Despre timp am învățat multe și la rândul său, timpul, ne învăță câte ceva. Dar muzica e atemporală, vibrează dincolo de spațiu și timp. Pătrunde în niște locuri cu o ușurință pe care o aștepți cumva din partea iubirii. Este, până la urmă, starea, grația, care te apropie de înțelesurile cele mai ascunse, te substituie unor lumi. Întotdeauna am fost curios să aflu ce îl împinge pe autor să se exprime, indiferent de forma în care alege să o facă. Cum înțelege timpul, cum se plasează și se deplasează în acesta, doar atât cât să creeze noi dimensiuni?

“Alcyone” este cea mai nouă compoziție audio venită din partea artistului Costin Chioreanu. Un album de o jumătate de oră încadrat într-o singură suflare. Știam că timpul e relativ, că este o noțiune pur subiectivă și că este, dincolo de toate, o învoială acceptată pentru a ne face mai ușoară mișcarea în condițiile lumii date. Însă, nu știam că o jumătate de oră poate izbucni în atâta cuprindere. Că în marja aceasta există o dilatare și o deformare continuă a timpului care îți suspendă orice tactică de înțelegere și așezare în termenii deja cunoscuți. Pătrunzi ca într-un pasaj ce își despică-n tine firul din care și-a țesut realitatea cu ajutorul unor sunete ce par însăilate chiar pe aceste fire ce-ți devin portativ interior. Există atâtea paralele pe care le poți crea în jurul unei compoziții ce parcă nu are stare, deși își alocă toată liniștea și melancolia, stări de altfel statice, pentru a-și întemeia voința. În muzica pe care o crează, Costin pune trăirea ce nu există-n nicio acuarelă, nu se naște din niciun amestec și pe care nu o susține nicio pensulă. Sunetul degajă o imaterialitate pe care pictura cumva o îngrădește în culori, nuanțe, forme. În “Alcyone” te evapori ca un sentiment ce se trezește singur, într-o lume în care nu există niciun trup în care să se așeze sau la care să se raporteze. Este un aer, așa cum bătrânii spuneau despre suflet că este. Şi mergând pe principiul ăsta, aproape că văd, ascultând această muzică, cum ceva, chiar ca un aer, se ridică din trupul ei și o părăsește doar ca sa facă pereche cu celălalt aer care acum te privește din afară. Devenire prin artă. Temeiul înălțării către infinități în certitudinea simțirii reale, pure.

Valuri și valuri de fantomatice concreturi îți zbuciumă corabia aceasta din carne și oase cu care ai fost aruncat în lume. Însă, valurile din astfel de furtuni sunt doar apele răului care încă șlefuiește la forma pietrei cu care, în joacă, aruncai, mai demult, pe luciul curgerii care ești.

Nici nu știu cât înseamnă aceste 29 de minute în termenii unor piese normale, două sau trei, poate patru. Cum nu știu nici cât înseamnă aceste cuvinte în termenii unei recenzii normale. Mi-e totuna. Cuvântul, ca și muzica, ca și timpul, este adiere. Gradul de prospețime, da, exact ca într-o reclamă la detergenți, ține doar de modul în care ți-ai spălăcit sufletul acesta pe care ele îl vântură la fereastra ființei tale. Nu există Bine, nu există Rău. Este doar drumeția asta pe care uneori, arta, ți-o reamintește și pe care, din când în când, te reașează.

Ce rost are timpul în termenii artei? De la un capăt la altul, în urma a ceea ce le-a generat și ce reușesc să genereze, sunt doar o stare. Cum măsori vremea de la tine la amintirile tale? Poți să îmi spui cam câte ore ai simțit în ultimul an? Ce vreau să zic este că, prin “Alcyone”, Costin Chioreanu, pe lângă tăvălugul de stări prin care m-a trecut, mi-a generat viziune. În sunet timpul devine infinit. Muzica este totalitatea lumilor posibile în care exiști într-un moment.

Mai multe informații despre proiectele lui Costin Chioreanu găsiți pe: Bandcamp | Youtube | Facebook | Instagram

The following two tabs change content below.

Nicolae Baldovin

Editor / Rockstar at Cultartes Magazine