Liniștea are muzica ei, căci a fi într-o stare de liniște nu înseamnă asurzire, lipsa zgomotului, ci, mai cu seamă, reprezintă un sentiment de împăcare. Cu lumea, cu universul, cu tine. Iar în acustica sufletului, atunci când se așterne acest soi de liniște, se înfiripă și o muzică, așa, ca un murmur de apă, ca un geamăt din stele, ca un cântec de leagăn care nu te mai mișcă, ci doar te așază în timp. Îți găsești locul în această liniște care-ți compune astâmpărul în note de-o visare lucidă.

Culmile sunt netede aici, înălțimile sunt făr’ de hăuri, iar văile te poartă prin poalele lor verzi cu valuri ce se sparg de niște maluri fără uscat. E frumos aici, căci liniștea nu mai naște teamă, ci se deschide întru Frumos, ca o floare ce caută lumina, precum un Om ce-și desface brațele spre îmbrățișări solare.

Alora Crucible cântă în aceste note, de pe aceste portative în care sunetul se transformă în reverie, în liniște, în culmi pe care să-ți cocoți spiritul pentru a-ți cuprinde mai bine visarea. Adieri de vioară în anotimpuri experimentale împletite cu raze de pian printre norișori de-un colorit violonceliu care, totuși, nu anunță nimic rău, poate doar o ușoară schimbare a timpului. Deși o mare iluzie, ca toate celelalte de altfel, timpul este cel mai prezent în simțiri, fiindcă în arderea aceasta a vieții, îl simți scurgându-se prin vintre ca fitilul ce se stinge în îmbrățișarea lumânării. Melancolie. Are și liniștea regretele ei, se pare.

“Oak Lace Apparition” este cel de-al doilea album lansat de Alora Crucible, un trio din Connecticut, Statele Unite, ce experimentează în universul sunetelor o serie de subgenuri de nișă ce-și găsesc încununare în muzica transcendentală.

Toby Driver, arhitectul din spatele acestui proiect, este un compozitor și multi-instrumentist remarcabil, ale cărui lucrări de natură impresionistă au fost catalogate de un impact emoționant deosebit fiindcă, ele pot evoca atât sentimente grandioase, cât și unele devastatoare la nivelul cel mai intim posibil.

În acest nou proiect, Alora Crucible, lui Toby i s-au alăturat violonistul Timba Harris și vocalista Ana Cristina Pérez Ochoa care, de asemenea, interpretează și partiturile de clapă, creându-se în acest fel, un context muzical complet.

Revenind la “Oak Lace Apparition”, acesta reprezintă o explorare mult mai complexă decât ar presupune îndeletnicirile muzicale ale celor trei, astfel că, ascultătorul este transportat în sfere sonore ce depășesc barierele instrumentelor tradiționale sau, mai cu seamă, interpretărilor obișnuite. În acest sens, sunt inserate o serie de fragmente de harpă sau banjo absolut feerice, care descriu un peisaj aparte, destul de îndepărtat și străin dar, în același timp, atât de familiar și de apropiat.

Părțile vocale sunt șoaptele acelea pe care le aștepți să te ciupească de lobul urechii atunci când, în momentele de solitudine, te cufunzi în tine ca într-o noapte în care cerul pare că nu mai este la locul lui, iar stelele nu-ți mai spun mare lucru. O duioșie de-o căldură ce trece prin timpane ca o mângâiere maternă care îți ajunge până în suflet, doar atât cât să așeze-n ființă așternuturi noi pentru un somn în liniște. Și uite așa revenim la liniștea aceea care cântă la marginea trupului ca la o gură de prăpastie de pe care mai că acum cazi.

“Oak Lace Apparition” este genul de material pe care-l iei ca întreg, fiindcă nici muzica de aici nu este chiar muzică. Dar despre asta am discutat deja. Tocmai din acest motiv nici nu iau fiecare piesă în parte la descusut, de teamă să nu destram toată această broderie astfel încât nu s-ar mai înțelege nimic.

Mai multe despre ALORA CRUCIBLE găsiți pe:
Facebook | Website | Bandcamp