“Black” este cel mai recent material lansat de Robert Cotoros și ultimul sub titulatura de The Bipolar Disorder Project. Imaginea pe care o lasă aproapele în noi crește și împrăștie căldură peste geografia noastă lăuntrică, ca un Soare grăbit înspre ziuă, abia atunci simțim apropierea norilor. Robert, Bob cum îl știu apropiații, este genul de personaj care rămâne. Un spirit care a scrijelit în fiecare făptură din juru-i, atât cât pentru a-i planta acolo semințe de inspirație. Robert va mai compune muzici, doar că sub un alt nume, sub o altă formă, dar cu siguranță tot în lumea asta. Căci despre alta nu știm nimic, încă.
Așadar, “Black” a fost compus de Robert Cotoros în perioada 2018–2020 și trece printr-o paletă deasă de genuri, avant-garde, progressive metal, post-rock sau pop, precum o adiere caldă de vară printre frunzele acelea de-un verde nebun al pomului încă tânăr. Te invită, practic, să îți proptești sufletul la umbra lui și să te lași purtat într-o călătorie nouă, ce străbate distanța de la cer la pământ cu viteza sunetului.
“Outside”, prima piesă de pe acest material, de fapt un intro, dezvoltă o energie care ar vrea să îți spună câte ceva despre o furtună ce stă la pândă, așa ca un meteorolog priceput în prognoze de sunet. Averse de progressive metal cu adieri răzlețe de post-rock și new wave.
Dar atmosfera devine chiar mai îndârjită de îndată ce dai în următoare piesă, “Gunner Runner”, un titlu de film s.f. cumva, oricum unul plin de acțiune, așa cum indică și planul sonor practic. O piesă care ți se desface în urechi ca un portal către o dimensiune în care progressive metalul, încărcat masiv cu energii radioactive din riff-urile și breakdown-urile de influență metalcore, luptă pentru a elibera lumea din ghearele ascuțite ale falsității creatoare. Sau ale falsului creator. În fine, cert e că “Gunner Runner” servește o energie care îți face imaginația, cu trupul împreună, să alerge pe tărâmuri sonice primejdioase.
Cu “Sumitomo Girl” se schimbă și vibrația, iar entuziasmul și avântul nemăsurat de mai devreme se frânge într-un soi de tremur copleșit de emoție. Un gând ce așteaptă să se stingă în pântecul unui suspin, ca într-o zonă de refugiu, până la momentul în care lumea va fi din nou demnă de nașterea unui nou zâmbet. “Sumitomo Girl” este despre o trecere care nu duce la dispariție, ci dimpotrivă, te redă eternității.
Nu, nu am sărit peste “Birth”, fac puțină liniște numai, așa, vreo două minute, cât să mă bucur. Shhh!
“Awake Me”, după cum o spune și numele, este despre trezire. Numai că sunetul, dragul de el, în loc să te reintroducă într-un prezent recognoscibil, te poartă înapoi în timp, undeva în lumea lu’ 80. Aici descoperi un tărâm, dacă nu neapărat străin, oricum în uitare, în care muzica pop dezvoltă tot soiul de curiozități inspirate de un univers sonic ceva mai concret, anume, new wave-ul. Deși o putem încadra cu ușurință în sfera pop, “Awake Me” este o compoziție complexă care mă duce cu gândul la un soi de A-ha modern, dacă îmi este permis, cu resurse și modalități de explorare mai vaste.
“Wears The Shoe” este plutire în toată splendoarea delirului. Este bucuria aceea inexplicabilă care îți cuprinde trupul aflat la hotarul dintre real și visare. O paralizie la nivelul ființei care însă, dezleagă spiritul, oferindu-i extazul libertății întru sunet. “Wears The Shoe” este genul de piesă care te urmărește, iar armonia pe care o sădește în tine cu fiecare pas pe care îl face, în tihnă, în urma ta, te obsedează. Îi dai replay, o data și înc-o dată, ca un nesătul de liniște și viață.
Albumul se sfârșește cu “Bliss”, fiindcă nu se putea altfel și fiindcă despre asta e cam toată socoteala lumii ăsteia.
Credite:
Muzică și versuri: Robert Cotoros
Mixaj și masterizare: Radu Constantinescu
Copertă: Ilinca Ivanuca
Albumul “Black” poate fi achiziționat de aici, iar veniturile de pe urma albumului să fie donate către Deprehub.
Mai multe despre The Bipolar Disorder Project găsiți pe:
Facebook | Bandcamp | Youtube
Nicolae Baldovin