Oana Ivașcu, artistă: “Fluierul este o cheie de înțelegere a lumii”

În centrul Muzeului Fluierelor Lumii stă, de fapt, Oana Ivașcu, artistă, colecționară instinctivă și una dintre puținele persoane capabile să transforme un instrument considerat „mărunt” într-o hartă sonoră a umanității. De peste două decenii, Oana adună fluiere din turnee, sate îndepărtate, muzee obscure și întâlniri întâmplătoare, construind fără să știe un corpus afectiv care avea nevoie, la un moment dat, să se reverse într-un spațiu fizic.

Așa a apărut acest muzeu-instalație din Malaia: ca un gest cultural radical în simplitatea lui, în care fluierul încetează să mai fie obiect și devine limbaj, punte, reper. Oana îl tratează nu ca pe un artefact, ci ca pe un organism viu, iar viziunea ei repoziționează patrimoniul într-o zonă intimă, fluidă, departe de rigiditatea muzeală.

Muzeul Fluierelor Lumii este, în esență, extinderea unui creator care și-a transformat propria pasiune într-un spațiu deschis lumii, un loc în care sunetul devine formă de comunitate, iar tradiția își recapătă respirația. În această discuție puteți descoperi traseul interior, întâlnirile și tensiunile care au făcut posibil acest proiect unic.

Bună, Oana! Care este ideea de la care a pornit Muzeul Fluierelor Lumii și ce ați simțit că lipsea înainte ca el să existe, fie în spațiul cultural, fie în comunitate?

Construit în jurul colecției personale de instrumente de suflat, strânsă în turnee din țară și din străinătate, Muzeul Fluierelor Lumii adună straturi și urme ale unui sfert de veac de creație, umblet și cânt cu Imago Mundi, ansamblul nostru de muzică veche și contemporană. Peste acestea se adaugă aproape 10 ani de activitate la ISVOR, cu proiecte dedicate patrimoniului cultural și comunităților rurale.

Nu lipsa unei inițiative similare m-a împins înainte, lipsă evidentă de altfel, ci dorința de a crea un loc în care experiența noastră să genereze o schimbare reală, un loc în care muzica, poveștile și oamenii să se descopere și să se conțină reciproc.

Muzeul Fluierelor Lumii este conceput ca un ecosistem cultural viu, nu ca o colecție statică. Cum va arăta concret această experiență pentru un vizitator care intră pentru prima dată în acest spațiu?

Muzeul Fluierelor Lumii este un spațiu imaginat precum o instalație artistică, împărțit în încăperi distincte – „Ferestre spre Lume”, „Atelierul”, „Comunitatea” și „Multimedia” – în care încercăm să provocăm imaginația vizitatorului folosind un cadru scenografic minimalist, completat de ilustrații și augmentat cu ajutorul echipamentelor audio-video și al conținutului multimedia. Instrumentele nu sunt expuse în vitrine; sunt așezate la vedere, cu toate calitățile și imperfecțiunile lor, fie că vorbim despre instrumente funcționale sau cu rol exclusiv decorativ.

Pentru pasionații de fluiere și muzica lumii, muzeul e o arhivă de sunete și un laborator experimental; pentru copii, un atelier de joacă și explorare creativă prin artă; iar pentru artiști, Muzeul Fluierelor Lumii poate deveni casă de creație și întâlnire în rezidențe internaționale.

Și nu vorbesc aici de planuri pe termen lung. De exemplu, anul viitor Muzeul va găzdui o Școală Muzicală de Vară dedicată ocarinei, literaturii și modelajului în lut, parte din Suflătorul de vise, proiect selectat spre finanțare în sesiunea AFCN I/2026.

Există un moment sau o întâlnire inițială care a generat gândul înființării Muzeului Fluierelor? Ce a declanșat această intenție de a transforma fluierul într-o platformă culturală?

Muzeele m-au atras mereu și au făcut parte firesc din călătoriile noastre culturale cu Imago prin lume. Rareori se întâmpla să concertăm într-un oraș nou și să nu ne luăm timp să-l parcurgem la pas, să vizităm cel puțin un muzeu și să ne urcăm într-un turn ca să privim departe, împreună.

Un moment care a contat cu adevărat a fost în Girona, unde am revenit doi ani la rând (2023 și 2024). Muzeul Cinematografiei, colecția lui Tomàs Mallol și felul în care o pasiune unui om a fost transformată într-un spațiu deschis lumii, cred că a fost declanșatorul. A confirmat ideea că o colecție personală, în contextul potrivit, poate deveni un loc în care oamenii se întâlnesc, schimbă idei și își găsesc curajul de a imagina mai departe. Așa a apărut și ideea Muzeului Fluierelor: din dorința de a da formă unei pasiuni acumulate în timp, de a ne spune povestea și a întinde o mână spre ceilalți.

Tot în aceeași perioadă colindam Malaia cu un program multianual finanțat prin PNRR și sprijinit de Primăria Comunei Malaia, organizat de ISVOR, în parteneriat cu un număr impresionant de parteneri locali.

Ideea realizării unui muzeu apăruse la Girona, dar întâlnirea cu domnul primar Puiu Dinculescu ne-a dat speranță că avem și unde să-l așezăm.

Și, bineînțeles, fără cofinanțarea obținută prin concurs de la Administrația Fondului Cultural Național, aveam ideea și spațiul, dar n-am fi avut cum să îl transformăm în ceva concret.

În ce stadiu se află în prezent dezvoltarea muzeului și care sunt pașii principali rămași până la deschidere?

Grație sprijinului Primăriei din Malaia, amenajarea clădirii Muzeului Fluierelor Lumii este aproape finalizată: se mai lucrează la exterior, scări și rampa de acces. Urmează ca noi să ne ocupăm cu echipa ISVOR de instalarea sistemului expozițional și a fluierelor, să testăm echipamentele multimedia și să punem la punct toate elementele – și nu-s puține – care vor transforma spațiul într-o experiență completă pentru vizitatori.

Fluierul este deseori perceput ca un obiect modest, chiar marginal. Cum se schimbă lectura lui atunci când devine limbaj, simbol și reper identitar?

Fluierul este, de fapt, un instrument major al umanității: transportă memorie, identitate, sunet, ritm și mit. Când îl privești în context, nu ca obiect izolat, începi să vezi cât de bogat este ca limbaj cultural. Fiecare fluier vine cu o poveste: esența lemnului din care este făcut, forma, mărimea, tehnica meșterului, felul în care se suflă în el. Un fluier din soc nu spune aceeași poveste ca unul din bambus, iar un instrument cu trei găuri sună clar altfel decât unul cu opt. Diversitatea lor este, în sine, o hartă a lumii.

În Muzeul Fluierelor ne interesează exact această diversitate – nu doar ca inventar, ci ca mod de a înțelege oamenii și locurile din care provin. Când observi diferențele dintre fluiere, observi și diferențele dintre comunități, dintre ritmuri de viață, dintre moduri de a exprima bucuria, chemarea, dorul. Așa se schimbă citirea lui: din „obiect mărunt”, devine reper identitar și o cheie de înțelegere a lumii.

Și nici n-am apucat să vorbim de moduri, tonalități, armonice naturale, despre bucuria descoperirii principiilor de construcție ale tilincii la instrumentele ritmice de suflat africane, sau de felul în care s-au dezvoltat instrumentele ancestrale. Bunăoară, fluierul cu ancie dublă al păstorului catalan a generat în timp o întreagă familie de instrumente asemănătoare oboiului, cu un parcurs muzical unic, paralel cu muzica cultă occidentală.

Tradițiile românești sunt adesea discutate fie în registre idealizate, fie în chei muzeale rigide. Care este pentru tine forma lor vie, actuală?

Printre idealizări și rigidizări, tradițiile riscă fie să își piardă sensul, fie să devină instrumente ale amorțirii și stagnării. Aș spune că tradițiile rămân vii doar dacă le respectăm fără a le mitiza și le continuăm fără a le împietri, păstrându-le astfel ca o forță care leagă trecutul de prezent și oferă comunităților un cadru identitar deschis și adaptabil. Asta e deja calea pe care au apucat-o foarte multe muzee, exemplele cele mai aproape de noi fiind Muzeul ASTRA din Sibiu și Muzeul Școala Veche din Vaideeni. De altfel, avem bucuria și privilegiul să avem cele două muzee alături de noi în realizarea podcastului Povestea Fluierului.

În lucrul cu patrimoniul imaterial apare mereu tensiunea dintre conservare și adaptare. Cum vezi echilibrul dintre păstrarea autenticității și capacitatea de a permite tradiției să se transforme?

Cred că echilibrul între păstrare și transformare nu înseamnă a fixa o „formă corectă”, ci a respecta relația vie dintre comunitate și tradiția sa. O tradiție autentică rămâne recunoscută și relevantă chiar și atunci când se schimbă; autenticitatea patrimoniului imaterial nu e un punct fix, ci o continuitate negociată, o identitate care respiră, suflă. Atâta vreme cât e în viață. Și e în viață atâta vreme cât e văzută, auzită.

Revenind puțin, proiectul Muzeul Fluierelor Lumii implică meșteșugari, fluierași, cercetători, artiști, profesori. Cum se negociază relația dintre expertiză comunitară și expertiză academică în acest demers?

Deocamdată, informațiile circulă spre noi unidirecțional: strângem povești, cărți, culegeri, tratate și fluiere – multe fluiere. Am descoperit oameni aproape ireali, pasionați de muzici și instrumente tradiționale, fie din comunități, fie din mediul academic. După ce ne vom fi așezat la Muzeu și ne vom trage sufletul, vom organiza mese rotunde pentru a pune în dialog expertiza comunitară și cea academică. Dar asta se va întâmpla în tihnă, că doar n-au intrat zilele-n sac.

Proiectul implică și o platformă online complementară spațiului fizic. Care este rolul mediului digital în transmiterea patrimoniului imaterial, în special în raport cu generațiile tinere?

Platforma online a Muzeului Fluierelor Lumii completează experiența fizică: oferă acces la colecția de fluiere, la poveștile lor, la materiale educative – Atlasul Fluierelor Lumii, Metoda de Fluier Românesc și podcastul Povestea Fluierului. Pentru cei tineri, mediul digital e un mod firesc de a descoperi patrimoniul – permite explorarea, compararea și chiar experimentarea de la distanță, într-un context interactiv, fără să înlocuiască experiența directă, ci să o amplifice și să o facă accesibilă dincolo de granițele comunității. Folosirea tehnologiei ca instrument definitoriu al prezentului poate stârni în timp curiozitatea și poate genera apropierea de patrimoniu. De altfel, trecutul și poveștile sunt parte din oameni, sunt legături organice cu lumea.

Mai departe, proiectul include portrete foto-video și lucrări multimedia. Cum se poate păstra autenticitatea tradiției atunci când este transpusă într-un mediu tehnologic?

Încercăm să ne apropiem de oameni cu atenție și firesc, să le ascultăm poveștile, să înțelegem practicile și modul în care trăiesc tradiția. Tehnologia nu creează autenticitate, ci doar o face vizibilă și accesibilă altora: documentează, arhivează și transmite cunoașterea fără a-i altera esența. În acest fel, portretele foto, înregistrările și materialele multimedia devin instrumente de conservare și de legătură între generații, păstrând autenticitatea în raport cu cei care trăiesc tradiția.

Odată cu acest proiect, Țara Loviștei devine o scenă culturală. Cum vezi impactul acestui proiect asupra comunității locale? Ce ar însemna „regenerare comunitară”, concret.

Țara Loviștei este deja o scenă culturală, iar Muzeul Fluierelor Lumii o face vizibilă dincolo de granițele locale. „Regenerare comunitară” înseamnă crearea unui spațiu și a unor experiențe care aduc oamenii împreună, îi pun la aceeași masă și îi încurajează să împărtășească povești, să colaboreze creativ și să perceapă valoarea patrimoniului lor în raport cu lumea exterioară. Comunitatea devine astfel parte activă a muzeului: contribuie la colecții, participă la ateliere și proiecte educative, iar patrimoniul și cultura locală se reafirmă și se revitalizează prin implicare directă.

Cum poate publicul să contribuie la acest proiect? Există forme deschise de participare, voluntariat, documentare colaborativă sau donație de obiecte, memorii?

De când am început lucrul la Muzeul Fluierelor Lumii, am lansat mai multe apeluri de sprijin către public. Cea mai arzătoare dintre ele este „Dă un leu pentru Muzeu – nu lăsa sunetul fluierului să se stingă”, care invită publicul să sprijine direct finalizarea muzeului. Banii strânși sunt folosiți exclusiv pentru amenajarea spațiului: sistemul expozițional, așezarea fluierelor, echipamentele multimedia și materialele educative. În prezent, am ajuns la aproximativ 35% din suma țintă de 50.000 de lei necesară acestei etape.

Iar pentru cei care simt că vor să sprijine acest demers – fie pentru muzică, fie pentru patrimoniu, fie pur și simplu pentru ideea unui muzeu născut dintr-o pasiune veche – există deja câteva modalități de a contribui. Toate fondurile merg direct în amenajarea și finalizarea spațiului muzeal.

⭕️ BCR – RO24 RNCB 0072 1499 1510 0001 (Asociația Culturală ISVOR)⭕️ Revolut – RO07 REVO 0000 1368 2660 6402 / revtag – @oanaeuzuk4 (Oana Ivașcu)⭕️ PayPal – paypal.me/imagomundi (Daniel Ivașcu)

Detaliile despre mersul campaniei sunt disponibile și pe paginile Muzeului Fluierelor Lumii de Facebook și Instagram.

Dacă ar fi să formulezi în câteva cuvinte scopul ultim al Muzeului Fluierelor Lumii, nu ca instituție, ci ca gest cultural, cum l-ai defini?

Ideea unui „scop ultim” sună cam dramatic, așa că aleg să răspund mai ludic: pentru început ne dorim să trezim curiozitate, apoi apropiere, iar odată ce ne cunoaștem, poate chiar primim și o mână de ajutor.

La Muzeul Fluierelor Lumii ne jucăm cu invizibilul până devine vizibil. Și, poate, acest joc poate fi un gest cultural care să ne conțină pe toți sau pe cât mai mulți, transformând vizitatorul nu doar într-un spectator, ci într-un partener al poveștii și al patrimoniului. Că doar cum ar exista patrimoniul, fie el material sau imaterial, fără de oameni?

Mai multe despre Oana Ivașcu găsiți pe:
Facebook | Instagram

Mai multe despre Muzeul Fluierelor Lumii găsiți pe:
Website | Facebook | Instagram

Foto copertă: (c) Cris Cu Fluiere