Spuneam, la un moment dat, că Daniel Dorobanțu este artistul ce te poartă în lumi, deși diferite ca formă, aceleași ca sens. Arta sa este un experiment. O vâltoare din care, prin tehnici aparte, artistul își uneltește o roată de moară cu care culege Basmul din adâncimile acelea unde doar pietrele mai murmură încâlcit în graiuri uitate. Așadar, am stat de vorbă cu artistul timișorean, atât ca gest de lămurire, dar mai ales dintr-un impuls de apartenență la cale.

Salutări, Daniel! În frământările lumii actuale, mai este Lumina, ca formă de desfășurare întru Bine, suport al visării creative?

Salutări, Nicolae, salutări tuturor! Da, desigur, suport există mereu.

În labirintul ăsta pe care viața ni-l propune, cu nenumărate uși și doar cheia aia proverbială cu care umbli la gât, există, într-un final, posibilitatea împlinirii? Care ar fi soluția împotriva dezarmării în fața ușilor fără răspuns?

O posibilitate există mereu. Soluția cred că poate fi găsită și în misterul faptului că ai o cheie. Great adventure. (zâmbește)

Apare, în vreun moment, temerea asta, că arta pe care o propui, să nu fie înțeleasă?

În prezent nu. O temere de acest gen a existat cu mult timp în urmă, în relație cu nevoia mea de a înțelege. Apoi lucrurile s-au liniștit și au decolat.

Dacă arta reprezintă Lumina sau, mă rog, este un motiv al aprinderilor interioare, cu ce rost, mare parte din aceasta, sălășluiește în beznele obscurului?

Ca să le aprindă.

Imagine exclusivă din următorul proiect vizual

Este, acest al 13-lea Concert de Basm, o întoarcere a poveștii în peisajul natural, în pântec, ținând cont că urmează să se desfășoare în Munții Parâng?

Acesta este al 2-lea concert de basm în natură. Primul a avut loc în Munții Apuseni, în 2016. Așteptam de ceva timp să vină momentul unui nou concert pe munte iar modificările aduse de evenimentele acestui an în programul obișnuit al festivalurilor de vară și al manifestărilor artistice și culturale au făcut posibilă această ocazie.

Concertele de Basm, dincolo de planul imediat artistic, sunt un soi de strecurători prin care participantul la act suferă anumite transformări, iar acestea sunt mereu altele. Asta, evident, fie datorită colaborărilor în cadrul evenimentelor, fie prin diversitatea structurală sau pur și simplu de amplasament. 

Ce va fi acum? 

Un concert cinematic, în care partea muzicală va fi în majoritate nouă iar o bună parte din secțiunea vizuală va fi produsă chiar acolo, în zilele precedente transmisiei. Ca de obicei, părțile de improvizație vor fi influențate de cadrul natural iar întregul concert va fi și o anticipare a următorului album de studio și a altor explorări creative ce se vor produce spre sfârșitul anului alături de Petre Ionuțescu și alți muzicieni. Tot ce am pregătit este foarte nou și pentru mine iar acest fapt mă încântă în mod deosebit.

Imagine exclusivă din următorul proiect vizual

Este pasul acesta în afara poveștii, prin tehnologizare, live streaming, un posibil obstacol în transmiterea clară a stărilor?

Pentru mine, live streaming este doar un alt mediu care face posibil expresii specifice. Este prima dată când produc un streaming cinematic, sunt entuziasmat de ocazie și curios de rezultate.

Aceste evenimente, Concertele de Basm, deși rod al aceluiași motor inspirativ ca în cazul Thy Veils, transmit un altfel de mesaj. Unul cumva mai prezent, mai actual, mai sădit în inimi, mai cules din spirit. 

Care a fost momentul care a creat această bifurcație, să-i zicem așa, în sâmburele aceluiași meșteșug?

Bifurcația s-a produs treptat, într-un interval de timp care a început cu transformarea Thy Veils într-un grup în 2008 și s-a încheiat cu primul concert din seria de basm în 2014.

Crezi că oamenii simt diferit aceste două momente prin care te desfășori artistic?

Uneori da, cel puțin inițial. Apoi, în timp, percepția devine în general unitară.

Imagine exclusivă din următorul proiect vizual

“Neoradiant”, strict ca mod de înfățișare în lume, ca apariție a pieselor ce fac parte de pe material, a avut un mod de desfășurare foarte activ, viu. Practic, fiecare piesă a fost lansată separat, ca și când acestea aveau un ciclu pe care trebuia cumva să îl parcurgă. Pe “Next Forever” va fi abordată aceeași modalitate de expunere?

Da, albumul / capitol “Next Forever” va fi publicat ca și cel precedent, dar în cicluri mai ample și mai detaliate. Însă și capitolul “Neoradiant” se continuă, există piese încă nepublicate ce vor fi însoțite de altele noi, pornite din aceleași principii de producție ca și cele deja lansate.

Revenind puțin la timpurile acestea cu tot cu probleme sale, mai ales cu ele, crezi că există posibilitatea, anul acesta cel puțin, unor apariții în fața publicului? Pregătești ceva în sensul ăsta?

Da, lucrez în acest sens, pentru toamnă și iarnă. În noiembrie voi fi în Cluj-Napoca unde împreună cu Emil Gherasim vom explora fuziuni ambient în Urania Palace. Apoi va exista cel puțin un eveniment de lansare a vinyl-ului “Alive at Gărâna Jazz Festival”, alături de Petre Ionuțescu, cel mai probabil în septembrie în Timișoara. Pe lângă acestea, sunt în construcție atât un concert Thy Veils, cât și alte tipuri de concerte ambient.

Thy Veils este un soi de zoom dinspre un viitor într-un prezent cu multe neclarități și el. Deci este cumva impropriu și previzibil să te întreb despre viitor. Însă, orice nemărginire în gând, în spirit, în ființă are un scop, așadar o limită. Ei bine, în ce maluri de genul acesta se poate împlânta limpezimea artei tale? Poate fi curgerea infinită? Mai pot exista valuri într-un lac din care oamenii consumă cu nesaț?

Unul dintre pionierii studiului științific al fericirii, Mihaly Csikszentmihalyi, a descoperit că oamenii găsesc o satisfacție autentică în timpul unei stări de conștiință numită “flow” (“flux”). În această stare oamenii sunt complet absorbiți de o activitate, în special o activitate care implică abilitățile lor creative. În timpul acestei „experiențe optime” se simt „puternici, atenți, în control fără a face efort, inconștienți și în vârful abilităților lor”. Făcându-și observațiile și studiile inițiale asupra persoanelor creative, Mihaly Csikszentmihalyi a menționat că actul de a crea părea uneori mai important decât terminarea lucrării în sine și a fost fascinat de ceea ce el a numit “starea de flux”, stare în care persoana este cufundată complet într-o activitate cu focus intens și implicare creativă. Pe lângă multe alte beneficii, starea de flux este o stare de conștiință ce transcende acel mental în care ar putea exista limitări și nemărginiri.

Următorul Concert de Basm va avea loc pe data de 16 August, în Munții Părâng și va fi transmis online prin live streaming. Adresa de transmisie a evenimentului va fi publicată aici, în ziua concertului.

Evenimentul face parte din cadrul proiectului “Explorări contemporane ale tradiției”, proiect co-finanțat de către Consiliul Județean Timiș.

Organizator: ACT Negură

The following two tabs change content below.

Nicolae Baldovin

Editor / Rockstar at Cultartes Magazine