Ioan Popovici este un compozitor și instrumentist din Timișoara care, de-a lungul carierei, a făcut parte din mai multe proiecte locale de rock alternativ ca, Effect, Flare și mai apoi, Flarehead. În acest moment, Ioan a pus bazele unei noi trupe în care elementele principale îl reprezintă vibe-ul, energia și inspirația personală.
Cu o abordare ce se încadrează, din punct de vedere stilistic, între acel pop-rock/ska cu influențe clare de undeva de peste ocean și un rock alternative cumva tipic pentru plaiurile noastre, Ioan Popovici încearcă, prin abordarea lirică mai ales, să propage în spațiul muzical autohton un mesaj mai pozitiv, cu o energie nouă.
Salut! Propun sa începem în cea mai clasică formă cu putință și te invit să vorbim puțin despre omul Ioan Popovici, dar și despre proiectul care îți poartă numele. Așadar, cum au arătat primii tăi pași în muzică și ce te-a împins să pui bazele unei trupe în care conceptul creativ se învârte în jurul principiilor personale? Cât de dificil este să gestionezi un astfel de proiect?
La început lucrurile au stat destul de simplu. Undeva pe la patru ani defilam cu umerașul prin casă pe post de chitară. Pe la 17 ani mi-am zis că vreau să cânt la chitară, dar m-am gândit că este cumva prea târziu.
Destinul a făcut ca, fix în perioda aceea, la radio să fie difuzat un interviu cu Dan Iliescu de la Timpuri Noi, în care spunea, printre altele, că s-a apucat de cântat la chitară la 17 ani. Aici s-a produs declicul pentru mine și am primit doza necesară de încredere și am înțeles că nu este deloc târziu.
Mama mea cânta deja la chitară și ea m-a ajutat să fac primii pași. Apoi am avut norocul să îl cunosc pe Cosmin Danciu, un chitarist excepțional de Timișoara, care m-a introdus mai profund în tainele chitării. Fără ajutorul și îndrumarea lui mi-ar fi fost mult mai greu să ajung să performez la acest instrument.
Îmi dau seama acum, în timp ce povestesc toate aceste lucruri, cât de important este contextul în care suntem plasați, cu sau fără voia noastră, la un moment dat. Între timp apăruse în Timișoara un local, Gong se numea, în care erau organizate seri de jam session. În fiecare joi eram acolo. Cum noi eram începători, ne găseam loc pe scenă abia pe la 2 dimineața. Pentru mulți dintre noi a fost un exercițiu bun și foarte util pe viitor. Tot aici și tot într-o seară de jam session, i-am întâlnit și pe membrii trupei, alături de care am cântat, în diferite formule, de mai bine de 20 de ani.
Practic, dupa ce s-a închis localul, am hotărât să rămânem împreună ca trupă. Am activat 10 ani pe zona asta de cover-uri blues și rock.
În anul 2013 ne-am zis că este timpul să avem propriile compoziții și să încercăm, în felul acesta, să ne conturăm o identitate. În tot acest timp, trupa a cunoscut mai multe modificări, de nume, de componență, însă, la bază suntem aceeași oameni.
De mai bine de un an proiectul arată așa cum se prezintă astăzi, cu un concept creativ gândit de mine în întregime, cu texte în limba română și compoziții structurate pe vibe-ul meu interior. Și ca să nu existe niciun dubiu, am ales ca numele proiectului să fie chiar numele meu.
Evident că există o serie de avantaje și dezavantaje în momentul în care îți asumi un proiect de genul acesta. Faptul că factorul decizional în ceea ce privește compoziția și abordarea stilistică îmi aparține poate reprezenta un avantaj. Pe de altă parte, este destul de dificil să găsești oamenii potriviți alături de care să-ți pui în practică toate ideile. În plus, ei trebuie să creadă în ceea ce crezi și tu dacă vrei ca lucrurile să meargă în direcția potrivită.
Viața ne mai arată uneori că pe orice drum o apucăm, inevitabil dăm peste piedici. Pe drumul ăsta creativ ce duce artistul către noi compozitii, ce fel de piedici au aparut în cazul tău?
Plecând de la acest lucru, am și un vers care, poate gramatical nu este chiar cel mai corect dar ca principiu are tot sensul, “greșeala este prietenul meu”. Este un vers din piesa “Element Star”.
M-a ajutat foarte mult faptul că am reușit să strâng în jurul meu oameni care mi-au arătat că greșeala face parte din proces. Orice piedică sau orice impediment trebuie gestionat într-un anumit fel și găsită cea mai bună rezolvare, iar acest exercițiu te ajută să mergi mai departe și să te dezvolți. Practic, acesta este și mindset-ul cu care am pornit la drum când mi-am propus să fac muzică.
Un proiect ce și-a găsit oarecum calea muzicală mai caută să inoveze sau e suficient să își țină pașii în direcția cunoscută?
Fiecare persoană este unică iar amprenta pe care o lasă un artist în lume este forma sa autentică de exprimare și înțelegere a aceteia. Ei bine, mie îmi place să fiu competitiv, asta și pentru că sunt o fire sportivă și îmi place să particip la diferite competiții de acest fel, iar asta mă ajută și în plan artistic. Mă folosesc de asta când compun și cred că ajută, în sensul că te face mereu atent la ce este nou, la ce poți îmbunătăți și astfel apare și nevoia, cumva, de inovație sau de autodepașire.
O industrie, un business, pentru a produce profit implică o dezvoltare multilaterală. Ce crezi că lipsește scenei rock de la noi pentru a începe să se dezvolte la nivelul acesta și să devină, practic, o industrie
Probabil mai multe metode și căi de expunere pentru genurile mai nișate. Publicul ar trebui să aibă acces și la alte genuri muzicale pentru a înțelege mai bine ceea ce vrei tu să faci. Uite, de exemplu, de cele multe ori când ies din țară ascult radiouri din Germania sau Ungaria. Ei bine, găsesc acolo o multitudine de artiști, de trupe, de genuri, care primesc efectiv același spațiu de difuzare ca formațiile renumite.
În România există multe trupe de rock foarte bune, dar dacă publicul nu are parte de ele, expunerea media reducându-se la câteva nume, este destul de dificil ca ele să devină vizibile și, drept urmare, să producă venit. Eu consider că de aici ar trebui să se înceapă.
Recent, ai susținut câteva concerte în București si Timișoara. Povestește-ne puțin despre ce s-a întâmplat, cum a fost și cum ai fi vrut tu să fie!
Având în vedere că proiectul acesta are mai puțin de un an, m-am bucurat de public și de reacții foarte pozitive. În special pentru piesele compuse în română care, se pare, au un impact mai puternic la public.
Până la urmă, un concert, pe lângă venituri, ce ar trebui să aducă trupei pentru ca el să fie considerat unul de succes?
În mod cert, satisfacția pe care o vezi în ochii publicului te hrănește înzecit raportat la câștigurile financiare.
Personal, simt o nevoie și o dorință deosebită să fiu energizat de public si, în același timp, să transmit această energie înapoi. În timpul concertelor, cred că reușim să creăm o legătură, chiar dacă destul de scurtă ca durată, destul de intensă ca vibrație. Toată această energie este cumva necesară în ecosistemul meu și încerc, măcar o dată sau de două ori pe lună, să mă încarc cu ea. Acum chiar mai mult ca oricând, ținând cont de faptul că, mai bine de cinci ani, m-am dedicat studiului și repetițiilor, mai mult decât scenei. Din acest punct de vedere, vorba aceea, sunt în căutarea timpului pierdut.
Dacă ai putea, ce ai face pentru ca artiștii mai puțin cunoscuți să poată urca mai ușor și mai rapid aceste trepte anevoioase ale succesului?
În ziua de azi este destul de dificil pentru trupele noi să își găsească locul în această industrie, iar problemele încep de la oportunitățile de concerte care apar destul de greu. Așadar, aș încerca să creez mai mult spațiu la festivaluri și în cluburi pentru astfel de proiecte la început de drum.
Uite, o situație concretă este modul în care noi, trupele din Timișoara, am înțeles să ne implicăm în scena locală. Singura metodă prin care am reușit să readucem interesul către artiștii locali, în ceea ce privește aparițiile live, a fost să ne punem cu toții resursele laolaltă și să creăm acele metode, spații sau platforme prin care să ne sprijinim reciproc.
Poate că asta ar fi o soluție și pentru alte comunități sau orașe, însă, consider că și în media s-ar putea face mai multe în această direcție.
Crezi că artiștii de nișă ar trebui să lucreze mai mult la imagine sau la producție și calitatea produsului final? Care dintre aceste aspecte, în condițiile lumii actuale, crezi că ar crea un impact mai mare asupra muzicii lor?
Dacă ajungi să înțelegi că pasiunea poate fi și un business, atunci, în mod cert trebuie să te focusezi pe imagine. Până la urmă, ai un produs pe care dorești să îl vinzi, iar imaginea lui contează poate cel mai mult.
În principiu, problema la noi este că artistul încearcă să le facă pe toate, să lucreze la imagine, să se promoveze, să facă postări pe rețelele de socializare și așa mai departe. În acest fel, timpul pentru creat fiind tot mai puțin, ajungi să compromiți calitatea produsului final.
Consider că ar fi foarte util să existe o comunitate, niște platforme ceva unde trupele noi să poată să meargă, să ceară ajutorul și să se concentreze mai mult pe făcut muzică. Există oameni foarte pricepuți în toate domeniile acestea adiacente muzicii, important este să ai încredere și să îți lași pasiunea și munca în mainile lor.
Te-ai putea închipui colaborând cu trupe sau artiști din zona mainstream de la noi? Care ar fi și de ce?
Recunosc că nu sunt foarte la curent cu ceea ce se întâmplă în zona asta, dar, desigur, m-aș vedea colaborând cu Vama sau cu Robin and The Backstabbers. Nu știu cât sunt ei de mainstream, dar cam aici se învârt intențiile mele. Mai ales că există unele asemănări, ca vibe așa, în compozițiile noastre.
Tot auzim că este important să pui pasiune în ceea ce faci. Adevărat! Însă, ce înseamnă, mai exact, pasiune în muzică? Are asta vreo legatură cu a rămâne underground și cât mai departe de ispitele luminii reflectoarelor sau dimpotrivă, luminile acestea apar tocmai ca rezultat al pasiunii?
Îmi amintesc că aveam 25 de ani când am primit o ofertă de colaborare în care mi se dădea o rețetă pentru chestiuni comerciale, eu trebuia doar să execut. Am refuzat cu fermitate și mă bucur pentru decizia pe care am luat-o atunci. Cred cu tărie că în viață este important să nu faci compromisuri, iar dacă nu se poate chiar mereu, măcar cât mai puține cu putință. Eu am ales să las nepătată, ca să zic așa, secțiunea asta de viață care privește muzica.
Chiar dacă piesele mele sunt poate prea joviale, sau poate prea complexe, sau poate prea rockish, sau poate cu prea mult solo, ei bine, pentru mine este important să mă pot exprima exact așa cum simt.
Crezi că oamenii chiar se prind la o piesă bună sau este vorba doar de modul în care este ea promovată și cam atât?
Cu toții încercăm să găsim combinația perfectă atunci când compunem o piesă nouă, iar senzația asta pe care o ai pe acest drum, oferă o frumusețe deosebită actului creativ. Totuși, măsura cred că ne-o dă publicul, reacția oamenilor și modul în care înțeleg ceea ce încercăm să transmitem prin ceea ce facem.
Pe de altă parte, dacă expui publicul în mod repetat, prin media și pe la radio, la aceleași tipuri de piese și genuri muzicale, cu greu ceea ce încerci să le propui, mai ales dacă se află în afara zonei lor de confort, va fi primit cu deschidere.
Într-un mediu sănătos, toate acestea ar trebui să meargă mână în mână, iar publicul ar putea discerne mai ușor dacă i s-ar oferi spre ascultare mai multă muzică, mai variată, din partea radiourilor.
Cu greu mai găsești oameni preocupați să descopere trupe noi și să plătească, într-un mod sau altul, pentru muzica lor. În acest caz, dacă muzica nu reprezintă neapărat o metodă de îmbogățire rapidă, atunci de ce trupele astea de rock alternative/indie compun de parcă ar fi găsit rețeta succesului? Există o teamă de inovație sau este doar un soi de confort?
Cu cât abordarea este mai diferită cu atât mai dificil îți va fi să ieși în față și să te faci remarcat în România. Cred, totuși, că cel mai firesc ar fi ca fiecare trupă, înainte de toate, să încerce să își găsească o identitate proprie, să creadă în ceea ce fac și să dea frâu liber creativității. Scena rock este un tărâm atât de vast și cu niște căi atât de lungi și întortocheate încât, pe lângă inovație, ar trebui să adaugi multă răbdare și chiar mult mai multă muncă.
Raportat la scena alternative despre care vorbim, muzica ta se așază cumva de-a curmezișul în ceea ce privește mesajul și starea pe care piesele de acest gen de la noi le transmit în mod obișnuit. Știm foarte bine, melancolie, tristețuri, nori, ploi, metafore complicate etc. Ei bine, ce te-a apucat să scrii piese cu mesaj din ăsta pozitiv peste măsură?
Îmi place să cred că fiecare artist își cântă realitatea. În ceea ce mă privește, sunt o fire pozitivă de când mă știu, iar cei care mă cunosc pot mărturisi acest lucru. Poate pentru unii sunt exagerat de optimist, pentru alții enervant de pozitiv, însă știu că pentru mulți sunt acea persoană care îi motivează.
Știu că oameni care au folosit piesele mele ca să înfrunte anumite situații dificile și piesele mele le-au ridicat moralul când au avut nevoie. Fac totul cu o sinceritate nemarginită iar dacă, la un moment dat, o să simt nevoia să fac un text cu alt mesaj, am s-o fac, până atunci mă bucur că am posibilitatea aceasta de a împărți ceea ce simt cu oamenii din jurul meu.
Ultima piesă pusă pe repeat:
Steve Stevens – “Top Gun Anthem”
Ce ai vrea să faci și nu ai apucat, încă?
Să fiu skater.
Dacă te-ai afla pe marginea prăpastiei, iar ca soluție de salvare, undeva pe buza prăpastiei, ar fi muzica și un străin oarecare, la cine ai striga să te salveze?
Muzica mă salvează întotdeauna.
Ce urmează pentru Ioan Popovici în viitorul apropiat?
Urmează o serie de evenimente în Timișoara, plus încă patru piese și tot atâtea videoclipuri în acest an. Îmi doresc să fiu mult mai prezent în scena locală, dar nu numai, și să mă bucur cât mai mult de posibilitatea de a-mi duce visul mai departe.
Mai multe despre Ioan Popovici găsiți pe:
Facebook | Instagram | Youtube
Foto copertă: (c) Mircea Chițu
Nicolae Baldovin