Marius Jurca (13m10j) este un artist multidisciplinar, preocupat de conexiunile dintre artă, știință și tehnologie. Folosește numere, sunete și algoritmi pentru a explora complexitatea și estetica fluxului mental personal. Proiectele sale sunt programe sau aplicații interactive, create în relație cu dispozitivele pe care acestea sunt prezentate. Am stat de vorbă cu Marius atât despre cea mai recentă expoziție, 13m10j – Explorări digital-interactive, cât și despre modul în care arta digitală, dar nu numai, evoluează în România.

Salut, Marius! În primul rând aș dori să ne povestești puțin despre tine și despre cum ai început cu explorarea artistică în sfera aceasta digitală?

Salut! Mă interesează foarte mult arta, știința și tehnologia iar prin demersul meu creativ încerc să explorez, într-un mod mai mult sau mai puțin deterministic, complexitatea vizuală a unui proces psihic manifestat la nivel cerebral. Cu alte cuvinte, încerc să explorez haosul într-un mod ordonat.

În artă activez sub pseudonimul 13m10j. (litera m și litera j reprezentând a treisprezecea respectiv a zecea literă în alfabetul românesc). Mi-a plăcut dintotdeauna să mă joc cu cifre, coduri, algoritmi și sunete, iar trecerea spre zona artei digitale a venit firesc prin anul 2010, când am conștientizat faptul că tehnologia evoluează extrem de rapid iar tehnicile și materialele tradiționale specifice graficii (tuș, creion, hârtie), pot fi “augmentate” folosind noile programe de creație 2D și 3D. Acest lucru mi-a permis de-a lungul timpului să-mi extind capacitatea de explorare vizuală a propriul concept într-un mod mult mai contemporan.

Îți găsești inspirația la artiști din afara țării? Ne poți da câteva exemple care să ne facă să înțelegem mai bine despre ce este vorba în acest univers artistic?

Nu neapărat, sunt în general o persoană introspectivă, mă interesează mai mult procesele cognitive manifestate la nivel conștient sau inconștient. Inspirația o regăsesc în situații aparent lipsite de sens sau în coincidențele surprinzătoare apărute în urma procesului creativ personal.

O altă sursă de inspirație pentru mine sunt conceptele științifice care implică vizualizarea unor procese imateriale sau invizibile pentru ochiul uman și pe care încerc să le explorez cât mai creativ posibil.

În ce raport se află lumea, cu tot ce ține de formele ei cele mai simple, cu arta digitală? Cu alte cuvinte, în ce fel se mai raportează comunitatea la un eveniment cum a fost cel de pe 16 decembrie?

Cred că publicul este din ce în ce mai interesat de arta digitală pentru că oferă noi experiențe senzoriale. În mod similar, expoziția de vineri seara a urmărit să ofere publicului o experiență digital interactivă inedită.

A fost un eveniment care s-a adresat publicului de toate vârstele. Atingerea ecranelor a fost permisă și chiar încurajată. Iar eu am fost prezent pe toată durata evenimentului pentru a discuta cu vizitatorii și pentru a răspunde întrebărilor venite din partea acestora.

Pentru a-ți exprima viziunea creativă te folosești adesea de numere, sunete și algoritmi. Mergând pe această direcție, nu îți este cumva teamă ca arta ta să nu fie pe deplin înțeleasă? 

De cele mai multe ori așa se și întâmplă, primesc întrebări suplimentare atât de la publicul larg cât și de la critici de artă. Dar astfel de situații sunt întotdeauna binevenite pentru că, în general, arta îndeamnă la dialog, iar în urma discuțiilor, de cele mai multe ori, apar perspective noi de ambele părți.

Pe de altă parte elementele pe care le folosesc, fie ele numere, sunete sau algoritmi, reprezintă de fapt “materia” care definește societatea contemporană, singura diferență este că eu încerc să le folosesc puțin diferit.

Din perspectiva unui neavizat, ce ar trebui să înțeleg din noțiunea de estetică a fluxului mental personal? Poate să existe Frumos, ca principiu al lumii ideilor de la Platon, în ceea ce se întâmplă la nivel mental din punct de vedere al activității sinaptice?

Ideile au o frumusețe aparte pentru că sunt abstracții mentale, condiționate doar de limitele fiecăruia de a raționa sau idealiza. În același timp realitatea diferă destul de mult de conceptele pe care le putem crea mental iar erorile, imperfecțiunile sau întâmplările spontane, sunt adesea factori importanți, cu o estetică aparte, care pot deschide noi direcții de percepție a realității înconjurătoare.

Generarea unor secvențe numerice în urma unui dicteu automat reprezintă procesul pe care îl numesc flux mental personal. Un proces psihic spontan, ghidat mai mult de inconștient decât de conștient care, la final, se concretizează într-o matrice de numere cu o estetică aparte și care în urma unui proces de analiză metodologică poate genera relații sau tipare vizuale extrem de interesante.

Prin urmare, aș putea spune că folosesc o metodă mai degrabă empirică în care ideea platonică de frumos este deturnată de frumusețea rezultatului și a procesului de observare și analiză.

Să ne întoarcem la expoziția care tocmai a avut loc. După denumire, 13m10j – Explorări digital-interactive, ne putem imagina că publicul a fost integrat activ în desfășurarea evenimentului. Ne poți povesti mai multe despre ce s-a întâmplat mai exact?

Am numit evenimentul Explorări digital-interactive pentru că mi-am propus să ofer publicul posibilitatea de a descoperi, într-un mod cât mai dinamic, o parte din demersul meu creativ, care la rândul său a cunoscut mai multe etape de evoluție.

Expoziția a devenit astfel o mini retrospectivă, cuprinzând o serie de proiecte realizate între anii 2009 și 2021 în diferite tehnici. De la grafică tradițională realizată în tuș și creion pe hârtie – pentru că de acolo au început căutările mele – la forme virtuale tridimensionale, prezentate sub formă de animații video sau prin intermediul realității augmentate. Alături de acestea, am inserat o videoproiecție cu rezultatele obținute în urma procesului de captare, decodificare și vizualizare a fluxului mental personal și un proiect digital-interactiv cu sunete electronice, parte din noile mele preocupări din ultima perioadă.

Cât de dificil este să atragi oamenii înspre evenimente de genul acesta? Ce crezi că lipsește ca arta de nișă să ajungă mai ușor la oameni? Pare că undeva pe acest drum ceva se rupe. Ce ar putea fi?

Se pare că în ultima perioadă arta digitală este tot mai prezentă, mai ales în cadrul festivalurilor de artă, unde prezența și varietatea publicului este mult mai mare comparativ cu expozițiile organizate de galerii sau artist-run space-uri.

Cred că dificultatea constă în capacitatea de organizare a unor evenimente de amploare, pentru că la un astfel de nivel sunt necesare resurse tehnologice și financiare cu adevărat consistente, motiv pentru care sunt puține organizațiile care reușesc să obțină astfel de finanțări, încât să poată organiza expoziții relevante de artă digitală sau new media la noi în țară.

Un alt element ar fi lipsa spațiilor echipate corespunzător pentru astfel de expoziții. Acestea aproape că lipsesc cu desăvârșire. Din acest motiv am creat în anul 2018, alături de Livia Mateiaș, spațiul alternativ DIGITAL:CANVAS\, pe care l-am dotat cu propriile noastre echipamente hardware, pentru a oferii tinerilor creatori de conținut digital o platformă prin care arta lor să ajungă puțin mai aproape de publicul interesat.

Ce ar zice copilul Marius despre artistul Marius Jurca după ce a participat la un eveniment ca cel desfășurat pe 16 decembrie?

Având în vedere curiozitatea specifică copiilor, cred că cel mai probabil ar explora vizual și tactil fiecare pixel de pe ecranele digitale aflate în expoziție… iar la final ar spune că vrea mai mult! (râde)

Care este cea mai înaltă treaptă spre care tinzi ca artist? Știu că mulți nu o spun, dar un act artistic trebuie să aibă un scop ultim în care, vrei nu vrei, te întrezărești și tu.

La mine lucrurile evoluează mai degrabă circular decât vertical. Impulsul și incertitudinea joacă un rol important în creația personală iar procesul este adesea mai important decât rezultatul final.

Îmi place să mă las surprins de finalitatea proiectului iar faptul că nu știu dinainte care va fi rezultatul mă face să mă bucur mai mult de “călătoriile” vizuale specifice procesului creativ, indiferent de direcția spre care duc acestea.

Ai obținut o serie de premii, burse, recunoaștere cu alte cuvinte. Ei bine, ce simți că este cel mai greu de obținut ca artist?

Cu siguranță recunoașterea activității artistice are un rol important pentru fiecare artist, însă cred că mai important și mai greu de obtinut este consecvența sau capacitatea fiecăruia de a-și desfășura activitatea creativă pe o perioadă cât mai îndelungată de timp.

Mai multe despre Marius Jurca găsiți pe:
Facebook | Instagram | Linkedin | Website

Foto: (c) Arta în comunitate

The following two tabs change content below.