunitățile DIY din diferite zone muzicale ale undergroundului.

Mai multe informații, chiar foarte utile și importante, le găsiți pe pagina oficială a evenimentului. Dați citire aici ca să nu vă treziți la fața locului cu surprize!

The following two tabs change content below.

Nicolae Baldovin

Editor / Rockstar at Cultartes Magazine