Nu c-ar fi prima dată când ne-ar fi dat să studiem la o sursă de lumină alternativă – în cazul de față blițul aparatului de fotografiat – doar că de această dată lumina, deși emanată de un obiect fizic, pare că își face împământarea prin alt soi de fire, firea umană. Și astfel se întind cablurile prin pereți de lut, prin canale sangvine și pe tot felul de neuro-conducte și neuro-țevi, de te trezești că lumea ta a fost calibrată la întrerupătorul universal. Arta este ceea ce vezi în întunericul ce-ți stăpânește privirea după ce, obosit de atâta viață, te freci la ochi pân’ te dor mâinile din coate.

Despre o astfel de lume, în care lumina se zbate între alb și negru precum un pendul nehotărât pus să îți măsoare existența, vorbește în fotografiile sale și Ștefan Bacum. Un univers vizual remarcabil creat în jurul Constanței, orașul din care și este Ștefan, care spune o poveste însiropată bine de tot, ca un blat făcut cum trebuie în Divizia A pe vremuri, cu tot felul de esențe dulci-amărui made in Balcani.

“Parcursul meu fotografic a început în 2022 când, cu ocazia unei vacanțe, am cumpărat un aparat foto Sony cu 500 de lei, sperând să reușesc niște poze mai bune decât cu telefonul. Nu mai folosisem un aparat foto până atunci, nu știam nimic despre fotografie, dar pentru că excelez la research, am învățat bazele destul de repede. Evident că imaginile din acea vacanță nu sunt foarte bune, dar era de așteptat.”

Desigur, după o primă concluzie atât de amară nu rămân prea multe alternative în vizorul unui artist la început de drum, așa că, fie îi dai înainte și îți perfecționezi tehnicile, fie te lași de “meserie”.

“Am perseverat și am observat că îmi place foarte mult să creez și că reușesc să ies din rutina zilnică, lucru de care aveam mare nevoie. Nu mă așteptam să devin obsedat de fotografie și să mă afund în ea atât de repede. Devorez conținut foto de orice fel (cărți, video, Instagram) și am înțeles că fotografia de stradă este ceea ce mă atrage cel mai mult.”

“Am început timid, ca mai toată lumea, cu obiective lungi, fotografiind mai pe furiș, dar pas cu pas am redus distanța dintre mine și subiect, iar acum sunt într-o fază de inspirație maximă în care creez mult și învăț și mai mult. Preponderent creez în alb și negru, cu contrast puternic. Îmi plac imaginile care domină, care au un fel de violență în ele.”

Mai multe despre Ștefan Bacum găsiți pe:
Instagram