Când blițul risipește ceața, simți lumina din fotografiile lui Andrei Motrun

În drumul nostru către înțelegerea lumii, de cele mai multe ori, ceața devine acel fenomen care constă dintr-o aglomerație de particule de lacrimi aflate în suspensie în trăirile din apropierea suprafeței sufletului. Un fenomen al naturii… umane, care poate produce panică, dezorientare și confuzie profundă, elemente care nu doar că te distrag de la drum, dar îți și distorsionează, înfundă, filtrele prin care îți strecori existența. Cu adevărul dincoace de ochi, așteptând cu astâmpăr, ca un prunc certat de-o mamă siluită de viață, privirea ne dezvăluie un univers impersonal și rece. De-am putea privi lumea pe de-a-ndoaselea sau măcar prin alți ochi, prin alte lentile, setate mai mult pe lumină.

Fotografia lui Andrei Motrun are ceva din această retorică a deznădejdii, a fricii de dincolo de cețuri, de umbre, în care incertitudinea oferă forme nebănuite lumii din jur. Lucrările sale descriu, pe undeva, o lume care apasă, dar care, privită în profunzime, în fascinația momentului, te face să înțelegi că apăsarea autorului produce lumină într-o călătorie de-o viață începută într-un bliț.

Într-un interviu pe care Andrei l-a oferit pentru site-ul nostru, acesta susține că “fiecare om are o chemare, doar că sunt foarte mulți rătăciți”. Ei bine, despre o astfel de căutare cred că vorbește și artistul în fotografiile sale, o călătorie în necunoscut, într-o lume în care nimic nu este ceea ce pare la prima vedere, dar un drum pe care trebuie să îl străbați ca să înțelegi frumusețea și rostul întregii aventuri.

Ca să înțelegem mai bine demersul artistic al lui Andrei, pe lângă înșiruirea de cuvinte și idei de mai sus, o serie de non-sensuri cum ar spune unii, propun să aruncăm o privire, oricum ar fi ea, către o gamă mai largă din lucrările autorului.