Miercuri, 14 mai, de la ora 19, la Sala Multifuncțională a C. J. Timiș va avea loc lansarea videoclipului “AnteApocalipsa” al legendarei formații timișorene Pro Musica.

Evenimentul va fi prezentat de Mircea Mihăieș, Marcel Tolcea, Robert Șerban și Cătălin Pacatiuș și cuprinde proiecții despre Pro Musica și pictorul Gheorghe Fikl. Varianta audio a acestei piese a fost lansată în data de 15 ianuarie, la exact 52 de ani de la primul concert susținut de Pro Musica pe scena Liceului Pedagogic din Timișoara, cu un concert de compoziții proprii pentru a ilustra muzical lirica eminesciană.

” ‘AnteApocalipsa’ este o transcriere înfrigurată a spaimelor pe care le trăim și un protest / rugăciune / imn contra nebuniei dezlănțuite asupra lumii. Retrăim, ca într-un coșmar, ororile unor războaie ce secătuiesc omenirea, incapabilă să învețe lecțiile tragice ale istoriei”, spune Mircea Mihăieș.

Mai departe, Ilie Stepan spune că: ” ‘AnteApocalipsa’ este țipătul mut al deznădejdii unei lumi, al iubirii, al credinței și luminii, al rugăciunii și speranței. Un arc peste timp de la Woodstock ’69 până acum, a tot ceea ce înseamnă generațiile Flower Power, Buy Flowers Not Arms, Give Peace A Chance, Born To Be Free și atunci nu ne mai putem teme de ce și despre ce spunem și nici nu mai putem privi indiferenți, întorcând capul în altă parte, prefăcându-ne că nu vedem, nu înțelegem și nu simțim nimic din ce se întâmplă in jur… și, paradoxal, toate astea, cu noi contemporani ai acestei lumi. ‘AnteApocalipsa’ este și fabuloasa întâlnire cu pictura lui Gheorghe Fikl.”

Pentru acest an grupul pregătește lansarea filmului documentar “Pro Musica 5.1 – Vreme trece,  vreme vine” și lansarea cvadruplului CD “The best of Pro Musica”, material ce va cuprinde nu mai puțin de 61 dintre piesele grupului, din toate perioadele.

În cadrul evenimentului lansării videoclipului “AnteApocalipsa” vor participa membrii grupului Pro Musica, pictorul Gheorghe Fikl și echipa de realizatori.

Mai multe despre PRO MUSICA găsiți pe:
Facebook | Website

The following two tabs change content below.