Practica lui Alex Manea de artă conceptuală se angajează în a confrunta puternice subiecte socio-politice și culturale și a le prezenta în forme intrigante și convingătoare din punct de vedere estetic. Fiecare lucrare a sa are menirea de a împinge privitorul spre reacție și reflecție asupra poziției sale în raport cu opera de artă și cu lumea. Am stat de vorbă cu Alex despre actul său creativ dar și despre expoziția “Influențe”, care este în desfășurare și poate fi vizitată până pe data de 25 mai.
Alex, ai avut un moment clar când ai știut că vei fi artist, sau te-a prins arta pe parcurs?
Cred că ambele variante sunt valabile. Am știut, într-un fel, dintotdeauna. A existat mereu în mine ceva ce nu pot explica, o intuiție că voi face ceva în zona artelor. Multă vreme nu am fost deloc interesat de această lume, dar în momentul în care am descoperit-o și am început să învăț și să experimentez, am știut foarte repede că aceasta este direcția pe care vreau să o urmez.
Cum ai descrie arta ta: ca pe un dialog cu lumea sau ca pe un monolog personal?
Cred că este un monolog personal care se transformă, treptat, într-un dialog cu lumea.
“Influențe” nu e doar un titlu – e o declarație. Ce te-a făcut să alegi tocmai influențele ca subiect de expoziție?
Este, într-adevăr, o declarație. Arta vine din altă artă. Orice artist are influențe și surse de inspirație – conștiente sau inconștiente. Însă, de cele mai multe ori, acest subiect este evitat sau chiar respins de artiști. Este un subiect tabu. Tocmai de aceea am ales să construiesc o serie care abordează frontal această temă. Ceea ce fac eu aici face orice artist, unii mai asumat, alții mai puțin.
Dacă originalitatea e o iluzie, ce crezi că rămâne autentic în artă?
Originalitatea absolută este o iluzie. Ce rămâne autentic este acel ceva pe care fiecare artist îl aduce în plus față de ceea ce s-a făcut înainte. Arta înseamnă reinterpretare, modificare, adăugare, transformare. Toate aceste procese participă la mecanismul creației.
Cum ai descrie legătura dintre o lucrare de-a ta și sursa ei de inspirație: omagiu, remix sau revoluție tăcută?
Niciuna dintre aceste opțiuni nu definește corect procesul meu. “Omagiu” este prea mult spus. Nu e un remix, pentru că încerc adesea să mă disociez de lucrările sursă, cu excepția cazurilor în care lucrez explicit în zona aproprierii. Și cu siguranță nu este o revoluție. Este pur și simplu o evoluție firească. La rândul lor, toți artiștii care m-au influențat au fost influențați de alți artiști. Pentru unii dintre ei, poate termenii de mai sus ar fi potriviți. Pentru mine, însă, este doar o continuare naturală a unui lanț creativ care nu s-a oprit niciodată.
Ce te face să simți că o influență devine “a ta”? Când simți că ai transformat-o suficient?
Sunt pur și simplu artiști și lucrări cu care rezonez vizual, conceptual sau ambele. Nu urmăresc o transformare anume. Mă inspir și apoi lucrez în stilul meu. Unele lucrări rămân foarte apropiate de sursa inițială, altele se transformă până în punctul în care nu mai există elemente recognoscibile.
Dacă arta e un dialog între epoci și artiști, cu cine ți-ar plăcea să porți cea mai lungă conversație?
Așa cum se poate observa din numărul mare de lucrări din această serie, sunt influențat de o gamă foarte largă de artiști, mulți dintre ei personalități remarcabile. Dacă ar fi să aleg doar unul, ar fi, probabil, un artist încă în viață, ceea ce face întâlnirea posibilă și anume Julian Schnabel. Managerul uneia dintre galeriile fiului său și-a exprimat la un moment dat interesul pentru una dintre lucrările mele. Poate ar fi momentul să reiau legătura.
Ai spus că unele influențe sunt evidente, iar altele “aproape imperceptibile”. Care e lucrarea din expoziție în care ai ascuns cel mai bine urmele?
Așa cum am menționat, nu încerc niciodată să ascund urmele influenței. În unele lucrări, ele sunt vizibile, în altele, aproape deloc. Dar dacă ar fi să aleg, probabil că “Ten Letter Ten Random Words” sau “Predator” sunt cele mai “camuflate”.
Ai ales să nu dezvălui toate conexiunile între lucrările tale și sursele lor. De ce? Joci cu intenție “un joc al oglinzilor”?
Da, am ales să nu dezvălui unde am fost direct inspirat sau unde am făcut ulterior o asociere cu o lucrare asemănătoare. Asta ca să arat că similarități există între lucrări de artă chiar dacă unele au servit că sursă de inspirație sau nu. La lucrările de fotografie vă pot spune că există un procent mult mai mare de asocieri decât de influențe directe.
Ce-ți dorești ca publicul să ia cu el după ce iese din expoziție: o idee, o stare, o neliniște?
Mi-aș dori să plece cu ideea fundamentală a expoziției: că arta vine întotdeauna din altă artă.
Ce “influență” din afara lumii artei – un film, o stradă, un gest – te-a marcat într-un mod neașteptat?
Poate suna clișeic, dar inspirația poate veni, într-adevăr, din orice. Un film poate declanșa o întreagă serie, lucru care s-a și întâmplat în cazul meu. O conversație purtată într-o zi obișnuită, de exemplu, în care ne imaginam cum ar fi să înregistrăm toate cuvintele rostite într-o singură zi a dus, la rândul ei, la o serie de lucrări.
În ce direcție simți că te duci acum, ca artist – și e o direcție pe care o controlezi sau una care te trage după ea?
Simt că sunt pe un drum bun, că evoluez pe toate planurile, atât vizual, cât și conceptual. Și acest progres nu ar fi fost posibil fără toate influențele mele. Este o direcție pe care, uneori, încerc să o controlez și, într-o mică măsură, reușesc. Dar, de cele mai multe ori, simt că ea este cea care mă trage după sine.
După “Influențe”, ce te cheamă mai departe? Care e următorul risc artistic pe care ești gata să ți-l asumi?
În prezent, lucrez la o serie de tablouri în care tratez teorii ale conspirației. Iar ca următor risc artistic, deși eu nu îl percep neapărat așa, pregătesc expunerea unei serii care abordează un alt subiect tabu: biletele de adio. Ultimele cuvinte scrise, care adesea sunt incredibil de poetice sau profund semnificative. Aceste texte au o încărcătură majoră, sunt un fel de testament. Este un subiect aproape deloc explorat artistic și simt că trebuie să-l aduc în fața publicului.
În încheiere aș vrea să mulțumesc Muzeului Tehnic “Dimitrie Leonida” care mă găzduiește, curatorului expoziției Cristian Vechiu și tuturor celor din echipa Celulei de Artă. Nu în ultimul rând vreau să transmit mulțumiri tuturor celor prezenți la deschidere și invit și pe restul să vină să viziteze expoziția până pe 25 mai, de miercuri până duminică, între orele 09.30 – 17.00.
Mai multe despre Alex Manea găsiți pe:
Facebook | Instagram | Website
Nicolae Baldovin