Secțiunea competițională a celei de-a XIII-a ediții a Dracula Film Festival, eveniment internațional dedicat filmului fantastic, s-a încheiat sâmbătă, 1 noiembrie, la Cinema Modern din Brașov, prin gala de premiere, urmată de proiecția în avanpremieră națională a filmului Road to Revenge – Sisu: Drumul răzbunării (2025).
Festivalul a reunit și în acest an o selecție amplă de producții din întreaga lume – de la lungmetraje și scurtmetraje până la filme realizate pe telefonul mobil – aducând publicului experiențe cinematografice unice și perspective diverse asupra genurilor fantasy, horror, thriller, SF și documentar.

În competiția principală au fost incluse nouă filme, selecționate de Ioan Big, directorul Dracula Film Festival: Lily’s Ritual (Spania, r. Manu Herrera), H010N (SUA, r. Luca Canale B.), The Krampus Rises (Italia / Spania / SUA, r. Andrea Dalfino), Parallel Consequences (Brazilia, r. Gabriel França & CD Vallada), Apollon by Day, Athena by Night (Turcia, r. Emine Yildirim), Ever After (SUA, r. Laszlo Illes), Pig That Survived Foot-and-Mouth Disease (Coreea de Sud, r. Bum-wook Hur), Sasyq (Kazahstan, r. Yerden Telemissov) și A WWII Fairy Tale (Marea Britanie, r. Stewart Buck & Stéphane Piter).

Juriul competiției, alcătuit din Konstantinos Koutsoliotas (Canada / Grecia, regizor, DoP și expert VFX) – președintele juriului, Ionuț Grama (România, actor și vocea unor personaje Marvel, Disney și DreamWorks) și Roberto D’Antona (Italia, regizor, scenarist, producător și actor), a desemnat câștigătorul Dracula Trophy 2025.
Marele premiu al Dracula Film Festival 2025, Dracula Trophy, a fost acordat filmului SASYQ (Kazahstan, 2025), regizat de Yerden Telemissov – o dramă cu accente SF și ton ludic, ce evocă spiritul din E.T., însă având ca protagonist un pensionar alcoolic și singuratic, hăituit de birocrați.

„Filmul ne-a luat complet prin surprindere. Este o poveste sensibilă despre familie, singurătate și apartenență, spusă cu finețe și cu un remarcabil simț al umorului. Vizionarea lui a trezit un sentiment profund de conexiune umană, ca și cum, indiferent de unde venim – din Canada, Grecia, Italia, România, Kazahstan sau chiar din spațiu – suntem, în esență, la fel”.
Konstantinos Koutsoliotas, președintele juriului
Mențiuni speciale ale juriului de lungmetraj
A WWII Fairy Tale: Making of Michael Mann’s The Keep (Marea Britanie, 2025)
Regia: Stewart Buck & Stéphane Piter
„Suntem foarte bucuroși să acordăm această mențiune specială pentru modul captivant în care filmul explorează realizarea unui titlu devenit cult, o poveste care îmbină cu măiestrie pasiunea, haosul și creativitatea, reamintindu-ne de ce ne îndrăgostim de cinema”.
Roberto D’Antona, membru al juriului
Mențiune specială pentru storytelling
Apollon by Night, Athena by Day (Turcia, 2024)
Regia: Emine Yildirim
„Felicitări tuturor filmelor extraordinare incluse în selecția din acest an. În afara marelui câștigător, am decis să acordăm o mențiune specială filmului Apollon by Night, Athena by Day, pentru distribuția sa remarcabilă și pentru modul în care reunește un grup de personaje memorabile și pline de culoare, într-o poveste emoționantă și surprinzătoare despre pierdere, reziliență și nevoia de conexiune umană”.
Ionuț Grama, actor și membru al juriului
Competiția de scurtmetraje
Selecția de scurtmetraje românești (10 filme), realizată de criticul Cristian Mărculescu, a explorat teme precum frica și confruntarea cu sinele (The Boy and the Crow), izolarea (The Loop), fragilitatea relațiilor familiale (After Easter), umorul absurd (Hentai Sushi, How to Kill Your Neighbors in 3 Easy Steps), reflecțiile istorice (A National Odyssey) și distopiile tehnologice (White 2040).
Selecția internațională (21 de filme) a adus în prim-plan povești inspirate din mitologia lui H.P. Lovecraft (Dagon), drame familiale (In mezzo alla campagna, FOMO / Armageddon), distopii (From the Sewers, TV or The Disturbance on Forest Hill Road), animații și satire grotesc-absurde (Pimple).

Juriul acestei secțiuni a fost format din Monica Felea (Bad Unicorn, critic de film), Mihai Gavril Dragolea (regizor, producător) și Gojira (DJ, realizator podcast „Aproximativ discuții”).
Trofeul Vlăduț pentru cel mai bun scurtmetraj românesc
The Boy and the Crow
Regia: Tudor Om
Realizat după o idee concepută în 2008, filmul este o poveste simplă și emoționantă despre momentul în care te confrunți cu frica. În fața ei există doar două opțiuni: să fugi sau să lupți.
„Deși are o durată sub 5 minute, în animația the Boy and the Crow, regizorul reușește să creeze o lume aparte, plină de suspans, tensiune și chiar un jump scare adevărat. O referință la păsările lui Hitchcock care funcționează bine și promite un univers în care mi-aș dori să mă avânt cinematografic”.
Mihai Gavril Dragolea
Trofeul Little Dracula pentru cel mai bun scurtmetraj internațional
Everyone Has Killed Someone (Polonia)
Regia: Angelika Cygal
„Trofeul Little Dracula pentru cel mai bun scurtmetraj internațional pleacă în Polonia, către o regizoare care combină o cinematografie rafinată cu o poveste ce îmbină abil misticismul și suspansul, construind personaje fascinante”.
Monica Felea
Mențiune specială – Competiția de scurtmetraj internațional
TV or The Disturbance on Forest Hill Road (Elveția)
Regia: Frédéric Siegel
Filmul spune povestea lui Diego, un băiat de 6 ani care își depășește timpul petrecut în fața ecranului și sfârșește prin a avea ochii pătrați. Fenomenele ciudate care urmează transformă o simplă anchetă a poliției într-o confruntare cu amenințări fictive devenite reale.
Prin originalitatea conceptului și execuția vizuală impresionantă, filmul confirmă viziunea distinctă a regizorului elvețian.
Dracula Digital 2025
În competiția finală Dracula Digital au participat șase echipe, evaluate de un juriu format din Eugen Neagu (Italia / România, actor), Florian Zapra (regizor) și Bogdan Iancu (actor).
Finaliștii au avut de realizat un scurtmetraj de maximum trei minute, folosind trei cuvinte-cheie: oglindă, cimitir și gotic.
Trofeul Dracula Digital și premiul de 500 de euro au fost acordate filmului Anatomy of a Grief, realizat de Maia Maria Mihai, Elena Ilinca Cotruță și Teofil Apopei, din Iași.

„Cele trei elemente impuse au fost integrate într-un mod profesionist, printr-o utilizare coerentă a tehnicii cinematografice. Mișcările de cameră, racordurile, folosirea spațiului și paleta cromatică uniformă au contribuit la crearea unor momente remarcabile. Povestea, complexă și sensibilă, a fost transmisă prin imagini cu o forță aparte. Decizia juriului a fost unanimă”.
Juriul competiției
Trofeul onorific „Conte Dracula”
Acordarea anuală a titlului onorific de Conte Dracula a devenit o tradiție a festivalului. În 2025, distincția a fost oferită către două personalități ale cinematografiei: actorul-cult american Michael Berryman și reputatul actor român Gabriel Spahiu.

Michael Berryman, figură emblematică a filmelor horror & fantasy încă din anii ’70 (The Hills Have Eyes – r. Wes Craven), a transmis publicului un mesaj:
„Vă mulțumesc pentru recunoașterea faptului că spun povești de peste 50 de ani. Iubesc filmul și îi încurajez pe toți cei care visează să facă cinema: găsiți finanțare, produceți, scrieți ceea ce cunoașteți și ceea ce iubiți. Vă mulțumesc din suflet. Asta a fost tot. Dumnezeu să vă binecuvânteze”.

Festivalul l-a omagiat, totodată, pe actorul român Gabriel Spahiu, a cărui filmografie de peste o sută de titluri este marcată de repere importante ale cinematografiei românești (Moartea domnului Lăzărescu, California Dreamin’, Aferim!, Anul Nou care n-a fost) și internaționale (High Tension, Rupture, The Legend of Ochi).
Gabriel Spahiu a primit trofeul de la directorul Dracula Film Festival, Ioan Big, înainte de avanpremiera brașoveană a filmului Dracula, în regia lui Radu Jude.

Pe lângă proiecțiile de film, spectatorii au avut parte de experiențe Pop Culture în cadrul Dracula Fantasy Con, desfășurat la Coresi Shopping Resort: întâlniri cu autori, expoziții, competiții de cosplay, gaming și board games, dar și prezentări ale artiștilor grafici și creatori de conținut.
Ediția a XIII-a a Dracula Film Festival s-a desfășurat la Brașov, între 29 octombrie și 2 noiembrie 2025, cu proiecții la Cinema Modern și activități conexe la Coresi Shopping Resort.

Gala de premiere a fost prezentată de actorul Bogdan Iancu
Dracula Film Festival este un proiect al Asociației As Cult, prezentat de ING.
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Coresi Shopping Resort, Republic of Gamers, Romarg, Smart PC
Mașina oficială: Ford Brașov prin Auto Novex
Partener culinar: Sergiana Grup
Parteneri media: Zile și Nopți, Cinemap, MovieNews, CineFan, Biz Brașov, fwdBV, myTEX.ro, bzb.ro
Parteneri: Centrul Cultural Apollonia Brașov, Clubul de Film Apollonia, Mercenar, Ro Image, InterComFilm, Independenţa Film, Bad Unicorn, Cay Films, Universitatea Transilvania Brașov
Powered by Kiss FM
Foto: (c) Alexandru Dan
Nicolae Baldovin
Latest posts by Nicolae Baldovin (see all)
- EEMC 2026: cinci zile în care Bucureștiul a scris viitorul muzicii LIVE - May 26, 2026
- Psych-metal francez cu Slift în premieră la București - May 25, 2026