De foarte multe ori, în muzică, se întâmplă să fii găsit, nu doar să găsești, dar senzația de apartenență persistă în orice caz. Cam de aici pornește relația mea cu AARSLAND, un proiect interesant pornit prin SiberiaNovosibirsk și de la faptul că, un prieten drag a sesizat această legătură.

“Moscow 1654”, despre care scriu câteva cuvinte, este o lucrare în 4 acte, care are ca substrat o Moscovă sub epidemia de ciumă. În contextul actual, muzica asta prinde și alte valențe, poți s-o legi precis de situația noastră excepțională, transpiră din întreaga atmosferă creată, un sentiment de purgatoriu, doar că unul mălos, care nu deschide drumuri nici spre rai și nici spre iad. O cernere în gol.

Dacă tot am pomenit de religie, nu era oare evident ca un proiect rusesc reușește să ridice gândul către transcendență, stare de grație și mântuire? Şi cum asta dacă nu mergând pe o muzică încărcată, apăsătoare, încețoșată în propriile temeri, care aduce a litanie sub fum de tămâie?

Pe muzica asta simt ceva și din obidiții lui Dostoievski și din mujicul și pravoslavnicul rus. E mizeria de iarmaroc legată cu busuioc și dangăt. Poți să simți asediul și triumful răului, se instalează lent, dar adânc, carne biciuită, iar ritmul este perfect construit aici, de-un echilibru cu spaima fantastic. Se rupe din când în când, doar pentru a aminti, parcă, celui în suferință, ca doar cel ce a găsit se află în starea de căutare.

Mai multe despre AARSLAND găsiți pe: Bandcamp | Facebook | Youtube

Artwork copertă: (c) Yulia Moroz

The following two tabs change content below.