În perioada 5-11 mai 2025, Bucureștiul devin o scenă pentru vocile curajoase ale artei performative contemporane poloneze. Ajuns la cea de-a cincea ediție, festivalul News from Polska, organizat de Institutul Polonez din București și curatoriat de Andreea Andrei, aduce în prim-plan tema “Resisting Bodies” – o reflecție intensă asupra corpului ca instrument de rezistență, contestare și transformare.
Într-un context global marcat de crize și instabilitate, selecția de spectacole din acest an propune corpul nu doar ca expresie artistică, ci ca teritoriu politic și simbolic, capabil să sfideze normele și să genereze întrebări. Alături de spectacole semnate de creatori inovatori precum Dominika Knapik, Hertz Haus, Marta Wołowiec și Cezary Tomaszewski, programul include și ateliere pentru profesioniști din domeniul dansului contemporan.
Am stat de vorbă cu Andreea Andrei, curatoarea festivalului, despre alegerile artistice ale acestei ediții, despre cum poate corpul să devină un spațiu al protestului și despre importanța dansului contemporan ca formă de reflecție critică și acțiune culturală.
Pentru început, ne poți spune ce este festivalul News from Polska și cum s-a născut această inițiativă?
News from Polska este un festival de arte performative (axat pe teatru, dans contemporan, performance) dedicat promovării artiștilor din Polonia, mai ales a celor emergenți. Festivalul se află anul acesta la a cincea ediție și este organizat de Institutul Polonez din București, în parteneriat cu diverse instituții și spații culturale, printre care și Centrul Național al Dansului București, partener încă de la început.
Festivalul a fost conceput pentru a promova vocile tinere și inovatoare din scena culturală poloneză, conectându-le cu publicul internațional, în special cu cel din România. Încă de la început, a urmărit să creeze un spațiu de dialog între artiști polonezi și români, dar și să surprindă, prin selecția curajoasă și temele provocatoare, realitățile sociale și politice din Polonia.
Care este rolul tău principal în organizarea acestei ediții și cum arată procesul de lucru din spatele selecției artistice?
Sunt curatoarea ediției actuale a festivalului News from Polska. Rolul unui curator într-un astfel de context este acela de a defini direcția artistică a festivalului. Pentru asta, am vizionat peste 40 de spectacole de dans contemporan și performance produse în Polonia în ultimii ani (ne-au interesat în principiu spectacolele produse după pandemie).
Am participat și la un festival de dans în Lublin, unde am avut ocazia să văd câteva spectacole create de generația mai tânără de artiști și am urmărit publicațiile de profil, tocmai pentru a înțelege mai bine scena artistică actuală. Tema pe care am propus-o pentru această ediție este Resisting Bodies, iar selecția spectacolelor s-a făcut în funcție de relevanța lor față de această temă. Ulterior, alături de Pawel Rutkowski, coordonatorul de proiect, am structurat programul festivalului și am conceput textul curatorial care însoțește selecția.
Cum ai observat că a evoluat publicul în relație cu arta performativă în ultimii ani? Ce te-a inspirat să alegi tema “Resisting Bodies” pentru această ediție a festivalului?
Cred că se poate observa o deschidere a publicului din România, mai ales în ultimii ani: publicul e mai divers, mai curios, mai implicat în dialog. E o schimbare care nu s-a întâmplat brusc, ci prin expunere constantă la formate noi, la teme curajoase și la practici artistice mai experimentale. Totuși, există încă multiple diferențe în funcție de tipul de instituție frecventat, între publicul teatrelor de stat și cel din scena independentă, între spectatorii din centrele urbane mari și cei din orașele mai mici, între generații și așa mai departe.
Pentru că ne aflăm într-un context marcat de multiple crize, că vorbim de război în mai multe părți ale lumii, de criza climatică și ecologică, de regresul democratic și creșterea autoritarismului, a fascismului, că vorbim de o adâncire a inegalităților economice și de o polarizare socială tot mai mare, în tot acest context cred că este important să ne redescoperim puterea de acțiune și de rezistență pentru că, într-o perioadă tot mai instabilă și polarizată, pasivitatea devine periculoasă.
E important să nu acceptăm lucrurile „așa cum sunt” și să reacționăm în fața abuzurilor de putere, a nedreptății, a discriminării. Rezistența nu înseamnă doar protest sau opoziție directă – poate fi și un gest creativ, un act de solidaritate, o voce care refuză tăcerea.
În vremuri în care drepturile ne pot fi limitate, în care discursurile urii se normalizează sau în care ne simțim neputincioși, redescoperirea acestei puteri ne scoate din izolare, ne reconectează unii cu alții și ne dă speranță că lumea poate fi altfel.
În ce fel poate dansul contemporan deveni o formă de protest sau un act de opoziție?
Trăim într-un timp în care corpurile ne sunt din ce în ce mai controlate, uniformizate, chiar exploatate până la epuizare. Într-un astfel de context, să dansezi liber nu e doar un gest artistic, poate fi și un act de rezistență, chiar dacă subtil. În plus, dansul contemporan nu vine cu mesaje „ușor de digerat”, ci cu întrebări deschise. Nu vinde soluții, ci provoacă. Prin natura sa, e o formă de artă care se opune discursului dominant. Într-o cultură orientată spre consum și entertainment rapid, dansul contemporan cere timp, prezență, oferă o experiență reflexivă și senzorială, trezind empatie, solidaritate și reconectare cu propriul corp. Și asta este, în sine, o formă de rezistență.
Fiecare spectacol pare să abordeze o dimensiune diferită a corpului ca instrument de rezistență. Spectacolul “VALESKA VALESKA VALESKA VALESKA” reinterpretează o figură istorică a artelor performative – Valeska Gert. Ce relevanță are această recuperare pentru publicul de azi?
“VALESKA VALESKA VALESKA VALESKA”, spectacolul care deschide festivalul în 5 mai, este conceput și regizat de Dominika Knapik și se inspiră din viața și opera artistei avangardiste Valeska Gert — o figură emblematică a anilor ’20-’30 din Germania. Considerată o precursoare a artei performative contemporane, Gert a fost recunoscută pentru abordările sale radicale, critice și profund excentrice.
Forțată să părăsească Germania în perioada ascensiunii nazismului, din cauza originilor sale evreiești, s-a refugiat în Statele Unite, revenind ulterior în Europa după război. Deși în epocă a fost adesea marginalizată pentru stilul ei „neconvențional” sau considerat prea radical, a fost redescoperită ulterior ca o figură centrală în istoria artei performative, influențând numeroși artiști contemporani. Spectacolul semnat de Dominika Knapik aduce în scenă opera acestei artiste printr-un colaj de materiale documentare și ficționale, bazat pe cercetări de arhivă.
Recuperarea operei Valeskăi Gert este importantă nu doar pentru relevanța ei istorică și nici nu este doar un omagiu adus unei artiste curajoase, ci este esențială și pentru că tematicile pe care aceasta le aborda la vremea respectivă – normele de gen, alienarea din viața modernă, efectele negative ale capitalismului, traumele războiului – sunt extrem de actuale.
Valeska Gert a fost o voce incomodă, care a sfidat convențiile estetice și sociale ale timpului ei, fiind cunoscută pentru „dansurile grotesce” și pentru scenetele scurte în care își utiliza corpul ca pe un instrument de critică socială. Recuperarea ei ne oferă astfel ocazia să reexaminăm felul în care arta poate vorbi despre corpuri „neconforme”, despre exil, despre marginalizare și care ne ajută să redescoperim un limbaj al rezistenței.
“To bitch or not to Bitch” ridică întrebări despre percepția corpului și normele sociale. Cum ai perceput forța acestui mesaj în contextul actual din România și Europa de Est?
“To Bitch or not to Bitch” abordează teme legate de identitate, in special de identitatea feminină, dar și teme legate de violența de gen, legate de lupta pentru putere. E un spectacol care vorbește despre presiunea asupra femeilor de a se conforma sau nu unor așteptări sociale care le definesc rolurile într-un mod limitat.
Cred că spectacolul are un statement curajos și necesar, mai ales în contextul actual din România și Europa de Est, unde încă domină normele conservatoare legate de gen și sexualitate pentru că deconstruiește stereotipurile și convențiile sociale, punând sub semnul întrebării felul în care corpurile – mai ales cele feminine sau queer – sunt controlate, judecate sau reduse doar la niște etichete. Forța spectacolului vine din felul în care combină umorul, ironia, vulnerabilitatea și afirmarea identității.
Spectacolul “WoW” revizitează un fenomen istoric – coreomania. Ce te-a interesat cel mai mult la această alegere?
M-a interesat modul în care spectacolul “WoW” aduce în scenă această temă a coreomaniei, care este explorată nu doar dintr-o perspectivă istorică, ci și din una contemporană, fiind o ocazie de a vorbi despre nevoia corpului de a se exprima prin dans, dar și despre relația dintre ritm, mișcare și control.
“Coreomaniile” sau “epidemiile de dans” istorice au fost niște fenomene care au avut loc în mai multe regiuni din Europa (și nu numai), în mai multe secole, în care grupuri mari de oameni dansau compulsiv fără oprire, ore sau chiar zile întregi, până la epuizare. Explicațiile pentru acest fenomen au variat de-a lungul timpului: posedare demonică sau pedepse divine, cauze psihologice (un fel de isterie colectivă generată de stresul extrem, foamete, boli și traume), alte ipoteze vorbesc despre intoxicații cu ergot (o ciupercă de pe grâu asemănătoare cu LSD-ul, care putea provoca halucinații) sau psihoză în masă.
Cei doi artiști transformă coreomania într-o metaforă puternică pentru un corp colectiv aflat în criză, în contextul crizelor recente – pandemie, război, colaps ecologic și într-o societate copleșită de anxietăți și frici. M-a atras modul în care spectacolul vorbește despre corpul care scapă de sub control, despre dans ca reacție instinctivă la traumă, dar și despre dorința de eliberare.
“Cezary goes to war” închide festivalul cu o critică a structurilor de putere și esteticii militare. De ce ai ales acest spectacol pentru finalul programului?
“Cezary goes to war”, regizat și coregrafiat de Cezary Tomaszewski, este inspirat de experiența personală a regizorului, care a fost declarat inapt pentru serviciul militar la vârsta de 18 ani, spectacolul explorând impactul acestei decizii asupra identității sale.
În contextul instabilităților politice și militare pe care le traversăm – avem război în Ucraina, în Gaza, precum și în alte regiuni ale lumii, întrebările legate de recrutare, armată, naționalism, militarizare și controlul asupra corpurilor devin din nou urgente, iar discuțiile despre masculinitate toxică, identități queer și presiunea socială de a te conforma unor norme prestabilite sunt deosebit de actuale.
De aceea mi s-a părut important să programăm acest spectacol în actuala ediție, chiar dacă este o producție mai veche, din 2017. Mi-a plăcut foarte mult că spectacolul răspunde acestui climat tensionat cu ironie și luciditate.
Spectacolul propune o distanțare critică față de această reactivare a logicii militarizării, oferind o reflecție lucidă asupra modului în care corpul — în special corpul masculin — este încărcat de proiecții ideologice.
Cum s-a conturat colaborarea cu Institutul Polonez din București și celelalte instituții implicate în organizare?
Festivalul News from Polska este organizat de Institutul Polonez din București, în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București (care găzduiește toate spectacolele, parteneriatul dintre cele două consolidându-se în mod organic de-a lungul edițiilor) și cu Teatrelli (ARCUB).
Colaborarea dintre aceste trei instituții se bazează, cred eu, pe valori comune, pe un interes autentic pentru arta contemporană, pentru asumarea artistică, pentru dialogul internațional, pentru sprijinul constant oferit artiștilor și pentru găsirea unor noi modalități de a atrage un public divers.
Fiind integrat în Sezonul Cultural Polonia-România și în contextul Președinției Poloniei la Consiliul UE, festivalul capătă și o dimensiune diplomatică. Cum vezi legătura dintre artă și politică în acest caz?
Ne-ar plăcea să credem că actuala ediție News from Polska propune o formă diferită de diplomație culturală — una fără protocoale, care nu maschează realitatea, ci care o pune sub reflector, care deschide un spațiu sincer de confruntare cu întrebările dificile ale prezentului: cine are dreptul la vizibilitate? Cum arată un corp care rezistă? Ce forme ia solidaritatea în vremuri de criză? Prin ediția actuală, vrem să aducem în prim-plan acele corpuri care nu mai pot fi reduse la tăcere: corpuri queer, feminine, istorice, colective, vulnerabile.
Într-o Europă aflată sub presiunea crizelor sociale, economice și politice, News from Polska vine ca o reacție la contextul instabil, dar și ca un apel la solidaritate prin intermediul artei. Festivalul nu se limitează la a prezenta o serie de spectacole, ci își propune să creeze un spațiu activ de întâlnire între publicuri, între corpuri, între viziuni, de aceea invităm publicul să rămână la discuțiile cu artiștii după fiecare spectacol.
Cum îți dorești ca publicul să părăsească sala după un spectacol din acest festival? Ce întrebări, emoții sau gânduri vrei să stârnească?
Mi-aș dori ca publicul să plece din sală nu cu confirmări sau răspunsuri comode, ci mai degrabă cu întrebări care rămân și se decantează în timp. Mi-ar plăcea ca spectatorii să se întrebe ce înseamnă, astăzi, un corp care rezistă nedreptăților din jur, ce forme poate lua dansul când nu mai e doar expresie estetică, ce forme poate lua solidaritatea. Aș fi mulțumită dacă, la final, oamenii ar pleca puțin mai conștienți de propriul corp și de corpurile celor din jur – de ceea ce spun ele fără cuvinte. Și bineînțeles, mi-aș dori să plece și cu un pic de bucurie și speranță și cu dorința de a împărtăși experiența cu alții.
Mulțumim!
Foto copertă articol: (c) Rafael Skwarek
Nicolae Baldovin