Text de Dragoș G. Dumitru
Chiar sunt curios cum va fi scena după 2 ani de închidere. Dar ceea ce văd în momentul ăsta e faptul că e amorțită bine.
În cei 2 ani Underground-ul practic a murit sau a intrat în hibernare, în uitare de sine. Unele trupe au hibernat iar altele e posibil chiar să se fi spart, însă e greu de aflat cu precizie acest lucru datorită faptului că nu avem un recensământ prealabil, deci nu știm de unde să o luăm – poate știm de câte o trupă, 2 ,3 dar nu avem o evidență cu toate. Astăzi, se pot observa niște încercări de revitalizare a scenei pe ici pe colo dar nu pare să fie o voință coerentă, o intenție conștientă, o forță energetică de masă, ci pare mai degrabă o zvâcnire individuală, făcută de unul sau altul separat, în somn, zombificat. Însă, ce mă frapează mai tare, peste incertitudinile artiștilor care undeva simt ca ar vrea să se urce la loc pe scenă, este o mare rezistență/reținere din partea publicului la ideea de spectacol.
Aici apare un fenomen nou. De data asta de proporții evidente.
Publicul nu mai are chef pur și simplu să se arunce în vâltoarea nebună, încrucișată a concertelor Underground. Publicul Underground pare cumva speriat. Sau poate “s-a spart” și el?! Oricum între timp s-au creat niște obiceiuri și reflexe sociale care pare că le-au anulat și înlocuit pe cele vechi. Mai grav, pare că a dispărut ideea de distracție în afară și în orice caz în afara colectivului de oameni cunoscuți, a fost anulată ideea de distracție împreună și cu alte persoane, necunoscute mai ales, cu străinii. Pare că a fost anulată întâmplarea de viață, ideea de interacțiune neprogramată, hazardul social și relațional. Celălalt somn, vis, cealaltă zombificare, a distracției fără nici un fel de cenzură, protocol sau rezervă.
Odată cu suspiciunea asta, surprinzătoare la urma urmei, față de străini, constat că oamenii s-au închis, s-au prăbușit în visele lor interioare. Nu știu dacă au descoperit acolo ceva frumos sau ceva, orice, niște minuni compensatoare, sau e doar teamă, bănuială, angoasă.
Vom vedea în lunile care urmează.
Coperta: (c) Sursă
Nicolae Baldovin