Text de Maria Măntăluță
Se dau 5 surori, un cadru idilic și o societate tradițională. Nu e greu de ghicit ce vrea să ne spună (autorul) autoarea, nu?
A fost pe Mubi până acum câteva săptămâni și l-am văzut în ultima noapte, cum fac cu toate celelalte filme. La unele adorm, neintenționat desigur, altele mi se pierd în memorie, dar Mustang a reușit să-mi facă inima să mi se adune strâns în spatele cutiei toracice. Și am înghițit în sec. Prima dată am auzit de filmul ăsta de la o fostă colegă de facultate, acum ceva ani buni, probabil nu la mult timp după ce apăruse. Mi-am spus, da, interesant (cel mai lipsit de consistență atribut), poate ar trebui să îl văd cândva, când am timp. Timp am tot avut, dar filmul mi-a scăpat din vedere până acum.
Mustang e un film turcesc, din 2015, regizat de Deniz Gamze Ergüven, regizoare tânără, școlită în Franța. Doar ca să evităm orice preconcepție, care s-ar putea abate asupra lui, nu se încadrează în estetica lui #suleymanmagnificul. Nu e nici un film de artă, cu aspirații intelectuale, peste puterea de înțelegere a unui public larg. E un film simplu, direct, dulce pe alocuri, frumos (un alt adjectiv fad), lipsit de valențe melodramatice, melancolic și mușcător în același timp și cu o doză de umor. O poveste despre maturizare, forțată și încorsetată, într-un spațiu ce îndeamnă la joc, la visare, la libertate.
[spoiler alert]
Cinci surori, orfane, într-o casă mare, relativ izolată, în zona rurală a Turciei, la aproximativ 1000 km de Istanbul, dar aproape de plajă, trăiesc cu bunica lor, sub ochiul de șoim al vecinelor, care le admonestează pentru fiecare greșeală; deși greșeala e doar o manifestare a vârstei, a unei tinereți inocente și lipsite de prejudecăți. Și cum greșelile trebuie pedepsite, figura masculină a familiei intervine. Fetele nu se mai pot întoarce la școală, în schimb, sunt inițiate în tainele gospodăriei; aptitudini utile pentru o soție și atât. Două dintre ele se căsătoresc, dintre care doar una are noroc, una se sinucide și două mai fură o șansă.
Drepturile le sunt îngrădite treptat, libertatea le e limitată până când nu mai e deloc. Educația nu mai e o opțiune, autonomia propriului trup le e încălcată. Sunt duse în grup la ginecolog pentru o patalama a castității, atât de importantă când virginitatea e cel mai de preț atribut, iar eticheta de curvă planează periculos în urma oricărei interacțiuni cu sexul opus. Obiectele neadecvate, precum telefoane, computer, caiete și cărți, cosmetice și bling-blinguri sunt ținute sub cheie. Jocurile sunt înlocuite de sesiuni de gătit, spălat, cusut, curățenie. Iar încercările de rebeliune, nu puține, sunt urmate de măsuri și mai drastice. În decursul unei vacanțe de vară, apogeul vieții oricărui școlar, fetele devin din copile, gospodine, prizoniere în propria casă și mai apoi soții.
Realitatea cotidiană vitregă e însă balansată de micile escapade nocturne, de iubirea încăpățânată, adolescentină, de planurile de evadare, de camaraderia și relația dintre surori, de lumina caldă și cinematografia dinamică, dominată de o cromatică vibrantă, saturată. Fetele râd cu poftă când sunt numai ele, se ceartă cu patos, se fugăresc și se hârjonesc, se susțin și își apără secretele una alteia, iar micile (sau marile) victorii pe care le obțin, îți amintesc că sunt la fel de adolescente cum am fost și noi odată, dar în niște circumstanțe care nouă ne-au fost străine. De multe ori, identitățile lor individuale se pierd în cea a grupului, devenind o creatură, cu cinci capete și păr lung, unduios de Gorgonă, debordând de o feminitate neîmblânzită, zgomotoasă și amenințătoare pentru mediul rural restrâns. Mezina, Lale (Günes Sensoy), se distinge, ca în basme, fiind singura care nu se resemnează, nici măcar o clipă, ci ține cu dinții de perspectiva libertății. Iar acțiunile ei, deși năstrușnice acte de curiozitate în general, precum furișatul prin spatele adulților, cotrobăitul prin dulapurile încuiate, șterpelirea banilor din portofelul bunicii, devin în contextul filmului piese dintr-un plan de scăpare, nu doar din casa devenită închisoare, ci și a propriei condiții. Suspansul crește de fiecare dată când fetele își pun planurile în aplicare. Fiecare crenguță ruptă, fiecare scârțâit de podea, fiecare încercare a adulților de a deschide ușa amplifică tensiunea, ca într-un film de tip „prison break”, pentru că miza e în definitiv aceeași, propria libertate.
Figura neînduplecată a unchiului, care se erijează în instanță morală, dar le abuzează în mai multe moduri pe fete și le hotărăște cu o mână de fier soarta, se juxtapune peste imaginea prietenoasă și glumeață a unui șofer tânăr, care le ajută pe surori să ajungă la un meci de fotbal, o învață pe ascuns pe mezină să conducă și vine când îi e cerut ajutorul. În acest univers rural al filmului Mustang, guvernat de bărbați, în care fetele sunt prezentate precum vitele în fața familiei mirilor, pe fundalul căruia vocea președintelui afirmă că feminismul e împotriva familiei și a culturii, deși poate prea puțin, poate fără succes imediat, se înfiripă o fragilă opoziție a femeilor. Bunica se ceartă în episoade repetate cu unchiul și, deși ea însăși e unul dintre asupritori, încearcă, de fapt, să le apere pe fete de adevăratele dimensiuni ale opresiunii. Mătușa, într-un episod comic, provoacă o pană de curent în tot satul pentru ca unchiul să nu le vadă pe surori la televizor, în tribuna meciului de fotbal. Imaginea profesoarei îndrăgite de mezină. Manifestările furișe ale sexualității, niciodată grafice, doar sugerate. Încăpățânarea abstinentă a surorii celei mari de a se căsători cu oricine altcineva în afară de iubit, amenințând că țipă, dar și panica pe care țipătul feminin i-o provoacă bunicii. Plaja pe care fetele o reconstruiesc din pături și cearșafuri, în spatele gratiilor de la ferestre, deși marea e doar peste drum. Semnele tacite de frondă ale uneia dintre surori, la masă, în timpul unui discurs televizat despre castitate feminină. Până și sinuciderea ce urmează devine un ultim strigăt tragic de ofensivă împotriva normelor.
Cele cinci tinere actrițe, fără experiență actoricească anterioară, reușesc să transmită cu ingenuitate și autenticitate, anduranța relației dintre surori, profunzimea nefericirii situației fără (vreo aparentă) scăpare în care se află, povara rolurilor ce le sunt puse pe umeri, fără drept de apel.
Cu ecouri din alte narațiuni vizuale ale legăturii dintre surori precum The Virgin Suicide al Sofiei Coppola sau Little Women – eu am văzut doar două dintre multele ecranizări – Mustang extinde granița culturală a temei, scoțând surorile din America și aducându-le într-o contemporaneitate care, pentru noi, e de mult istorie (sper!). Spre deosebire de surorile din Little Women, cele cinci turcoaice nu au susținerea părinților, nu au nici măcar părinți și nu sunt victimele unui caz izolat de parenting abuziv precum în The Virgin Suicide, ci ale unei societăți patriarhale, care le cântărește valoarea în numărul interacțiunilor sexuale și al obedienței în rolul de soție.
Mustang e un film feminist, nu activist, deloc agresiv, ci mai degrabă organic, care prezintă fluent suferința mare a lumii feminine mici, dintr-o comunitate rurală, unde a ajuns tot: electricitate, televiziune, calculatoare, telefonie mobilă, internet, teniși Vans, mai puțin drepturile femeii.
Puteți urmări scrierile Mariei pe blogul ei aici
Nicolae Baldovin