Șteff Chelaru despre lumea de dinaintea lumii și visele devenite materie

Un vis poate începe cu o bucată de material, o siluetă văzută pe stradă, o icoană, o conversație între doi copii sau chiar cu o idee care, la prima vedere, nu are nicio treabă cu teatrul. Pentru Șteff Chelaru, toate acestea pot deveni puncte de plecare pentru o lume care încă nu există. Formată inițial în zona modei și apoi în scenografie, artista lucrează undeva între corp, obiect, spațiu și imaginație, acolo unde hainele pot schimba un personaj, iar un decor poate deveni mai mult decât fundalul unei povești. În spatele acestei libertăți există însă o disciplină aproape inginerească: schițe, materiale, devize, ateliere, oameni, timp și toate detaliile care trebuie să se întâlnească exact în clipa în care cortina urmează să se deschidă.

Pe 12 și 13 septembrie, la Teatrul Metropolis din București, „Liber Volatilium”, producție Vanner Collective și Teatrul Metropolis, își va avea premiera. Spectacolul devine și un nou teritoriu pentru această căutare a lui Șteff Chelaru, preocupată de întâlnirea dintre ceea ce există și ceea ce încă poate fi imaginat. În interviul de față vorbim despre moda care a rămas în ADN-ul felului în care construiește personaje, despre limitele pe care bugetele le pot impune imaginației, despre industrial, baroc și grotesc, despre caiete de schițe, sucuri naturale și, mai ales, despre dorința de a construi două lumi în același timp: întâlnirea dintre real și imposibil.

Ai pornit din zona de fashion și ai trecut prin ani de studiu în scenografie înainte de a finaliza acest traseu la UNATC. Când ai simțit că hainele și spațiul scenic încep să vorbească același limbaj pentru tine?

Cred că momentul în care cele două au început să vorbească același limbaj a venit firesc, odată cu scenografia. Am făcut mai întâi Facultatea de Modă, UNARTE, iar apoi am simțit nevoia să merg mai departe și să înțeleg nu doar personajul prin haine, ci și lumea în care el există. Așa am ajuns la scenografie și la UNATC. Moda mi-a rămas însă foarte prezentă în felul în care gândesc un personaj: prin siluetă, material, culoare, proporție.

Există un moment din perioada de studii în care ai înțeles că scenografia nu înseamnă decor, ci un mod de a gândi lumea scenică?

Da. În timpul facultății am început să înțeleg că scenografia nu înseamnă doar să faci un decor, ci să creezi o lume. Pentru mine a însemnat să învăț cum poți transforma o idee, o imagine sau chiar un vis în ceva real, care există pe scenă. Ideea asta de a crea iluzii și de a face visele să prindă formă m-a fascinat foarte tare. Cred că atunci am simțit că scenografia este locul în care vreau să rămân pentru că pot face tot ce visez…

Care este partea din munca de scenograf despre care publicul nu știe aproape nimic, dar care consumă cel mai mult timp și energie?

Cred că partea pe care publicul nu o vede este toată munca din spatele unui proiect. Scenografia este, de fapt, un proces foarte mare de disciplină și organizare, lucru pe care nu îl înțelege toată lumea. Din afară poate părea că suntem artiști și doar visăm. Dar nu e deloc așa. Sunt devize, acte, ateliere, căutări și alergături după tot felul de produse, discuții cu oamenii care construiesc decorul, montare și foarte multe lucruri care trebuie să fie gata exact la timp. Totul trebuie să ajungă în același punct în ziua în care începe montarea decorului.

Visul este doar începutul.

Cât de mult poți visa, dacă nu știi să și organizezi visul?

Există un compromis pe care scenografii îl fac frecvent între viziune și realitate tehnică și pe care tu ai încercat să îl eviți?

Cred că cel mai mare compromis este că, de multe ori, ajungem să visăm în funcție de buget. Nu mai visezi pur și simplu, ci visezi de o anumită sumă. Și poate că aici este partea tristă: să simți că până și visul are o limită. Eu încerc, pe cât pot, să nu pornesc de la această limită, ci de la idee și să caut apoi soluția prin care să o păstrez vie…

Scenografia trăiește între arhitectură, modă și teatru. Dincolo de scenă, ce formă de vizual te influențează cel mai mult în viața de zi cu zi?

Cred că scenografia se hrănește din tot ce vezi în jurul tău. Pentru mine, moda a rămas o sursă foarte importantă de inspirație. Mă uit constant la haine, la materiale, la tipare, la detalii și la felul în care acestea schimbă un corp. Dar cel mai mult mă inspiră oamenii. Îmi place să-i observ, să văd cum se îmbracă, cum se mișcă, ce aleg să poarte și ce spun despre ei prin imaginea lor. De multe ori, un om văzut pe stradă poate să-mi dea mai multe idei decât o imagine.

Cum arată o zi în care nu lucrezi la un proiect, mai vezi spațiul din jurul tău „ca scenă” sau reușești să te desprinzi complet de această privire?

Sincer, nu cred că mă desprind complet. Proiectele mele și toată lumea asta a viselor au devenit, de fapt, stilul meu de viață.

Există un material, o textură sau un obiect pe care îl consideri recurent în munca ta, aproape ca o semnătură invizibilă?

Mi-ar fi plăcut să răspundă la întrebarea asta oamenii care mi-au văzut spectacolele. Cred că există deja o astfel de semnătură, dar aș vrea să mai treacă puțin timp ca să se contureze mai clar.

Dacă ai putea rescrie vizual o singură piesă din teatrul românesc contemporan, fără constrângeri, care ar fi și de ce?

Am făcut patru spectacole pe texte contemporane românești și, sincer, nu aș schimba nimic la ele. Am făcut tot ce am putut să dau în momentul acela și cred că trebuie să rămână așa, ca o fotografie a timpului. Cu mintea de acum? Poate aș vedea lucrurile diferit, dar nu m-aș întoarce să le refac. Nu-mi place să fac același lucru de două ori. Mă plictisesc repede și prefer să merg mai departe, spre următoarea lume pe care încă nu am construit-o.

Ce obiect din viața ta de zi cu zi ți se pare că are cel mai mult „potențial scenic”, chiar dacă nu ajunge niciodată pe scenă?

Caietul meu de schițe și lucruri tehnice, numit //jurnal cu păreri//.

Există un ritual mic, aproape absurd, pe care îl ai înainte sau după o zi de lucru?

Să-mi beau sucul meu natural din fructe.

Dacă ar trebui să-ți descrii stilul vestimentar ca pe o scenografie, cum ar arăta decorul?

Stilul meu vestimentar? Mi-ar plăcea să cred că am unul, chiar dacă sunt mereu în căutare și experimentez foarte mult. Dacă ar fi să-l transform într-o scenografie, cred că ar fi o combinație de industrial, baroc și grotesc. Sunt trei direcții la care mă întorc mereu și în care mă regăsesc foarte mult.

Care e cel mai neașteptat loc din care ți-a venit inspirație pentru un proiect, și nu are nicio legătură cu teatrul?

Mi s-a întâmplat să găsesc punctul de plecare pentru un proiect într-o icoană sau într-o conversație între niște copii. Nu neapărat imaginea în sine mă interesează, ci ce declanșează ea: o atmosferă, o relație, o tensiune, un fel de a privi lumea.

Care e următorul lucru pe care vrei să-l încerci în scenografie și nu l-ai făcut încă?

Să redau două lumi în același timp //întâlnirea dintre real și imposbil//.

Cum arată următoarea perioadă pentru tine, ce proiecte sau direcții noi te interesează acum?

În perioada următoare vreau să-mi dau mai multă libertate să visez, pentru că de acolo vin, de fapt, cele mai bune idei ale mele. Mă interesează tot mai mult scenografia ca loc în care poți face posibil ceva ce, în realitate, nu este. Poate de asta îmi place atât de mult ideea de „creator de iluzii”.

„Liber Volatilium” este un spectacol de teatru regizat de Denisa Nicolae și produs de Vanner Collective în co-producție cu Teatrul Metropolis din București. Premiera va avea loc pe 12 și 13 septembrie 2026, la Sala Mică a teatrului.

Mai multe despre Șteff Chelaru găsiți pe:
Facebook | Instagram

Foto: (c) Mihai Smeu