Cum Olimpiada din Franța este în plină desfășurare, iar sportivii români fac o figură mai mult decât onorabilă, de-a dreptul incredibilă, ținând cont de condițiile de pregătire din țară, ei bine, și în Germania s-a desfășurat recent un soi de Olimpiadă, însă pentru trupele de rock și metal.
Ca și în cazul sportivilor noștri prezenți la Paris, și aici, România a reușit să facă o figură deosebită, trupa sibiană Doomsday Astronaut, reprezentanta noastră la ediția din acest an a Wacken Open Air Metal Battle, reușind să obțină un extraordinar loc 4 din peste 30 de formații participante din toată lumea.
Performanța sibienilor este cu atât mai mare cu cât, în cei peste 20 de ani de când se desfășoară acest concurs, Doomsday Astronaut este singura trupă de metal instrumental care a urcat pe scena prestigiosului eveniment. Clasarea în sine, pe de altă parte, este și ea o performanță, ținând cont că reprezintă una dintre cele mai bune din istoria participărilor românești all time.
Doomsday Astronaut este una dintre cele mai inovative trupe din scena locală de metal, dacă nu chiar cea mai îndrăzneață apariție de acest gen. Cu un sound ce îmbină, într-un mod cât se poate de personal, tehnicitatea specifică progressive metalului cu elemente dreamy de post-rock și pasaje antrenante de metalcore, formația sibiană și-a marcat deja locul în marea scenă a rockului românesc.
Aparițiile live sunt adevărate demonstrații de tehnică și pasiune pentru muzică, fapt care i-a făcut imediat remarcați, reușind astfel să urce pe scena celor mai importante festivaluri de la noi, și care i-a ajutat în drumul lor către succesul din Germania.
Doomsday Astronaut a luat ființă în anul 2022, în Sibiu, la inițiativa chitaristului Waqas Ahmed, un instrumentist foarte talentat care și-a propus să iasă puțin din scenariul clasic și ușor prăfuit al scenei metal de la noi și să formeze un proiect cu o abordare inedită.
Început ca un proiect de studio, Doomsday Astronaut a lansat în acest format de one-man band două materiale discografice, un EP, “A Perpetual Winter” și un album full-length, “Doomsday Astronaut”. În 2023, a fost lansat și primul material full-length în formulă completă intitulat “Djent Djinn”, album primit cu foarte mare entuziasm atât de public, cât și de presa de specialitate din țară.