Spectacolul “Carne de Tigru” se așază în spațiul teatral ca o poveste spusă pe jumătate în șoaptă, pe jumătate cu vocea ridicată, acolo unde nu mai există loc pentru evitare. Firul narativ urmărește destinul unui cuplu și pornește dintr-un capăt al timpului deja frânt, desfășurându-se înapoi, spre o zonă aparent sigură, unde nimic nu pare să anunțe dezastrul. Tocmai această întoarcere lentă, aproape hipnotică, face ca fiecare gest să capete greutate, fiecare cuvânt să sune ca o avertizare pe care nimeni nu a știut să o audă.
Povestea unui cuplu se desfășoară fără dramatism demonstrativ. Nu există izbucniri spectaculoase, nici momente care să pară decisive la prima vedere. Totul curge firesc, ca într-o viață recognoscibilă, în care apropierea se amestecă cu controlul, grija cu posesivitatea, iar limitele se mută puțin câte puțin, până când nu mai pot fi identificate. Relația se construiește din detalii, din obișnuințe, din mici concesii care nu par să coste nimic, dar care adună, în timp, o datorie imposibil de plătit.
Distribuirea ambelor roluri către femei deschide povestea într-o direcție neașteptată. Dincolo de dinamica intimă, spectacolul capătă dimensiunea unei cronici colective, în care violența se propagă dincolo de cele două personaje și ajunge să atingă un întreg ecosistem de tăceri, neimplicare și acceptare pasivă. Abuzatorul nu mai poate fi izolat într-o figură excepțională, iar victima nu mai rămâne singură într-o poveste privată. Între ele se întinde o rețea invizibilă, țesută din priviri întoarse, explicații amânate și instituții care ajung prea târziu.
Ioana Cojocărescu și Réka Kovács poartă această poveste cu o rigoare care exclude protecția. Corpurile lor devin spații de acumulare, iar jocul lor păstrează o tensiune constantă, ca o rană care nu se închide și nu cere pansament. Nimic nu este livrat cu dorința de a emoționa ușor. Totul rămâne expus, direct, imposibil de consumat rapid.
Textul și regia lui Lucas Neagu refuză orice ornament care ar putea estompa gravitatea subiectului. Limbajul alternează între o precizie aproape crudă și pasaje încărcate de o poeticitate întunecată, în care sensurile se suprapun și se adâncesc. Femicidul nu apare ca un punct final, ci ca o concluzie trasată de-a lungul întregii povești, inevitabilă tocmai pentru că nimeni nu a intervenit la timp. Spectacolul nu oferă explicații liniștitoare și nici nu caută să absolve. Lasă lucrurile să se așeze exact acolo unde dor.
“Carne de Tigru” marchează un debut asumat, articulat, care înțelege teatrul ca loc al confruntării, nu al refugiului. Direcția proiectului rămâne fermă: educare, susținere, vindecare, nu ca promisiuni abstracte, ci ca necesitate urgentă. Fiecare element al spectacolului, de la scenografia semnată de Clara Ștefana, la universul sonor compus de George Denis și lumina lui Dragoș Petrișor, contribuie la această atmosferă densă, în care nimic nu este lăsat la întâmplare.
La Point, pe 13, 14 și 15 februarie, povestea se deschide ca o rană care nu mai poate fi ignorată. Biletele sunt diponibile online, la acest link.
Nicolae Baldovin
Latest posts by Nicolae Baldovin (see all)
- Visuali Italiane 2026 aduce filme italiene în premieră în România - February 18, 2026
- Mint Field și Avishag Cohen în concert la București - February 13, 2026