Când te gândești la o afacere, o încadrezi imediat într-o serie de parametri, dar mai ales între niște pereți. Peisajul cuprinde neapărat o clădire nouă, înaltă, cu multe geamuri și o mână de oameni-roboți în incinta ei.
Sufletul este o constantă în experiența autentică umană, iar el intervine, ca să zic așa, oriunde este lăsat să o facă, unde i se oferă condiții.
Natura lucrează în jurul nostru fără ca noi să apucăm să o înțelegem, poate, pe tot parcursul vieții.
GLŌM este un proiect ce împletește niște nuanțe pe care nu le poți înțelege, oricât te-ai strădui, în termenii unui business. D-asta am zis să vorbim puțin cu Mircea Struţeanu, omul din spatele proiectului, și să încercăm apoi să facem niște legături.
Crezi că poate exista o comuniune între un business și Natură?
N-am nicio îndoială în privința asta. Am văzut-o în atâtea situații, o văd în continuare și sunt convins că o voi mai vedea. Cred că tot ce se întâmplă pe lumea asta ține, de fapt, de o comuniune a omului cu natura, doar că unele lucruri s-au îndepărtat foarte tare, dar tot acolo își au rădăcina.
Pana la urmă, mai caută Omul acest soi de alăturare, întoarcere, către Natură?
Şi aici sunt convins că da. Sincer, nici nu cred că va dispărea vreodată lucrul ăsta, atât timp cât va exista umanitatea. Cred că noi suntem Natura. Ca să ne rupem de natură ar însemna să ne rupem de noi. Ceea ce, da, se întâmplă și asta din păcate, dar atunci, cred, apar anumite afecțiuni psihice. Este o tendință globală puternică de întoarcere către natură. Asta se întâmplă într-un paradoxal și destul de pervers joc cu dezvoltarea corporațiilor și a multinaționalelor. Oamenii caută din ce în ce mai mult înțelesuri în viață, dincolo de rutină și circuitul banilor.
Mie îmi place mult filosofia și psihologia și sunt o persoană cu deschideri spirituale, fără a fi însă religios. Aşa că, mi se întâmplă adesea să alunec cu discuția către partea asta, care oricum mi se pare prezentă, doar că nevăzută. Eu cred că natura ascunde în continuare răspunsuri pe care omul le caută și pe care nu le poate găsi în aglomerările urbane. Până la urmă, ne punem și învățăm, creștem, ne facem mari, muncim, strângem, avem grijă de corpul nostru. Strângem mai mult, arătăm în jur ce am strâns, ne bucurăm de asta, pe urmă vrem să strângem și mai mult, nu voi spune până când (zâmbește). Dar cine suntem noi și de ce se întâmplă lucrurile așa cum se întâmplă sunt niște întrebări de care eu n-am fugit niciodată. Răspunsurile mi le găsesc în natură. Şi în Natura mea interioară.
Cum alegi materialele cu care lucrezi?
Aici e destul de simplu. Nici nu-mi mai aduc aminte când am prins așa mare drag față de lemn. Se simte ca și cum ar fi fost dintotdeauna. Lemnul și piatra sunt materialele mele preferate.
De fapt, formarea mea de bază, pe lângă ce fac cu lămpile Glōm, este de instructor de escaladă și de fotograf. Ţin lecții la o sală de cățărat din București de 11 ani și fac alpinism de vreo 22 de ani. În tot timpul ăsta am dezvoltat o relație foarte intimă cu stânca și cu piatra. Am simțit îndeaproape zeci de tipuri de roci cu texturi, dimensiuni și forme diferite. Cred că pot recunoaște majoritatea rocilor de la noi din țară cu ochii închiși, doar pe simțite. Iar de lemn, m-am apropiat mai tare, în toate călătoriile și excursiile pe care le-am făcut în natură unde, fie îmi plăcea să construiesc diverse structuri din lemne uscate, fie să fac focul în fiecare seară de stat la cort.
Totuși latura mea artistică și mediul în care am crescut mi-au deschis fascinația către o lume industrială sau post industrială. De aici pleacă ideile mele de a alătura alama unor lămpi de-ale mele, mai ales sub formă de piciorușe cu care își găsesc ele stabilitatea. Îmi place mult cum se îmbină alama și dulia (fasungul) în care intră becul, cu corpul de lemn uscat al lămpii.
Cu ce artă ai compara modul tău de lucru și implicit lucrările tale?
Nu cred că este o surpriză că simt toată povestea asta înrudită puțin cu sculptura. Deși eu încerc să intervin cât mai puțin în formele naturale ale lemnelor, totuși o fac, fie din nevoie, acolo unde lemnul este prea vechi și mâncat de mici vietăți, mai rar, acolo unde mi se pare că intervenția mea poate crește valoarea lui estetică sau utilă.
Lucrezi cu idei ca Lumină și Natură. Ei bine, ce te-a îndrumat, spiritualicește vorbind, către o viziune de afacere prinsă undeva între pragul dintre o nișă din asta ezoterică și un look catchy, cumva modist?
Relația mea cu lumina a fost deschisă mult de fotografie. Făcând asta constant am ajuns să simt tot felul de subtilități și fineţuri pe care nu cred că le-aș fi văzut vreodată. Am petrecut ore și zile întregi așteptând o anumită lumină, în cine știe ce loc, iar răbdarea asta cred că mi-a adus multe lucruri bune cu vremea. Cel mai mult sunt atras de lumina finală a apusului, de acea ultimă licărire, după ce Soarele a coborât deja în spatele orizontului ( deși știm cu toții că nu Soarele este cel care coboară ), în care se estompează nuanțele și obiectele pierd cumva din contrast și din volum. Asta înseamnă de fapt și numele Glōm, într-un dialect vechi, scoțian. Lumina asta o caută și lămpile mele, pe care nu le-am privit niciodată ca pe niște necesități în casele oamenilor, ci ca pe niște prezențe fine care fac atmosferă și mângăie prin lumina lor.
Despre natură pot vorbi multă vreme, așa că mai bine mă voi abține puțin. În primul rând, aș vrea să spun că eu nu am văzut povestea asta ca pe o afacere. Cel puțin nu înainte de a mă apuca de ea și nu în primă fază. A fost o mare pasiune și asta este și acum. Afacerea își face loc, natural, pe lângă lucrul ăsta, dar nu îl va da niciodată la o parte. Lămpile pe care le fac sunt, fiecare, unicat. Caut lemne cu particularități pe care nu cred că le-aș găsi de două ori la fel. Legătura cu lumea ezoterică ar fi faptul că găsesc un nume propriu, pentru fiecare lampă în parte. Numele sunt inspirate din legende, mituri și folclorul universal și sunt alese în funcție de ce îmi transmite mie lemnul respectiv sau povestea lui. Fiecare lampă are o etichetă cu 4 file. Pe fila 2 este trecută povestea numelui, de unde vine și ce înseamnă dar și povestea lemnului. Unde a fost găsit, ce specie de copac este și cum era ziua respectivă. Îmi place mult ideea de a-l transpune pe cititor sau pe proprietarul lămpii în momentul și locul găsirii ei. Pe fila 3 se găsește o mică fotografie cu locul exact unde am găsit lemnul. Fiecare lampă este oricum însoțită și de o carte poștală cu fotografia locului de unde a fost luat lemnul. Aici inclinația mea foto mă ajută mult. Look-ul catchy cred că a fost rezultatul firesc al pasiunii mele pentru amenajări interioare și design, și este mai ales meritul naturii.
Ce carte ar trebui să citesc la lumina lămpilor create de tine şi să se încadreze perfect în peisaj, în simțire?
Deși este probabil cea mai simpatică întrebare, cred că este și cea mai grea. Pentru că memoria mea este foarte liberă, adică nu ține de nimic (râde).
Aș spune că Joia dulce, de John Steinbeck și, ca bonus, Viaţa secretă a copacilor, de Peter Wohlleben.
Ce ai sfătui un antreprenor care vrea să meargă pe un principiu apropiat de al tău?
Foarte pe scurt, sa încerce să fie un creativ pragmatic. Puțin mai pe lung, i-aș recomanda să își caute pasiunea cu atenție și să nu lase prea mult loc compromisurilor. Să aibă curaj, și da, să nu mai amâne.
Mai multe despre Glōm si Mircea Struţeanu găsiți pe: Instagram | Facebook | Website
Foto credit: (c) Mircea Struţeanu
Nicolae Baldovin