Trupa The Bandits a lansat o nouă melodie care poartă numele de “Cuptor”, urmând să fie inclusă pe cel de-al doilea album discografic al timișorenilor.
“Cuptor este piesa cu numărul trei de pe al doilea album și sperăm să vă placă. Versurile melodiei aparțin marelui poet George Bacovia, din poezia cu același nume, cuptor, un strigăt disperat într-o secetă cumplită. Schimbările climatice ne afectează tot mai tare, iar cu această piesă ne-am dorit să readucem în atenție versurile lui Bacovia și să tragem un semnal de alarmă”, spun membrii formației.
The Bandits este alcătuită din Sorin Stroie – chitară, Alexandru Munteanu – tobe, Tibor Aranyi – bass și Răzvan Munteanu – voce. Formația a atras atenția cu albumul lor “Povești din Pandemie”, lansat în 2022. Cu un stil unic de balkan rock, plin de umor și ironie, trupa aduce un suflu nou pe scena muzicală.
La sfârșitul lunii mai a acestui an, The Bandits a participat la gala Uniter în București, unde formația a fost nominalizată la categoria „cea mai bună muzică originală și sound design”, pentru spectacolul “Exod” al Teatrului National din Timișoara.
Piesa “Cuptor” a fost produsa de chitaristul trupei, Sorin Stroie, la studioul Music Hub TM de la Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, iar lyric video-ul a fost realizat tot de el. Deocamdată membrii trupei lucrează la albumul cu numărul 2 și urmează să mai lanseze o serie de piese noi.
Mai multe despre The Bandits găsiți pe:
Facebook | Instagram | Youtube