În ultimele săptămâni, Galeria Pod a Centrului de Cultură și Artă al județului Timiș a fost locul de pelerinaj al artelor și pasionaților de cultură arabă. Expoziția “Aripi” a reprezentat un prilej unic de celebrare a diferitelor forme de artă orientală, îmbinând într-un mod cât se poate de atractiv și spectaculos, pictura, muzica și dansul.

Seria de evenimente dedicate acestui tărâm magic al artei a debutat pe data de 19 septembrie, cu vernisajul expoziției “Aripi”, acolo unde publicul s-a putut delecta, și încă o mai poate face până pe 19 octombrie, cu lucrările plastice ale unora dintre cei mai talentați și intriganți artiști plastici arabi, anume, Ammar Alnahhas, Gafar Dia și Aya Haj Omar.

Încă de la inaugurarea Galeriei Pod, aceasta a devenit un intermediar important în organizarea expozițiilor și evenimentelor, întreaga inițiativă fiind conturată în mod fundamental pe dimensiunea relației cu publicul. Încă de atunci s-a urmărit atât actualizarea modului în care privitorii se raportează la arta contemporană, cât și familiarizarea lor cu diversele metode prin care aceasta este creată, interpretată și colecționată în context modern.

A urmat, mai apoi, pe data de 3 octombrie, un recital inedit susținut de renumitul artist Claudiu Lazarciuc alias Nadayana, publicul reușind astfel să descopere noi tărâmuri sonore, unele oferite de un instrument cât se poate de exotic, și anume, handpan-ul.

De asemenea, în cadrul acestui eveniment, publicul participant a avut parte și de un atelier interactiv de mandale unde au fost invitați să își exerseze creativitatea și simțirea artistică.

Simbolistica din spatele acestei forme de artă indică o profundă reechilibrare la nivel mental și spiritual, precum și explorarea creativității. Astfel că, cei prezenți s-au implicat activ și cu desăvârșită bucurie în această activitate care a fost atent construită, în deplină inspirație, de sunetul misterios și hipnotizant al muzicii lui Nadayana.

Explorarea în universul acesta enigmatic, dar plin de arome culturale îndrăznețe venite dinspre Răsărit a continuat cu o seară de dans ceremonial, pe data de 9 octombrie când, în spațiul fostei mănăstiri franciscane la Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș, a avut loc evenimentul “Dansurile Lumii”.

În cadrul acestei sărbători a dansului publicul a fost purtat într-o călătorie spectaculoasă pe tărâmuri îndepărtate, pe continente diferite și în culturi asemeni, acolo unde dansul reprezintă o formă de artă, un element cultural important și, desigur, un stil de viață.

Recital de tobe și percuție, dansuri Tanoura și Odissi și derviși rotitori, toate au constituit elementele unui tablou pe cât de inedit în diversitatea lui, pe atât de fascinant și de spectaculos, care a făcut publicul să întâmpine fiecare prestație în parte cu aplauze la scenă deschisă.

Dansurile tradiționale românești, cum ar fi dansul călușarilor și al ielelor, nu au lipsit nici ele din acest peisaj plin de magie, numai că în cazul acestora, simțirile au avut o altă raportare la ființă, iar dansul a semănat mai mult cu o dezmorțire lăuntrică ce s-a dus până la rădăcinile istoriei.

În acest sens, se poate spune că expoziția “Aripi” a prins forma unui succes concret al organizatorilor, un mod absolut remarcabil prin care o sferă culturală de nișă a fost prezentată comunității și integrată în cultura locală.

Expoziția “Arpi” este deschisă publicului până pe data de 19 octombrie 2024, iar intrarea este liberă.

Galeria Pod este deschisă pentru public de luni până joi, între orele 10:00-16:00; Vineri, orele 10:00- 14:00.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș este instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Timiș, coordonată de Liliana Laichici, manager.

The following two tabs change content below.