IIVII II IIVII II este forma sonoră de exprimare a lui Mihai Sălăjan, un muzician, regizor și artist multimedia din Arad. Şi-a făcut debutul regizoral în lungmetraj cu “Bodrog”, un film ce a deschis ceva uși pe la festivalurile de gen și care se dezvoltă în tot soiul de direcții și acțiuni nebănuite. Bun, nu despre asta o să vorbim aici, poate cu altă ocazie, dar oricând e binevenită o introducere d-asta amicală.
Mihai este un personaj asupra căruia e aproape necesar sa îți apleci atenția. Cu un spirit artistic construit parcă de un soi de călugări urbani ciudați, acesta reușește să supună, într-o manieră elegantă, percepțiile asupra normalului. Ei bine, chiar despre acest material, “God Tiger Need Chemical Works”, spune undeva că redă o sumă de senzații cum ar fi căldura ciudată a unei nopți ploioase într-un oraș aglomerat sau albastrul acela saturat al unei zile de iarnă. O serie de răsăriri mentale translucide ce-ți împăienjenesc orizonturile ca și ochii ce contemplă la oglinda în care începi să te înțelegi.
Pe măsură ce pătrunzi acest material realizezi că dai peste un sunet ce crește organic, asemeni unei plante ciudate cu rădăcini în simțiri, udată, ici-colo, cu stropi de inteligență din asta deloc omenească. Da, e un fel de muzică-ecosistem în care ești primit ca să iți dezvolți ființa. Dezvoltarea asta multilaterală poate fi, uneori, o poveste cu pasaje mai puțin prietenoase și ușor scary, aşa cum, muzica lui Mihai, devine pe alocuri, încercuită într-un fel de textură darko-angoasantă. Cel puțin așa mi se pare pe piesele “紛失した電話” și “Lamppost in the rain“, unde vibrația devine mai mult decât o melancolie fluidă. Per ansamblu, este o parcurgere lucidă a unor stări ce își petrec, cumva prietenește, timp împreună, fapt care face din drumul acesta, o călătorie cât se poate de lină și de plăcută.
“God Tiger Need Chemical Works” este disponibil pe toate platformele aici.
Mai multe despre activitatea lui Mihai pe: Facebook | Website
Concept grafic și design: Colorblind
Foto: Ioana Ciolacu