Bun, douăzeci-douăzeci trece, greu, dar sigur (we hope!), și parcă ne mai revine culoarea în obraji, asta chiar dacă zăpada e din părți și mai că ieșim cu sania să-i tragem un bronz. Nu că ar conta neapărat, asta să ne fie ultima problemă de anu’ ăsta.

Așadar, ARTmania anunță un line-up final, ca să zic așa, în care aruncă pe masă atât cu nume mari de genu’ Amon Amarth sau My Dying Bride – pentru mine și Cult of Luna, mă rog, dacă e așa, băieții ăștia stau în capu’ listei, dar să nu intrăm în detalii legate de gust – dar și cu o serie de chestiuni muzicale autohtone care se prea poate să te surprindă, dacă nu au făcut-o încă, gen: White Walls.

Curiozități și pofte se stârnesc acum după perioada asta în care mă simt mai stătut ca ultimu’ bolnav de covid, așa că, parcă mi-aș clăti simțurile și cu un Port Noir sau Clutch. Da, da și Testament, dar cât să fie trecut în c.v. la văzute, ca să zic așa.

Ne bucurăm ca și alții se bucură să mai facă ce astă-vară le-a fost cumva furat mai ceva ca bomboana unui copil. Se arată, deci, un feeling mega drăguț să vezi că oamenii încă au speranță, motivație și chef de muncă. Nu zic că te obișnuiești stând, dar parcă te obișnuiești cu frica și mai greu o iei din loc. Bun, vedem, sper să nu cobesc or shit.

Uite, întregul line-up pentru ediția a 15-a a celui mai longeviv fest open-air de la noi, arată cam așa:

ARTmania #15 va avea loc în perioada 23-25 Iulie, 2021, în Piața Mare din Sibiu.

Mai multe detalii despre ARTmania ’21 cu bilete, cazare și toate cele, găsiți aici: Website | Facebook

The following two tabs change content below.