Cum tocmai ce am trecut peste ziua lu’ Eminovici și a culturii ro., și cu toate că ne-am zis că nu ne legăm de asta, uite că Universul funcționează împotriva mofturilor noastre. Așadar, din socoteli cosmice, apare acest mail de la o tânără scriitoare. Ioana Florescu (Jolene) este numele ei și scrie poezie, că mna, mai sunt și tineri care o ard și altfel, mai pe old school așa. Are 23 de ani, v-am zis, tânără rău de tot!, și zice că s-a apucat de poezie la “15 ani, iar de patru ani scriu și postez pe Instagram din dorința de a experimenta o deschidere către artă, în contextul secolului XXI.” Mișto, ha?! Bun, să nu mai pierdem timpul și hai să vedem care-i treaba cu Ioana!
CVLT: Hello, Ioana! Ne spuneai că ai 23 de ani… De ce poezie? Nu ai auzit, încă, de TikTok sau care e treaba?
Mă simt ușor învechită pentru TikTok. Am avut întotdeauna o afinitate pentru Instagram, până și la nivel de reels, care după cum bine știi, e alternativa instagramului pentru TikTok. Am început și eu încet-încet să creez reels-uri, dar asta ca o modalitate de a fi mai aproape de cititorii mei. Să cunoască persoana din spatele contului. Am tot încercat să diversific conținutul, inclusiv cu o mica serie “vinerea de videopoeme” în care mă filmam recitându-mi propriile creații.
Tik Tok poate să fie o platformă mult mai bună pentru tine ca artist dacă ești în latura vizuală. Altfel, consider că e nevoie de carismă și un magnetism personal ca să poți produce conținut pe TikTok când vine vorba de poezie. Nu am stofă de slam poet în momentul ăsta ca să îmi extind platformele mai departe.
phantom pain
simt o durere înfundată
surdă
se răspândește prin tot corpul meu
dar se acutizează
pe picior
un picior delicat
un genunchi acoperit de mister
sub dresuri negre până la genunchi
mă seceră durerea iluzorie
iluzia nu e lipsa
ci faptul că încă te simt aici
deși nu mai ești prezent.
Te inspiră vreun clasic sau a făcut-o, măcar, la un moment dat?
Când m-am apucat să scriu poezie, cumva m-am distanțat să o citesc. Asta a fost în urmă cu 4 ani, când a apărut și contul meu de Instagram. În timp, mi-am dat seama că un poet poate fi la fel de bun ca cei pe care îi citește. Deși acum mă orientez mai mult înspre poeți contemporani, fragilitatea și sensibilitatea lui Nichita Stănescu îmi rămân foarte apropiate.
Una peste alta, crezi că mai au vreo rezonanță în mintea și spiritul adolescentului de azi tipii ăștia? Mă refer la Eminescu & Co.
Raportându-ne la clasici, probabil adolescenții de azi au gândirea pe care am avut-o și eu în liceu. Poezia românească face parte din programa școlară, dar dacă nu e nevoie de ea în alt context decât cel al comentariilor pentru bacalaureat, își pierde relevanța. Ea rămâne frumoasă, sunt exemple de poeți pe care mi-i amintesc cu drag (Bacovia, Stănescu) , dar nu neapărat pentru generația de astăzi care poate găsi mai multă plăcere citind poezie contemporană.
Pentru mine, poezia reprezintă o formă de descătușare emoțională. Scrisul e cea mai sinceră formă de terapie.
Mă gândesc că natura nu mai e nici ea ce a fost odată, iar scriitorul de azi își caută revelațiile prin alte locuri. Ei bine, cum e la tine? De unde îți procuri inspirația?
În primul rând, din muzică. Ascultând o piesă, se poate întâmpla să rezonez cu un vers și de acolo să apară o idee. Totuși, inspirația vine și din viața de zi cu zi. Gânduri, griji, probleme. Lucruri pe care le trăiesc și cărora fără scris probabil nu le-aș face față la fel de bine.
morning after dark
uneori sunt pură
alteori vanitoasă
sunt un cumul de contradicții femeiești
și totuși pierd bucăți
cioburi din mine
printre cearșafuri reci
în dimineți toride
le las în urma
bărbaților și femeilor
cărora le-am permis să mă frângă
poate-poate
vor ști să ofere altor femei
afecțiunea după care tânjește
capul meu sprijinit pe pieptul
ce se ridică și coboară lent
și dorința, plăcerile carnale
care nu mă lasă azi să uit
ce înseamnă să fii adorată
cu adevărat, tu, femeie.
Cineva care, de exemplu, se apucă de zdrăngănit chitara se visează, invariabil, rockstar, tu cum te visezi?
Cred că cel mai mare vis la ora actuală ar fi publicarea unui volum de poezie. Bineînțeles, pentru asta trebuie să ajung la un nivel de satisfacție cu propria mea artă, dincolo de confort, ca să se poată întâmpla asta. Să am certitudinea că lucrurile și poeziile se “leagă” între ele de la începutul până la sfârșitul volumului.
O perioadă, am cochetat și eu cu literatura și știu că nu îmi venea prea ușor să mă laud cu asta. Adică, îmi era puțin jenă așa să le spun oamenilor ce fac, ca și cum mi-aș fi făcut părinții de rușine sau ceva, că în loc să fiu strungar, să zicem, eu o ardeam pe scris. La tine cum e?
Când pui suflet în ce faci și ai rezultate, nu știu cât de mult contează “jena”. A fost puțin nevoie de curaj să îmi extind arta și în afara Instagramului, să dau emailuri la redacții, să-mi văd munca publicată și să dau după “share” pe Facebook unde au acces și membri ai familiei mele, apropiați de-ai lor, nu numai prietenii mei. Nu mi-a fost teamă de reacții, multe din ele au fost pozitive. Mai degrabă, uitându-mă în urmă, a fost o teamă de a-mi asuma faptul că acum am parte de mai multă vizibilitate decât în trecut, când începuse totul ca un mic proiect personal pe o platformă cum e Instagramul.
Dacă lumea ar trebui să știe un singur lucru despre tine, care ar fi acela?
Că sunt un om sincer și că îmi asum o doză suficientă de vulnerabilitate astăzi, față de Ioana din adolescență. Uneori, din păcate, sinceritatea și vulnerabilitatea sunt mai bine transmise prin ceea ce scriu, nu prin ceea ce spun cu voce tare.
domestic permission to privacy
noi doi împărțim același pat
de un an jumătate,
spațiul intim ia forma unei canapele extensibile.
you now have rights to domestic permission of privacy
mediul meu personal ia forma unui open space: prea mare pentru mine,
destul pentru amândoi.
am cunoscut autosuficiența înainte ca existențele noastre să se
intersecteze,
la această reuniune constantă corpurile noastre iau parte activ.
certurile cotidiene fac parte din viața oricărui cuplu aflat sub același
acoperiș
îmi simt limitele personale încălcate
atunci când vrei să mă ajuți să fac lucrurile și altfel decât am fost
învățată
pentru că așa mi s-a spus în copilărie că trebuie să fie.
domestic permission to privacy:
sarcinile sunt împărțite la mansardă
rolurile de gen nu sunt relevante
ce facem fiecare unul pentru celălalt contează,
ce facem fiecare pentru sine contează.
noi nu suntem unul oglinda celuilalt
coabităm în imperfecțiune și autosuficiență nemotivați de codependență
domestic permission to privacy:
la finalul zilei
oricum am găti în bucătărie
va fi nevoie de trupuri
care să împartă aceeași canapea seara
și mâini care să întindă plapuma,
ce mă cuprinde dimineața pe răcoare.
Mai multe despre Ioana găsiți pe:
Instagram
Nicolae Baldovin