C. Chivu și murala poveștii: Când pe LUNĂ o mănâncă degetele, se pictează-n culori.

Să pictezi pe orice îți pică la îndemână. Să te mănânce degetele și să te scarpini în culori. Pe unde apuci. E bine. De fapt, cred că e perfect. Să te exprimi fix așa cum îți vine și mai ales când îți vine. Cam ăsta e singurul fel în care îmi imaginez actul creativ autentic.

Nu știu dacă și CRISTIANA Chivu își pune inspirația la treabă în felul asta, însă, nici nu prea contează. Mie așa îmi lasă impresia, nu că impresia mea ar trebui să conteze, dar când cineva naște impresii, e foarte probabil să avem de-a face cu un personaj special.

Întâmplarea este doar o formă de limbaj la care apelăm de fiecare dată când lucruri apar de te miri unde. Cert este că, pe un cer care propune prea puțin, cumva, evident întâmplător, am găsit această LUNĂ, orbitând în jurul Cristianei. Sau invers. Oricum, am dat peste un Univers ce mă face să cred că pierdut am fost doar eu și nimic altceva.

Din păcate, nu știu foarte multe despre Cristiana, fiindcă și deoarece. Nu au rost comentariile. Nu știu și gata. Dar știu că este artist vizual, din Brăila, dar vorba aia, based în București.

Bun, cum înțeleg eu asta cu vizualul? Că îi cam place să adauge Frumos acolo unde, de obicei, privitul aproape că plictisește ochiul. Mai exact, pune culoare pe pereții ăia mult prea palizi dintr-un oraș de un viu fals. Sau pe hârtie. Uneori pe foi de caiet și cărți vechi de rusă. Oriunde.

Așadar, LUNĂ este numele proiectului sub care Cristiana își asmute personalitatea artistică. Merge cu tehnicile prin arta murală, prin desen în creion, cărbune și cam tot ce lasă urme. Şi da, chiar dacă nu știu nimic despre ea, pare a fi personajul acela pe care, de îndată ce l-ai întâlnit, chiar lasă urme.