‘Retrofuture Caveman’, un titlu dichisit într-o metaforă ce dislocă umerii cu care mintea îți cară, ruptă-n coate și genunchi, sterpăciunea. Te pune cumva într-o situație din care cauți să ieși cât mai repede. Ca atunci când nu înțelegi ceva și te sustragi din discuție, ca un copil ce se știe vinovat de o nefăcută și caută disperat fusta mamei din care să-și facă scut. Vorbele aspre ale tatălui lipsesc aici, deși ar prinde bine, căci tare am impresia că peste unele aspecte avem tendința de a trecem ca și cum nu ar exista. Inovația, când ea există în mai multe planuri, înseamnă că e așezată acolo cu un scop. De ce să-i întorci capul? Iar, ca de fiecare dată, povestea dezvoltată în sunet de Methadone Skies se desface asemeni unui lăstar de nufăr pe cursul valurilor creative de toate felurile. Pe scurt, este absolut minunat să observi, să descoperi, fiecare detaliu la care s-a lucrat.
Cu privire la muzică, detaliul pus în discuție mai sus parcă se extinde, se dilată, asemeni timpului ce se transformă și se întinde ca într-o mașinărie din asta desprinsă din filmele science-fiction în care teleportarea este o chestiune ordinară. Nu e întâmplatoare imaginea asta căci, încă din debutul materialului, odată cu piesa care îi și dă numele, simți cum, în totală liniște, în afara gândului și gestului, ființa are tendința, în dincoacele ochilor închiși, să devină difuză. Să se dilate până la un soi de împrăștiere către orizonturi în necunoscutul cărora abia aștepți să te afli. Implică multă emoție această ‘Retrofuture Caveman’, piesă ce te introduce în rigoarea trăirilor la umbra cărora s-a creat întregul material.
Methadone Skies și-a croit, fără vreo credință prestabilită, această etichetă de proiect ermetic, mult prea corect pentru plaiurile astea unde căile Domnului sunt mereu încâlcite, la fel ca și percepția asupra muzicii lor. Ei bine, dacă până acum privirea cu care te aplecai asupra proiectului îți descria trăsăturile unei figuri ce impune respect implicând, deci, o ușoară răceală, de data asta aproape că vezi brațele acelea încrucișate deschizându-se ca pentru o îmbrățișare. O acțiune asumată din partea trupei, da, poate ușor riscantă, dar curățată prin execuția ireproșabilă de lamentări, îți stăpânește orice intenție sau gest contradictoriu. Cu alte cuvine, modul perfect în care acest număr de echilibristică post-rock se desfășoară în primele două episoade muzicale (includ aici și ‘Infected by Friendship’), te poate face să uiți de plasa de siguranță stoner, folosită atât de des în trecut și la care nu știai cum să te raportezi.
Dar revii, căci așa este cu călătoria asta spațiu-timp, iar ‘The Enabler’ descrie, într-o încordare aproape epuizantă, suspansul de care niciun astfel de trip nu trebuie să ducă lipsă. Deși abrupte, ritmurile propuse aici nu fac decât să te antreneze și să te împingă să te arunci, cu și mai multă frenezie, în zbuciumul îmbrățișării despre care vorbeam mai devreme. Împletite ca într-o țesătură făcută să reziste la șocuri termice imprevizibile, specifice plutirii cosmice, elementele de stoner, shoegaze sau post-rock îmbracă spațialitatea asta în niște straie sonore impecabile și impenetrabile. Astfel că, în interiorul acestei piese, te simți ca într-o capsulă cu care ai avea curajul să te avânți în orice soi de lume. Simți o energie aproape solară care nu numai că nu te arde dar te atrage către ea pentru a te împlini în sânu-i.
‘Western Luv ’67’ este o compoziție ce te supune unor împleticiri psihedelice absolut hipnotice. În aritmetica întregului, această socoteală sonoră, poate produce o oarece confuzie în cadrul rezultatelor căutate. Este o cale ușor șerpuită, ca o capcană întinsă de artiști, cât să te rupă și mai mult de anumite realități. Aduce un plus la nivel de imaginație și în economia plutirii, ca să zic așa. Însă, la fel de bine, are puterea de a produce ușoare stări de anxietate. Ceea ce, în parametrii psihedelismului, înseamnă că și-a atins scopul.
‘When the Sleeper Awakens’ este sărbătoare. Dacă stai să descoși la piesa asta strângi material de aici cât să îți faci tricouri cu trupe mișto din cam toate genurile de muzici d-astea pricepute. Sincer, am parcurs materialul într-un soi de bucurie, de beatitudine, însă nu mă gândeam că pot rămâne speachless. Modul în care se transformă și mă preschimbă piesa asta mă emoționează fantastic. Efectiv simt cum frazele înșirate până aici se sfărâmă. Asemeni unei frunze puse la presat în cartea aia uitată-n raft. Un univers pe care îl ridici cât să-l faci să dispară sub priviri, să se deşire între degete. Degeaba!
Mai multe despre METHADONE SKIES găsiţi pe:
Facebook | Bandcamp
Nicolae Baldovin