Thy Veils prin fiecare produs pe care îl livrează stârnesc un soi de empatie cosmică. O transpunere aproape fizică a ființei în nemărginirea cunoașterii. Este un sens ce se autogenerează printr-un soi de instrument ce aparține artei, dar pe care o înțelegi cumva altfel, ca pe un mai mult decât atât. Este o împlinire, o umplere, un cuvânt pe care nu îl găsești atunci când îl cauți în momentele acelea în care simți că ceva ți se așează în suflet, e ceva-ul inexplicabil cu care te confrunți atunci când îți dai seama. Thy Veils este argumentul care se așează în mijlocul firii asemeni unui învățat pustnic ce se pregătește de meditație. Și aici găsești, în această imagine, stări de bine, privești către apusuri și răsărituri pe care nu le știi, înțelegi fenomene ale căror existență le puneai la îndoiala până atunci.

Cunoașterea în sânul muzicii este bucurie regenerabilă. Asemeni unui reactor ce se activează la nivel interior, produci energie pozitivă și emani lumină. Lumina este explicația prin care mintea deslușește în întunericul lumii. ‘One Endless Trail of Sunsets‘ este strălucire, este forma pe care o capătă obiectul acelui maestru olar ce-și îneacă cu bună-știința mâinile în lumina asta neprelucrată cu care este mânjit cugetul și eul.

Toate cele trei voci care smălțuiesc forma acestei lucrări muzicale, anume, Dora Gaitanovici, Manuela Marchiș și Alira Mun, pătrund în sunet ca și când sufletul se așterne în trup la începuturile călătoriei noastre în lume. Așa văd, există o pace la începutul mișcării, în primordialitatea ființei, înainte de a fi, atunci ne așezăm în univers, iar momentul acela sună și arată, știu deja, în felul în care Daniel Dorobanțu a manufacturizat cu mișcări specifice din nelumescul firii sale, acest ‘One Endless Trail of Sunsets‘.

Nu există poveste acolo unde certitudinea, indiferent de formele ei, își asumă responsabilitatea Lumii. Ai vrea să plasezi experiența asta audio-video, ce-ți deranjează simțurile din biblioteca prăfuită a stărilor tale, undeva unde să nu o mai poți găsi, căci străinătatea binelui produce confuzie. Dar confuzia nu există în fapt, este doar pacea cu care dragostea-ți pătrunde-n cetatea sufletului asemeni unui împărat străin, din afara neamului tău, pe un cal ce merge la pas, dar pe care îl înțelegi galopând. Este teama ca petalele de flori ce întâmpină venirea și care pică de undeva dintr-un sus inexplicabil, să nu îți strivească trupul. Dar e frumos, sub mantia asta de polen, spiritul înmugurește ca o artă într-o infinită primăvară.

Daniel Dorobanțu – instrumental, producție, video

Voce: Alira Mun, Dora Gaitanovici, Manuela Marchiș

Versuri: Pablo Neruda, Daniel Dorobanțu

Mixaj, masterizare: Attila Lukinich

The following two tabs change content below.

Nicolae Baldovin

Editor / Rockstar at Cultartes Magazine